Nu le-am cunoscut live pe Alexandra și pe Aura (încă), dar le urmăresc deja de mai bine de un an și îmi place tot mai mult ceea ce iese din mâinile lor pricepute și din imaginația lor bogată. Așa că, după ce a ajuns la mine pijamaua cu care m-au cadorisit Alina și Dana de[citește]
Tag Archives: andra
Acesta este primul dintre articolele pe care sunt sigură că le voi scrie în calitate de membru (aspirant) în Rotaract TM Opera. Așa că, pentru început, m-am gândit să vă spun cum de am decis să mă alătur clubului, ce presupune să fii membru aspirant (deși am mai vorbit despre asta atunci când i-am luat[citește]
Absolut întâmplător am dat peste o imagine cu biserica din Bobda postată pe Instagram de o prietenă. Mi-a plăcut atât de mult clădirea, deși se vedea clar că este în paragină, încât am știut că trebuie să merg să o vizitez. Așa că, fără să stau prea mult pe gânduri, într-o însorită duminică, am pornit[citește]
Am pus titlul ca și citat pentru că nu îmi aparțin mie vorbele de duh, ci bunicii mele, mama Șerica. Ea le spune foarte des, mai ales în ultimul timp când fiecare dintre noi a trebuit să se adapteze la o realitate pe care nu ne-am dorit-o și pe care o gestionăm cum putem mai[citește]
Să ne înțelegem de la bun început: eu nu eram fan cafea. Până să ne mutăm, nu beam cafea DELOC! Doar că pandemia + nevoia de a mă simți fancy + aparatul Tassimo de la Bosch, pe care l-am primit cadou cu ocazia cununiei civile + faptul că simțeam că o iau puțin razna, probabil[citește]





