Sarmizegetusa Regia după 20 de ani

Nu sunt ferm convinsă că au trecut 20 de ani fix de la prima mea vizită la Sarmizegetusa Regia. Se poate să fie mai mulți. Se poate să fie o idee mai puțini. Cert este că eram adolescentă, undeva până în clasa a VIII-a și că eram în excursie cu mami. Țin minte că am mers o grămadă pe jos pentru că nu putea urca autocarul. Mi s-a părut o eternitate până am ajuns. Ne-am urcat pe acolo peste tot. Adică pe toate monumentele. Am mâncat în stil câmpenesc la una dintre măsuțele de picnic și am făcut una dintre pozele de referință pentru Virgil. Cine este Virgil? Șoferul etern al excursiilor noastre. Doar că știți cum e cu amintirile: se alterează după preferințele oamenilor. Iar poza este puțin diferită de modul în care și-o amintește Virgil.

Aoleu! Am căzut prin vizuina iepurelui, direct în puțul cu amintiri. Dar nu vă temeți. Articolul de azi nu este despre o excursie de acum 20 de ani. Încă nu am ajuns la acel punct al vieții în care să nu mai am ce povesti. Articolul de azi este despre un mic road trip pe care l-am făcut cu doar o săptămână în urmă, împreună cu Flavius, Dana și Messi.

Spre Sarmizegetusa Regia, cu toată viteza înainte!

Sâmbăta trecută a fost sărbătoare, deci momentul perfect pentru o plimbare. Dana a venit cu noi ca să se bucure de culorile toamnei, după cum i-a spus chiar ea lui Marinel. Și exact asta am făcut. Pentru că, în timp ce mergeam pe dealurile șerpuite ce mărginesc munții Orăștiei, toamna ni s-a dezvăluit în toată splendoarea. O simfonie de culori doarea să ne încânte și m-aș fi bucurat mai mult de ele dacă nu trebuia să fiu super atentă la drum.

M-am plâns de drumul ce leagă orașul Călan de cetățile dacice și anul trecut, atunci când am dat o fugă împreună cu Flavius până la Costești, să vedem cetățuia. Știam că nu este cel mai fain, dar în nici un an de zile, s-a deteriorat mai tare. Și știu că nu ar trebui să mă vaiet. Știu că e luni și ar trebui să fiu optimistă. Dar nu am cum să nu mă supăr și nu are cum să nu mă frustreze faptul că un drum atât de circulat de turiști este într-o stare atât de proastă. Și când spun atât de proastă vreau să înțelegeți că nu vă recomand sub nici o formă să circulați cu mai mult de 30 la oră noaptea pe acolo. Sunt niște gropi în care, dacă dai, acolo rămâi cu mașina. Și nu exagerez. Iar asta în condițiile în care circulă pe acolo oameni din toată țara. Deci oameni care NU CUNOSC DRUMUL. Nu că de localnici nu mi-ar părea rău, dar vorbim despre un interes mai mare în momentul de față.

Sarmizegetusa Regia

Bun. Respiră, Andra! Nu poți repara tu drumurile patriei. Și te-ai plâns destul. Hai să ne concentrăm aici.

Ideea este că drumul a durat puțin mai mult decât m-am așteptat. Bine, a trebuit să îl oprim și pe bietul Messi să bea apă. Și nici nu am putut merge foarte tare pentru că riscam să i se facă rău Danei. Dar, cu toate micile obstacole întâlnite, am reușit să ajungem la Sarmizegetusa Regia. Bine, cu un kilometru înainte de situl arheologic propriu-zis, unde ne-a întâmpinat ditamai bariera.

Dana a fost extrem de șocată să o descopere. Eu, vă dați seama, deja retrăiam drumul parcurs cu 20 de ani în urmă :))). Mă vedeam urcând și urcând. Nu aveam nici apă la noi. Intrasem puțin în fibrilații. Apoi am văzut borna kilometrică ce mă anunța că mai avem un kilometru și m-am mai liniștit. Cât de mult putea să însemne să urc un kilometru? :)))

Sarmizegetusa Regia

Altfel decât îmi aminteam

Ei bine, nu foarte mult. Am ajuns la intrare mai repede decât mă așteptam. Flavius a cumpărat bilete pentru toată lumea. 10 lei, un chilipir. Messi a intrat pe gratis, iar faptul că am avut voie cu căței a fost super. Nu știu de ce am avut emoții că nu va fi așa. Știți cum e. Lumea, în ziua de azi, se poate dovedi mai catolică decât papa. Până la urmă Sarmizegetusa Regia este super doggy friendly așa că, dacă aveți prieteni patrupezi, îi puteți plimba liniștiți printre ruine.

Practic… îmi aminteam foarte puțin din întregul sit. Adică eu trăiam cu impresia că ajungi și bam, se văd ruinele. Iar când spun ruinele mă refer la celebrul templu circular pe care toată lumea îl știe. Nu a fost chiar așa. Mai întâi am dat peste un zid extrem de lung ce înconjoară tot situl. Nu mi-l aminteam deloc. Chiar mă gândeam că cine știe câte s-au schimbat de la ultima mea vizită, de fapt. Cine știe dacă voi mai recunoaște ceva.

Sarmizegetusa Regia

Am trecut pe lângă ceva ruine pe care le-am ignorat pentru că mă amuza Messi. Apoi am dat peste o bucată de drum de pe vremea romanilor. Era drum pavat și primul meu gând când l-am văzut a fost… OMG! Drumul ăsta are aproape 2000 de ani și încă e aici, iar automitățile nu sunt capabile să facă un drum nou care să reziste măcar 10 ani. Magic. Apoi, ca prin magie, întreagul peisaj s-a deschis, iar templele pe care mi le aminteam și-au făcut apariția în fața ochilor mei, alături de un superb tablou tomnatic, în toate culorile pe care le ador. A trebuit să mă opresc și să admir peisajul. Iar Flavius, ca un biet martir, s-a chinuit să reproducă o poză absolut genială pe care mi-a făcut-o la Brașov. Misiunea era clar imposibilă. La Brașov eram mult mai sus, locul era mult mai deschis, dar eu am insistat, iar el s-a străduit :)). Ce ar putea face un hubby bun și iubitor în condițiile acestea?

Mai mulți oameni, mai multă protecție

Până la urmă am defilat pe lângă ruine. Printre ele nu mai aveai voie. Și erau jandarmi acolo care m-au certat și pentru că am vrut să stau pe jos lângă ele la poză. Știți deja poza mea clasică, nu? În care stau ca o nomadă. Ei bine… nu s-a putut. Sorry!

Sarmizegetusa Regia

Erau mulți copii, foarte mulți oameni, mai mulți decât m-aș fi așteptat. Se pare că toată lumea voia să se bucure de soarele tomnatic. Erau și panouri cu explicații despre fiecare ruină în parte. Nu am stat să le citesc (sorry!) pentru că eram în Andraland și mai trebuia să fiu atentă și la Messi. După cum am mai menționat, el nu se împacă bine cu copiii, deci trebuia ținut din scurt.

Aș fi pictat acolo. Culorile îmi inspirau asta. Dar nu aveam nici măcar un pix și o foaie la mine. Despre culori ce să mai vorbim? Așa că am admirat peisajul, m-am lăsat vrăjită, am băut apă delicioasă și am plecat. Ce altceva puteam face, până la urmă?

The long way home

Drumul spre casă nu a fost așa lung cum mă plâng eu. Am oprit să mâncăm niște plăcinte dacice care erau, de fapt, langoși. Apoi am mers la Hunedoara la Viva unde au, vă spun cu mâna pe inimă, una dintre cele mai bune pizza ce le-am mâncat vreodată. Dacă ajungeți în zonă căutați pizzeria și nu vă lăsați intimidați de aspectul ei de dugheană. În bucătăria aia se ascunde un mic geniu.

Sarmizegetusa Regia

Aoleu, ce m-am lungit. Mai bine închei acum pentru că mai am treabă. Voi pe unde ați mai călătorit?

Untold 2018

P.S. Mai am câteva poze pentru că am încercat să fiu cât mai selectivă, dar doar asta mi-a ieșit :D.

Sarmizegetusa Regia
Când îți place să vezi lumea de sus, nu uita că și pe tine te vede cineva 😀 (mamă, cât am fost de deep :))))
Cumințenia pământului
Family is everything!
Love is in the air!
Smile while you still have teeth

P.S.2: Pentru alte idei de călătorii click here și dați un subscribe repede :D.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
Descarcă gratuit ebook-ul
"Pierdută în blogosferă"