Am vrut să scriu acest articol în 2019 pentru că am fost un călător desăvârșit. Chiar m-am străduit. Dar decembrie a fost o lună nebună. De la 1 până în 31, doar Crăciunul a fost ceva mai liniștit. Doar că eram la Sălaș și acolo scriu foarte, foarte, foarte greu. Mi-au trebuit 3 zile ca să postez ultimul articol de beauty favorite din serie :))). Cred că asta spune tot :D.
Acum, gata cu fotosinteza! E momentul să facem o călătorie în timp :)))). Hai să vedem, pe scurt, unde ne-am plimbat în 2019.
Ianuarie și februarie
Am pus primele două luni împreună deoarece în 2019 am fost de două ori la Arieșeni. Ce pot spune, suntem creatures of habit. Ne place la nebunie la Arieșeni. Ne place pârtia. Ne place Vila Vank. Ne place de domnul Delu. Ne place să redescoperim zona. Și cel mai mult ne place să ne dăm cu snowboardul. Cred că un an în care nu aș merge iarna la Arieșeni ar fi cel mai straniu an din viața mea :))). Ar fi ca și când nu aș fi călătorit deloc.
-
-
-
-
Cam asa se sare in sus de fericire -
-
Evident că am scris despre ambele călătorii pe blog și găsiți cele două articole aici și aici.
Martie
În luna femeilor am avut parte de două călătorii, scurte, dar foarte frumoase. În primul rând, am mers cu mocănița de la Oravița la Anina. Îmi doream să fac acest lucru de foarte mult timp. Este genul acela de experiență la care visezi, iar după ce se întâmplă realizezi că vrei să o repeți. Evident că am scris despre ea pe blog (aici) și dacă s-ar repeta aș scrie din nou și din nou. Zona aceasta a Banatului de munte este extrem de frumoasă și, cu toate că am văzut o parte din ea, consider că încă mai am multe de descoperit.
În al doilea rând, pe final de martie am revenit la The Woman, însă într-o calitate mult mai oficială, ca și reprezentant Artisans d’Amour. Perspectiva a fost foarte diferită de prima participare la The Woman, după cum mă așteptam, însă mi-a plăcut și cel mai probabil o voi repeta :D.
Aprilie
Știți cum se spune, unui călător îi stă bine cu drumul, așa că și în aprilie am călătorit. Am ajuns la Oradea, pentru spa și relaxare și Târgul de Paști din oraș. Am fost super impresionată de tot ceea ce am descoperit aici, foarte diferit de Târgul din Timișoara, iar vizita a crescut, pur și simplu, pasiunea mea pentru Oradea.
-
Nymphaea view -
Perspective -
Apus peste Oradea
Tot în aprilie am revenit la Herculane după foarte mulți ani. Să spun că experiența a fost traumatizantă este puțin. Herculanele nu mai are nimic din strălucirea de altă dată. Este o zonă dată uitării și, sincer, acum nu aș recomanda-o niciunui călător. Clădirile, absolut superbe, sunt complet lăsate în paragină, iar ceea ce s-a renovat nu ajunge pentru a compensa. Băile Neptun ar trebui să fie punctul principal de atracție al Herculanelor. În schimb… te apucă plânsul când vezi clădirea.
-
-
Csf, n-ai csf :)))
Mai multe despre călătoria la Herculane găsiți aici.
Și tot în aprilie am avut ocazia să călătorim în Banatul de pustă și am ajuns la Buzad. A fost un fel de excursie de documentare și am aflat o grămadă de chestii despre cum a fost colonizat Banatul, dar cel mai mult mi-au plăcut mâncarea și peisajul :))).
Chiar dacă a fost prima noastră vizită, auzisem de Buzad deoarece aici are loc un festival ce se numește Electroruga de la Buzad unde sper să ajungem și noi la un moment dat. Nu pentru că am fi mari fani ai muzicii electronice, ci pentru că sunt eu super curioasă și Flavius, după cum declară mama Șerica, îmi caută în coarne :))) (în traducere liberă asta înseamnă că mă răsfață :D).
-
Cheerleading în Buzad :))) -
Flavius în curtea vechii școli din Buzad -
Case din Buzad
Mai
Sincer… luna mai a anului 2019 a fost una dintre cele mai frumoase luni din viața mea. Cred că aș putea spune că orice călător profesionist ar fi mega fericit să aibă parte de cel puțin așa o lună în fiecare an.
Am început luna călătorind, pentru prima dată, la Vârșeț. Am vrut să descoperim acest micuț orășel din Serbia, aflat atât de aproape de Timișoara, dar trebuie să recunosc că cel mai mult am vrut să mâncăm la restaurantul Dinar. Nu are rost să vă mai spun toată povestea pentru că o găsiți aici. Ceea ce trebuie să menționez, în schimb, este că sigur vom reveni în Vârșeț.
-
Travel buddies for over 30 years -
-
Și am terminat luna peste mări și țări, mai precis în Marea Caraibelor. A fost prima mea călătorie trans oceanică și mă bucur că am putut savura experiența alături de Flavius. A fost prima noastră croazieră și a fost de vis. Am văzut locuri extrem de frumoase. Am descoperit culturi care ne-au făcut să ne îndrăgostim. Și am înțeles, într-o mai mică sau mai mare măsură, cât de mult mai avem de văzut din lumea asta.
Pe parcursul a 16 zile am călătorit mii de kilometri, cu 3 mijoace de transport diferite. De fapt 5, dacă stau bine să mă gândesc. Am mers cu trenul, cu mașina, cu avionul, cu autobuzul și cu vaporul. Am pus piciorul pe 3 continente diferite (dacă includem America Centrală în categoria de continent). Am stat fără internet și ȘOC, ȘOC, ȘOC, nu am pățit nimic :))). Și am scris despre toate aici.
-
Când ești la Paris, macaron -
Panama City skyline -
Back to Panama City -
Flavius admirând bătrânul Monarch -
Streets of Cartagena -
I would travel the world with him or never leave home. It would be just as amazing! -
I could stay here forever -
-
-
Love of my life :* -
-
Iunie
Pe 1 iunie aterizam în Amsterdam, însă nu îl considerăm o călătorie separată. Aici eram tot călător de mai. Deci ce am făcut în iunie? Oh, not much! A durat ceva să ne revenim așa că am lăsat-o mai moale. Și cum o lasă oamenii mai moale? Plănuind o petrecere, de ce nu.
Așa că pe final de iunie am urcat la Râușor și, alături de prieteni dragi, am sărbătorit ziua mea de naștere și 1 an de căsnicie a.k.a. nunta de hârtie. A fost absolut genial. Toată lumea s-a distrat maxim și nu știu dacă m-a bucurat mai mult acest lucru sau cadourile :))).
-
În căutarea oaspeților pierduți :))) -
Gangsta BBQ -
Mishuella în acțiune
Iulie
În luna lui cuptor am fost, din nou, călător la Sibiu pentru Feeric Fashion Week. Anul acesta am stat pe tot parcursul evenimentului și am învățat câte ceva. Iar cel mai fain a fost că am călătorit alături de Adriana. E minunat să poți împărtăși cu prieteni dragi pasiunile tale.
August
Luna august am început-o, evident, la Untold și am terminat-o… more or less :))) în Grecia. Da, again, o premieră pentru noi, așa cum au fost multe călătorii din 2019. Deși Paralia nu m-a impresionat în mod special, întreaga experiență a fost destul de faină. Am văzut locuri frumoase și locuri în care aș reveni. În plus, pentru că am fost atât de mult la mare în 2019, în sfârșit m-am putut declara și eu bronzată. Doamne ajută!
Despre toată vacanța în Grecia puteți citi aici.
-
-
Love is a little Cookie monster stealing your wine -
Salutări din Olympic Beach -
Baywatch :))) -
-
Septembrie
Ultima etapă a Women Rally a avut loc în septembrie la Cluj așa că, în formulă completă, adică alături de Adriana, am pornit la drum. Acum că stau și analizez, am fost foarte des la Cluj în anul ce abia a trecut. Poate e un semn :))). Și cum doamnele de la Women Rally s-au organizat așa de fain, am avut parte și de o oprire la Turda, la salină.
-
-
-
-
… but keep it fashionable -
-
Și luați-vă prietenii cu voi în călătorie. Life is better with friends.
Octombrie
Dacă vă întrebați dacă mai am, răspunsul este da :))). Din fericire, au mai rămas doar 3 luni de revizuit, deci bare with me :P.
Aș vrea să spun că nu am multe de zis despre octombrie, dar aș minți. Pentru că în octombrie am sărbătorit-o pe Dana, again, la Hajdu :D, am fost la Arad pentru Vicii și Delicii împreună cu Piri. Și am făcut o plimbare pe la Bazoș, doar eu și Flavius. A fost o lună frumoasă pentru că a fost cald și fain și lumea a fost, în general, frumoasă, iar eu m-am tuns :))).
-
-
-
Tradiția nr. 2: genul acesta de poză când mă văd cu Flaviu :))) -
-
-
-
Love leaves -
-
Noiembrie
În noiembrie am avut parte doar de două ieșiri. După vreo 10 ani am revenit la Sarmizegetusa Regia împreună cu Dana și cu Flavius. Deși era noiembrie, era super cald, iar frunzele abia începuseră să se coloreze. Deci un peisaj de vis.
-
-
-
Cumințenia pământului
Și după multe așteptări și planificări, am mers la Arad pentru Arad Fashion Days. Evenimentul a avut loc în clădirea Filarmonicii din Arad, o clădire absolut superbă și a fost de vis (mai multe aici).
Decembrie
Gata, am ajuns la final de an. Din păcate nu am mai fost călător în țări străine în decembrie 2019. Flavius mi-a tot bătut apropoul cu Milano, dar am rezistat eroic tentației. Bugetul nu ne permitea, dar trebuia să vedem un Târg de Crăciun mai de Doamne ajută. Îmi pare rău că trebuie să spun asta despre Timișoara, însă tâgul nostru de Crăciun a fost și anul acesta sub orice critică. La Oradea, în schimb, lucrurile au stat cu totul altfel și singurul meu regret este că nu mi-am cumpărat mai multă plăcintă cu brânză dulce când am avut ocazia :))).
Dar nu credeți că ne-am oprit aici, nu? Deși nu era prea multă zăpadă, nu puteam încheia anul fără să urcăm în Parâng. Dacă tot eram în zonă, cum să ratăm momentul? Și chiar dacă nici sus la munte situația zăpezii nu a fost foarte roz, tot ne-am distrat și ne-am congelat puțin, ca să nu ne stricăm înainte de noul an :D.

Cam acesta ar fi 2019 călător. A fost un an plin. A fost un an bun. Și, după cum scriam în primul articol al anului, sper ca în 2020 să călătoresc cel puțin la fel de mult. Viața este mai frumoasă atunci când ești călător. Vezi lumea altfel și tu te schimbi de la o zi la alta.
Pentru voi cum a fost 2019? Aștept să îmi spuneți în comentarii pe unde ați mai călătorit.

Sper că în 2020 să călătorim împreună (măcar în țară) 💋