5 locuri din România – mami edition

Sigur te așteptai la articolul acesta. Am împărtășit izolarea cu ei. Era imposibil să nu împărtășesc și visele de libertate :))). Așa că după Flavius a venit rândul mamei mele să fie luată la intrebari cu privire la visurile de călătorie. Și pentru că apele termale la care tânjește sunt cam out of the question, a găsit alte 5 locuri din România pe care să mi le împărtășească.

Să începem:

Cheile Nerei

Mânată de nostalgie, prima ei alegere au fost Cheile Nerei. Ele merg mână în mână cu visul meu de Ochiul Beiului, deci, cu puțin noroc, poate poposim un weekend în zonă. Și numai bine, dacă tot ajungem pe aici, ne amintim de călătoria noastră din primăvara lui 2015 când colindam fără nici o grijă malul Nerei și îi admiram curgerea.

Trecând peste romanticoșeniile mele, zona este cu adevărat superbă și chiar m-as bucura să o revăd.

locuri din România
Scuze pentru calitate, dar poza este din 2015. Abia am găsit-o :)))

Valea Cernei – Ineleț

Valea Cernei am înțeles-o, dar Inelețul nu știu de unde i-a venit. S-ar putea să i se fi urcat izolarea la cap pentru că la Ineleț trebuie să urci pe niște scări. E o chestie super cu schepsis, iar ea se teme de înălțime. Totuși, îmi place cum gândește pentru că Inelețul a ajuns și în atenția mea recent și sună destul de bine. Ce dacă drumul este super complicat și cu dureri de cap? Important e să fim curajoși că cine știe când vine corona virusu iar peste noi și nu mai plecăm nicăieri :P. Ca să nu mai spun că după ce ajungi sus, priveliștea e cam așa:

locuri din România

Photo credits: banatreisein.ro

Sfinxul și Babele din Bucegi

Cred că aici e o bubă mai veche. Pentru că noi am călătorit foarte mult la viața noastră. Și am văzut foarte multe locuri din România, dar aici nu am ajuns niciodată. Nu aș putea spune exact de ce. Pur și simplu nu s-a nimerit. Dar știi cum se zice: nu e moment mai bun decât prezentul și cum șansele să călătorim în străinătate în 2020 sunt… undeva sub 0… să planificăm zic :D.

Photo credits: Turist de România

Peștera cu cristale din Apuseni

Ok, despre peștera asta nici măcar eu nu știam. În Apuseni am fost la Meziad și am făcut tiroliană. A fost genial. Dar despre peștera cu cristale aud pentru prima dată. Se pare că e în ceva mină și mulți dintre cunoscuții mamei mele au vizitat-o deja. Lumea a postat pe Facebook. Mami a văzut. Și cum în Luceafărul Cătălina ”Îl vede azi, îl vede mâni,/Astfel dorința-i gata;” cam așa a fost și la mami cu peștera cu cristale. A tot văzut-o virtual și e cazul să o vadă și live.

Photo credits: cunoastelumea.ro

Transalpina

Dacă nici Transalpina nu intră la capitolul SHAME, nu știu ce mai intră. Pentru că Transalpina intră clar la categoria de locuri din România pe care, de la Hațeg, le putem vedea într-o simplă excursie de o zi. Adică un efort minuscul. Cu toate acestea, nu am fost niciodată. Și da, anul acesta am fost la Hațeg extrem de puțin. Adică de vreo… 3 ore în 5 luni? Deci să zicem că am avea o mică scuză, dar e de mărimea unei furnici. Pentru că Transalpina e deschisă de ani de zile. Și noi în 2019 și în 2018 am călătorit, har Domnului. Deci ar trebui să nu ne mai fofilăm și să trecem la treabă. Nu?

Acestea sunt alegerile mamei mele în materie de călătorii pentru 2020. Unul mai frumos decât altul, știu. Încă nu știm sigur ce vom vedea. Ar fi frumos să bifăm măcar câte un loc de pe fiecare dintre cele trei liste. Ar fi magic chiar. Dar nu se știe niciodată. Până la urmă siguranța și sănătatea sunt mai importante decât orice altceva în momentul de față. Deci tot ce putem face este să visăm.

Așa că spune-mi: care sunt cele 5 locuri din România pe care tu ai vrea să le vezi în 2020?

Untold 2018

2 thoughts on “5 locuri din România – mami edition

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.