Ce-am văzut la Fest-FDR 2019

Vă spuneam cu foarte puțin timp în urmă că abia aștept Fest-FDR 2019 și nu îmi vine să cred că scriu aceste rânduri aproape live, din timpul festivalului. Îmi va fi aproape imposibil să fac o recenzie satisfăcător de lungă pentru fiecare piesă, așa că am decis să încep acest jurnal de festival, iar după fiecare reprezentație să scriu în el. Consider că este cea mai eficientă metodă de a reda părerile mele cât mai rapid și de a fi cât mai elocventă. Dacă aș aștepta până la finalul festivalului, în capul meu ar fi o adevărată varză. Teatrul are efectul acesta asupra mea. Așa că hai să începem jurnalul:

5 noiembrie 2019 – post Ce-o mai face copilul ăsta?

Aseară am văzut prima piesă de teatru din cadrul Fest-FDR 2019. Piesă de teatru nu este chiar cel mai bun nume pentru Ce-o mai face copilul ăsta deoarece spectacolul nu este chiar o piesă de teatru. Cu toate că are anumite părți regizate, el este mai mult un fel de odă adusă artelor din underground. Improvizație, hip hop, puțin break dance, până și graffiti, toate aceste zone ușor obscure ale lumii artistice au ajuns pe scena Teatrului Național din Timișoara. Sub atenta supraveghere a lui Bean MC de la Subcarpați și sub bagheta de dirijor a lui Affo, scena a devenit un club, iar 7 MC au făcut battle. Dacă ați văzut seria Cel mai tare din parcare de pe Youtube și a fost pe placul vostru, atunci spectacolul Ce-o mai face copilul ăsta? este pentru voi.

Mi-a plăcut mult ceea ce au creat oamenii. Mi-a plăcut improvizația. Mi-au plăcut la nebunie beaturile. Și am ținut cu Motanul de la început până în momentul în care a câștigat. Deși puțin cunoscuți, oamenii aceștia sunt foarte tari. Nu este deloc simplu să faci rime pe loc. Nu este simplu să faci rime nici pe beat. Mintea lor funcționează puțin diferit de a noastră și sigur la o viteză ușor mărită. Sau poate voi sunteți mai dotați, caz în care îmi pare rău că v-am băgat în aceeași oală cu mine.

Regretul serii a fost că nu m-am aflat și eu pe scenă. Mi-ar fi plăcut să dansez și să mă zbengui. Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, sufletul petrecerii. Poate anul viitor mă invită și pe mine la casting. Nu se știe niciodată :P.

Partea cea mai surprinzătoare a serii a fost maniera în care au incorporat grafitti-ul ca și artă în spectacol. La început, pe fundal, se vedea un om care făcea ceva. Era o înregistrare, dar tot nu îți dădeai seama ce caută el acolo. Nici măcar unde l-au filmat. Asta nu știu nici acum. Apoi deveneai din ce în ce mai curios ce anume va scrie până la final. Presupun că răspunsul era mai evident decât mă așteptam eu, dar eu sunt blondă… roz… Andra :))). Înțelegeți voi ideea. Și nu, nu vă dau răspunsul mură în gură. Sper doar să aveți ocazia să mergeți și voi să vedeți spectacolul!

Fest-FDR 2019

Photo credits: Adi Pîclișan

P.S. Nu am distrus nici un scaun de la operă în entuziasmul meu de aseară. E ok :D.

6 noiembrie 2019 – post Povești de dragoste la prima vedere

Povești de dragoste la prima vedere este una dintre cele mai frumoase piese de teatru pe care le-am văzut de ceva timp încoace. Cei 5 actori de la Teatrul Național Cluj au reușit să transmită într-o manieră unică povești de dragoste dintre cele mai inocente, dintre cele mai pasionale, dar și dintre cele mai nefericite. Pentru că iubirea nu este doar ceea ce simțim la prima vedere. Am râs și m-am întristat. Mi-ar fi plăcut ca piesa să nu se termine într-o notă atât de melancolică. Dar așa este, presupun, și iubirea de cele mai multe ori.

Mi-a plăcut inocența iubirii din copilărie și dramatismul iubirii din adolescență. Mi-a plăcut pasiunea iubirii din facultate și aripile pe care te poate purta iubirea, chiar dacă nu este împărtășită. Și au existat câteva replici ce mi-au rămas în minte:

Fest-FDR 2019

M-am regăsit mult în Gema. Eram exact ca și ea atunci când eram în facultate. Și aș fi putut fi și mai mult ca ea dacă viața nu ar fi fost mult mai generoasă cu mine. Am avut și eu un Ludi, pe care l-am iubit imposibil, doar că, spre deosebire de Gema, dispariția lui nu m-a doborât. În plus, eu îl am pe Flavius, iar aici dragostea a fost mai mult decât darnică. Deci iubirea chiar face diferența.

Povești de dragoste la prima vedere se joacă în mod regulat la Teatrul Național Cluj-Napoca, deci urmăriți-le programul aici și mergeți să o vedeți când ajungeți în Cluj.

7 noiembrie 2019 – post Taximetriști

Încă nu am reușit să îmi dau seama dacă numele piesei se scrie articulat sau nearticulat. Până la urmă nici nu cred că mai contează pentru că piesa este extrem de faină și merită să o vedeți oricum s-ar numi. Fiind pusă în scenă de un teatru din București, nu cred că vă mirați că piesa este nerecomandată copiilor sub 16 ani. Limbajul clar nu este adecvat pentru această grupă de vârstă, deși eu i-am auzit cum vorbesc și piesa nici nu pare vulgară în comparație. Subiectul, în schimb, este absolut genial.

Într-o noapte oarecare, doi taximetriști din București aflați în tură, ne arată viața cu bune și cu rele, cu prejudecăți și judecăți de opinie, cu iubire și despărțire. Viața nu este simplă atunci când ești taximetrist. Faci sacrificii, lumea te judecă, ai vrea să fii Uber :))). Next level, ce mai.

Ceea ce mi-a plăcut extrem de mult a fost cât de exactă a fost portretizarea. Lică și Liviu era prototipul taximetristului. Sigur ați întâlnit genul cel puțin o dată. Lică era ăla cu gura mare. El făcea și drăgea. Până a apărut cineva mai șmecher decât el. Pentru că orice naș își are nașul, nu? Liviu era blazatul. Nimic nu îl impresiona și funcționa în virtutea inerției. Doar că viața nu merge așa, iar Liviu a descoperit asta pe calea cea grea. Pentru că nimic nu doare mai mult decât singurătatea în doi. Și nu cred că Victoria este singura femeie de pe pământ care preferă să mănânce doar cartofi, dar să facă dragoste vs. să mănânce cele mai bune mâncăruri, dar să nu o atingă nimeni niciodată. Noi aici nu prea vorbim despre sex, dar asta trebuia să vă spun.

La TaximetriștiApollo 111 râzi mult, dar e umor negru. Sau poate e doar viață și cam atât. Cert este că piesa e beton și trebuie să o vedeți. Se joacă regulat la teatrul din București, deci dacă vă aflați în capitală, căutați-l. Puțină realitate nu strică!

Din păcate, în ciuda dorințelor mele, acestea sunt singurele piese pe care am reușit să le văd în cadrul Fest-FDR 2019. Oferta a fost foarte generoasă, dar și timpul meu foarte limitat. Aș mai fi vrut să văd și Despre oameni și cartofi, dar nu a fost să fie. Altă dată!

Sunt curioasă voi ce piese ați văzut din cadrul festivalului? Ce îmi recomandați sau ce ar trebui să regret să am ratat? Nu ezitați să îmi scrieți în comentarii.

Untold 2018

P.S. Dacă vrei să fii primul care citește recenziile mele, nu uita să dai un subscribe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Fii primul care citește fiecare articol
În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!