Vicii și delicii 2019

vicii si delicii

Nu plănuiam să scriu despre Vicii și delicii 2019, dar nu plănuiam nici să merg la eveniment până la urmă și totuși am fost. Motivul pentru care scriu este că mi-a plăcut atâââât de mult evenimentul, încât pur li simplu NU MĂ POT ABȚINE. Nu eram fană wine tasting neapărat. Am fost de vreo câteva ori. Am scris și pe blog despre asta, dar problema era că de fiecare dată altcineva decidea ce urmează să beau. Ei bine, la Vicii și delicii eu am ales și am avut EXTREEEM de multe opțiuni, iar o parte îngrijorător de mare s-au dovedit a fi absolut delicioase. Și da, în casa noastră viitoare sigur se va bea vin la greu :))). We loooove wine!

Marea degustare

Am ajuns la Vicii și delicii doar duminica, eram mega casual pentru că era super cald, iar compania ideală. Nu știam cu ce să încep, așa că am urmat-o pe Piri, care avea deja experiență în materie de expoziții de vin, iar prima cramă la care am poposit a fost Villa Vinea. Tipul de acolo a fost super friendly, ne-a povestit o grămadă de chestii despre vinurile lor, despre cum sunt ele de inspirație austriacă și, evident, ne-a dat să degustăm. Am descoperit vinuri albe foarte faine, foarte fresh și un loc pe care sper, la un moment dat, să îl vizitez. Probabil cândva în 2020 în cel mai bun caz pentru că această cramă se găsește în ținutul Târnavelor, iar România nu are autostrăzi :D.

Tot la Villa Vinea am găsit și vinul meu favorit de pe lumea asta de până acum (cel puțin). Se numește Contessa și este făcut din stafide. Este cel mai dulce vin… deși vin e puțin spus ca să îl descriu… pe care l-am băut vreodată. Este ceea ce asociam întotdeauna cu ideea de licoarea zeilor, fără să o fi băut vreodată. Dacă sunteți fani băuturi dulci, trebuie să îl încercați.

vicii și delicii

Erau foarte multe standuri la Vicii și delicii motiv pentru care evident că nu mai știu toate cramele pe care le-am văzut, dar nu vă temeți, știu esențialele :))). Da, evident că există câteva crame (și nu umai) pe care le-am reținut pentru că au avut vinurile mele preferate. La această categorie îi încadrez și pe cei de la ReWine. Aveam impresia că sunt ceva cramă/depozit din Timișoara, dar de fapt îi văzusem doar la Street Food :))). Ei bine, la ReWine am descoperit un prosecco rose atât de fain. OMG! Dacă sunteți fani prosecco acest Contarini Pinot Rose este absolut demențial. Ca să nu mai spun că sticla arată super mișto, deci ar fi un cadou superb :D. Și varianta prosecco simplu este foarte, foarte faină. Flavius și Piri l-au apreciat mai mult decât pe cel rose.

vicii și delicii

Și pentru că trei este un număr magic, a treia mențiune în materie de vinuri absolut geniale vine din Moldova. Nu Moldova a noastră, ci Republica Moldova și este vorba despre Cricova. Ei aveau ceva vinuri vintage, exclusiv pentru Vicii și Delicii (iar unul l-am și făcut cadou :D), dar și un vin spumant de care ne-am îndrăgostit. Se numește Lacrima dulce și exact așa e, super dulce și super fain. Dacă vă place dulcele, evident, așa cum îmi place mie :))).

Vin roșu am încercat foarte puțin pentru că nu îmi place. Dacă este sec, nici vorbă, iar dacă este dulce… mă doare capul după el :))). Așa că am încercat foarte puține, dar ceea ce m-a surprins la aproape toate vinurile pe care le-am degustat a fost aroma. Majoritatea erau destul de accesibile ca și preț, dar aroma lor era… nu știu cum să o descriu… simțeam strugurii. Simțeam gustul boabelor de struguri pe care le mâncam în vie, la Băiești, toamna, când eram copil. A fost foarte straniu, dar și foarte fain și mi-a reamintit cât de important este să te bucuri de un produs de calitate. Ceea ce este mare lucru în epoca lui fast food și supă la plic. Sper că are logică ce spun eu aici.

vicii și delicii

Vin bun, mâncare pe măsură

După degustare, degustare, degustare, evident că trebuia să și mâncăm ceva :))). Nu de alta, dar deja râdeam cam mult și aveam nevoie de ceva care să absoarbă alcoolul :P.

În materie de delicii culinare, Vicii și delicii stătea foaaaarte bine. Erau foarte multe standuri cu mâncăruri gen tradiționale, însă nu chiar basic. Noi ne-am amorezat complet de standul celor de la Zestrea Noastră. Am luat de la ei o pastramă de mistreț de leșiiiiini! A trecut mult timp de când nu am mai mâncat ceva atât de bun făcut în România și special românesc. Sau poate exagerez acum, nu am ce zice :))). Cert este că mi-au plăcut maxim.

Stați puțin că nu am terminat cu mâncarea. Dacă v-a luat foame, mergeți și mâncați ceva ca să puteți continua cu cititul :D. Pentru că pastrama de mistreț am mâncat-o acasă. La Vicii și delicii am mâncat o ceafă de porc absolut delicioasă, cu piure și o salată demențială. Din păcate, nu mai știu nici cum se numea standul, nici cum se numea cheful, deși el ne-a servit. Eram în Winelandia atunci :))). Dar am ACEASTĂ imagine cu ceafa în timp ce era feliată, ce cred că valorează cât 1000 de calorii :))).

vicii și delicii

Vicii și delicii 2020?

Clar, Vicii și delicii este un eveniment pe sufletul meu. Mi-a plăcut la nebunie. A fost ok chiar și faptul că era la Arad pentru că Timișoara și Arad sunt super aproape unul de celălalt. La Expo Arad se ajunge destul de ușor cu mașina, dar și cu mijloacele de transport în comun. Exista chiar un microbuz special pentru Vicii și delicii care nush de unde pleca și cum, dar oamenii lor de comunicare sunt extra friendly și răspund destul de prompt la orice întrebare le pui pe Facebook. Vă îndemn să le dați like și să îi urmăriți, iar la anul, ne vedem și degustăm împreună, sunt sigură.

Până atunci, nu uitați să dați un subscribe pentru a fi la curent cu cele mai noi articole și dacă vreți să vedeți pe la ce evenimente am mai bântuit, click here!

Untold 2018

P.S. Dacă vreți să vedeți un mic clip realizat la Vicii și delicii, aruncați o privire aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.