Zorba Grecul la Teatrul Național Timișoara

Zorba Grecul la teatrul națioanal Timișoara

A trecut ceva timp de la ultima mea vizită la teatru și probabil va mai trece până la următoarea. E un an de zile de când am mers la vreo 2 piese din cadrul FEST FDR și sinceră să fiu, îmi era dor. Dar a fost pandemie. Nu m-am sincronizat de nici o culoare cu programul de la Teatrul Național din Timișoara. Ca să nu mai pun la socoteală faptul că în primele luni din an baby Boom a ținut tare, tare mult să dormim din plin. Nu se gândea de nici o culoare la teatru și la nevoia mea de a mă mai culturaliza din când în când :))).

Din fericire, în perioada aceasta somnul a trecut pe locul doi. Datul din mâini și din picioare e la putere, iar energia mea a revenit la cote mai bune. Așa că am zis că ar fi cazul să merg la teatru până: 1. se mai poate (pentru că valul 75000 și eu nu sunt vaccinată) și 2. se mai poate :))) (pentru că va veni momentul când baby Boom va părăsi burtica și va ocupa un spațiu fizic în casă, cerând atenție mai multă sau mai puțină. Personal, sper să fie cuminte și să doarmă :))), dar nu se știe niciodată :D). Și ce piesă era mai potrivită decât Zorba Grecul, o piesă ce mi-a fost recomandată încă de la premiera din mai (sper că nu vorbesc prostii și atunci a avut loc premiera :))).

Zorba Grecul la teatrul națioanal Timișoara
Photo credits: Adrian Pîclișan

M-am îndrăgostit de decoruri

Evident că nu am mers singură la teatru, ci însoțită de Alina. Am ajuns pe ultima sută de metri, în dulcele nostru stil de rac, mereu în întârziere (sau poate e o chestie de genetică :)))). Ne-am ocupat liniștite locurile și la ridicarea cortinei, m-am îndrăgostit instantaneu de decor. Deși nu am fost niciodată acolo, mă simțeam, în sala mare a Teatrului Național, exact ca pe o insulă grecească. Case albe cu albastru se profilau pe scenă. O biserică ocupa colțul din dreapta. Gemulețe și scări ascundeau actorii, iar luminile redau fidel atmosfera marină a insulelor zeilor.

Mi-a plăcut la nebunie. Mi-a plăcut atât de mult încât aș fi luat decorul cu mine acasă. Și nu puteam să nu mă întreb cine face treburile astea? Cine construiește decorurile astea extraordinare? Și oare nu vrea să facă și la noi în curte ceva de genul? Măcar să mascheze o parte din gard :))).

În timp ce eu încă stăteam cu gura căscată, piesa a început și am fost cu atât mai tare atrasă în lumea fascinantă a lui Zorba.

Zorba Grecul la teatrul națioanal Timișoara
Photo credits: Adrian Pîclișan

Poate că nu am văzut filmul, dar nici nu mai am neapărată nevoie

Probabil trebuia să menționez acest lucru de la început, dar eu am mers la Zorba Grecul fără să am nici cea mai vagă idee despre ce va fi vorba în piesă. Știam că filmul omonim există. Știam că e mega faimos și că, practic, l-a văzut toată lumea (mai puțin eu), dar cam atât. Și cum nu aveam habar exact despre ce e vorba (doar că se dansează la sfârșit :))), am zis că ar fi fain să rămân cu surpriza. Deci vă dați seama că pe măsură ce acțiunea se desfășura eu am trecut prin 5342 de stări.

Practic, pentru cei ce au trăit sub o piatră până acum (ca și mine), Zorba Grecul spune povestea unei comunități de pe o insulă grecească unde Zorba și tânărul său patron (pe care nu mai știu cum îl chema), vin pentru a deschide o mină. Doar că viața pe o insulă grecească nu este atât de idilică precum e prezentată în broșurile de călătorie. Cei doi se trezesc în mijlocul unui conflict generat de dorință, iar faptul că Zorba este un fustangiu și Patronul este ușor picat din lună când vine vorba de realitățile vieții nu ajută deloc. Situația escaladează, spiritele se încing și când totul părea să se termine cu bine, lucrurile iau o turnură explozivă de-a dreptul.

Da, cred că am descris absolut minunat ceea ce se întâmplă în piesă și sunt destul de sigură că acțiunea din film e similară. Cel puțin din spusele mamei mele, cu care m-am consultat după ce am ieșit de la teatru.

Zorba Grecul la teatrul națioanal Timișoara
Photo credits: Adrian Pîclișan

Merită văzută piesa Zorba Grecul?

Clar da! Piesa este GENIALĂ. Ion Rizea interpretează un Zorba de toată frumusețea. Mi-a plăcut la nebunie cum au jucat toți actorii, nu mă înțelegeți greșit. Au cântat la corzile sufletului meu după bunul plac. Am trecut de la fascinație la indignare, de la bucurie, la durere, de la neputință la milă.

Piesa e tristă, nu mă înțelegeți greșit. Nu există final fericit. Există doar multă teamă. Există multă neînțelegere. Există egoism și există moarte. Este o piesă care te obligă să gândești, să analizezi. Poate de-asta mi-a și plăcut atât de mult, chiar dacă mi-a lăsat un gust amar și chiar dacă s-a terminat cu dans. Pentru că mi-a și amintit cât de fragilă e viața și cât de mult greșim atunci când proiectăm dorințele și speranțele noastre asupra altora. Poate că nu ar trebui să ne punem atât de ușor sufletul pe tavă. Și poate ar trebui să învățăm că în viață nu totul iese așa cum vrem noi, dar acesta nu este un capăt de lume.

La un moment dat piesa mi s-a părut nedreaptă. De fapt, nu piesa, ci personajele din ea. Dar dacă vă povestesc despre asta trec la spoilere și prefer să vă las cu surpriza și cu îndemnul să mergeți să o vedeți. Nu știu când veți avea șansa de a face acest lucru, dar puteți urmări programul Teatrului Național Timișoara aici.

Zorba Grecul la teatrul națioanal Timișoara
Photo credits: Adrian Pîclișan

Eu am văzut deja M-am hotărât să devin prost și Cele trei grații. Sunt piese pe care merită să le vedeți și pe care vi le recomand cu drag. Bineînțeles, am văzut și alte piese din repertoriul Teatrului Național Timișoara și despre toate am scris pe blog. Sfatul meu este să mergeți la teatru până mai puteți (poate mai prindeți chiar Zorba Grecul) pentru că se anunță o toamnă pandemică, plină de restricții.

Untold 2018

P.S. Dacă ați văzut deja piesa spuneți-mi cu vi s-a părut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.