După primul seminar CV masters singurul meu gând era Cum, Doamne iartă-mă, am ajuns eu să am un job? Pentru că CV-ul meu este varză! Adevărul este că am avut noroc. Ori de câte ori am ajuns să am un anumit job, nu a trebuit să caut prea mult. Omul potrivit la locul potrivit mi-a făcut introducerea,[citește]
Category Archives: Evenimente
Vă spuneam cu foarte puțin timp în urmă că abia aștept Fest-FDR 2019 și nu îmi vine să cred că scriu aceste rânduri aproape live, din timpul festivalului. Îmi va fi aproape imposibil să fac o recenzie satisfăcător de lungă pentru fiecare piesă, așa că am decis să încep acest jurnal de festival, iar după[citește]
Mai sunt doar câteva zile până când Fest-FDR 2019 își deschide porțile. În cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de teatru din România vor urca pe scenele din Timișoara peste 250 de artiști în nici mai mult nici mai puțin de 21 de spectacole. Din 3 până în 11 noiembrie timișorenii vor avea parte[citește]
Nu plănuiam să scriu despre Vicii și delicii 2019, dar nu plănuiam nici să merg la eveniment până la urmă și totuși am fost. Motivul pentru care scriu este că mi-a plăcut atâââât de mult evenimentul, încât pur li simplu NU MĂ POT ABȚINE. Nu eram fană wine tasting neapărat. Am fost de vreo câteva ori.[citește]
Anul acesta Timișoara a abundat în festivaluri și, trebuie să recunosc, mi-a cam plăcut acest lucru. Încă nu am ajuns la dimensiuni de Untold, dar suntem pe drumul cel bun, iar aici stă mărturie și cel mai tomnatic festival de pe meleaguri bănățene: Flight Festival. Din păcate, programul nu ne-a permis să ne bucurăm de[citește]