Pregătită pentru Fest-FDR 2019

Mai sunt doar câteva zile până când Fest-FDR 2019 își deschide porțile. În cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de teatru din România vor urca pe scenele din Timișoara peste 250 de artiști în nici mai mult nici mai puțin de 21 de spectacole. Din 3 până în 11 noiembrie timișorenii vor avea parte de cultură pe pâine, de spectacole extraordinare, o premieră pe care regret din suflet că o ratez și, practic, cele mai bune spectacole românești ale anului. Pentru că Fest-FDR este cu și despre dramaturgia română.

O premieră cât o zi de post și spectacolele pe care abia aștept să le văd

În prima zi de festival, Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră piesa Sunt o babă comunistă. Aceasta este de fapt piesa ce mi-a atras atenția asupra festivalului, însă nu voi reuși să o văd pentru că nu sunt ferm convinsă că ne întoarcem în timp util de la Sălaș. Totuși, fiind o piesă locală, ca să spun așa, sigur voi mai avea posibilitatea în stagiunea ce urmează, deci nu m-am supărat prea tare.

Dacă tot nu am putut vedea Sunt o babă comunistă, am aruncat o privire peste programul festivalului și am ales 4 piese pe care să le savurez în săptămâna ce urmează. Nu știu mai nimic despre ele. Nu m-am documentat, dar Georgeta m-a asigurat că toate piesele ce se joacă în cadrul festivalului sunt absolut geniale, iar eu am încredere 100% în ceea ce spune ea. Astfel, luni urmează să văd Pe unde umblă copilul ăsta?, un show de improvizație marca Subcarpați. El se joacă la Sala Mare, începând cu ora 19 și știu sigur că mai sunt locuri pentru spectacol. După cât de tare a fost Hamlet (a cărui recenzie o găsiți aici) și având în vedere cât de tari sunt cei de la Subcarpați, vă dați seama că abia aștept să văd cu ce idee minunată au venit de data aceasta.

Pentru marți am zis să fiu romantică și am ales Povești de dragoste la prima vedere, un compendiu de povești de dragoste (evident) scrise de autori români printre care și Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana. Și ca să nu leșin de la prea mult romantism, marți mă întorc cu picioarele pe pământ pentru Taximetriștii. Piesa este pusă în scenă de o trupă de teatru din București, deci aștept cu nerăbadare injuriile :))). Joi și vineri am treabă, dar sâmbătă m-am gândit că ar fi fain să văd despre ce e vorba în piesa Despre oameni și cartofi. Piesa suna pur și simplu prea bine ca să o ratez.

FEST-FDR 2019

Unde găsiți lista completă de spectacole și cum puteți achiziționa un bilet?

Dacă intrați aici, veți descoperi nu doar lista completă de spectacole din cadrul Fest-FDR 2019, ci și toate spectacolele ce se vor jurca în luna noiembrie la Teatrul Național Timișoara. Dintre acestea vă recomand O scrisoare pierdută. Caragiale nu a fost niciodată mai actual, iar varianta modernă a lui Zoe este absolut demențială. Nu ai cum să nu o iubești. Iar dacă vreți să fiți șocați și să cădeți pe gânduri, Rambuku este piesa perfectă pentru voi.

În ceea ce privește biletele, Teatrul Național Timișoara vine în ajutorul tuturor iubitorilor de cultură cu niște oferte super. Nu aveți cum să mai spuneți că e scump să mergi la teatru în aceste condiții. Mai precis, dacă mergeți la casieria Teatrului Național, iată care sunt facilitățile:

  • studenții au 75% reducere la orice bilet
  • pensionarii și grupurile de peste 15 persoane au 50% reducere la orice bilet
  • dacă vrei să mergi la teatru, dar nu singur, există și campania #amândoi. Dacă menționați că vreți să participați la campanie atunci când achiziționați un bilet la orice spectacol, primiți o invitație cadou. Până la urmă, teatrul este mai fain dacă ai cu cine să îl discuți după.

După cum este de la sine înțeles, aceste beneficii nu sunt valabile doar pe durata Fest-FDR 2019, dar se aplică în timpul festivalului. Din câte știu, nu mai sunt prea multe bilete disponibile, așa că decideți ce vreți să vedeți și faceți-o repede. Acum vă las pentru că trebuie să fug după invitațiile mele.

Untold 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.