L-am cunoscut pe Paul Micșa la OFF, dar am mai menționat acest aspect atunci când vă povesteam despre una dintre ținutele mele de la Feeric Fashion Week. A fost un fel de dragoste la prima vedere. We just clicked pentru că Paul Micșa este genul acela de om super fun al cărui râs este molipsitor, iar eu ador genul acela de oameni. Așa că în momentul în care mi-a mai făcut și minunatul kimono albastru de care probabil v-ați plictisit cât l-am purtat în vară, am știut că vom fi prieteni pentru mult, mult timp.
Interviul acesta îl plănuiesc de prin august… dar l-am tot amânat pentru că voiam să fie mai apropiat și de Arad Fashion Days. Acum, însă, evenimentul aproape că bate la ușă așa că a venit momentul să aflați mai multe despre Paul Micșa, despre minunatul eveniment pe care îl co-organizează și, puțin, despre cafea.
Cum a debutat pasiunea ta pentru modă?
De când ma știu am fost pasionat de frumos și de stil. Undeva în anul 2008 am început să citesc și să mă interesez mai mult de tot ceea ce înseamnă fashion. După aceea am început să colaborez cu revista Altfel, iar în 2017 am lansat împreuna cu o prietenă prima mea colecție. Am făcut pauză 2 ani și am decis să pornesc pe cont propriu, construind un nou brand cu un concept diferit.
Vorbește-mi puțin despre colaborările tale anterioare și experiența Feeric Fashion Week.
Colaborarea mea cu NousMode a fost o nebunie și un vis devenit realitate în vara anului 2017. Atunci am avut prima prezentare la Feeric Fashion Week și de acolo pot spune că a explodat pasiunea mea pentru fashion. A fost momentul în care mi-am dat seama că asta e ceea ce îmi place să fac. Așa a luat naștere brandul Paul Micșa.
Ce anume te inspiră?
Mă inspiră tot ce e frumos. Mă inspiră momentele în care mă pot deconecta total de lumea ce mă înconjoară, rămânând doar eu cu planurile mele, dar și momentele în care lucrez. De exemplu, ideea pentru colecția pe care o voi prezenta la Arad Fashion Days mi-a venit atunci când lucram la colecția capsulă de șorturi I(Ai).
De ce ai ales să creezi piese unisex?
De multe ori am întâlnit fete care își doreau ceva din gama de bărbați și de multe ori am întâlnit băieți care voiau ceva din colecția de fete. În aceste condiții mi s-a părut absolut normal să merg pe ideea de unisex.
Ce înseamnă Arad Fashion Days?
Arad Fashion Days este un vis devenit realitate. În 23-24 noiembrie, la Filarmonica de Stat Arad, pregătim un eveniment care va revoluționa tot ceea ce înseamnă un show de modă. Invitații noștri sunt personalități din țară și din străinătate, nume foarte cunoscute în lumea modei și nu numai. Va fi magic.
Câteva detalii despre colecția Barok, ce va fi lansată la Arad Fashion Days?
După cum spuneam, Colecția Barok a apărut într-o după-amiază, pe când lucram la colecția de șorturi pe care am prezentat-o anul acesta la OFF. M-am gândit că ar fi minunat să creez o colecție de kimonouri reinterpretate, realizate din materiale Barok, adică în principal brocart. Colecția va avea 15 piese și este ceva unic, ce va fi prezentată într-o manieră inedită, cel mai probabil în deschiderea Arad Fashion Days.
Ce părere ai despre scena modei din vestul țării?
Consider că în vestul țării abia acum încep să se contureze lucrurile. Există aspecte la care încă mai este de lucru, dar mă bucur să văd că fenomenul a prins amploare în toată zona de vest a țării. Și sunt tot mai mulți designeri tineri, dar foarte promițători.
Cum te relaxezi?
Mă relaxează lucruri foarte simple. Ador să citesc, dar și să mă uit la filme. Îmi place să călătoresc și îmi găsesc chiar și inspirația în locurile noi pe care le descopăr. Și întotdeauna mă relaxează o cafea bună. Dar acesta este și defect profesional, presupun :)))*.
Cum se împacă pasiunea pentru modă cu cea pentru cafea?
Se împăca minunat! O haină frumoasă și o cafea bună sunt tot ceea ce ai nevoie în fiecare zi. Despre cafea aș putea discuta ore întregi și când ai timp mi-ar face plăcere să detaliem acest subiect.
Care este designerul tău favorit al tuturor timpurilor?
Designerul meu preferat al tuturor timpurilor este Gucci, care are o poveste impresionantă.
Și acum, am nevoie de un sfat pentru Arad Fashion Days: ce să purtăm?
Dress code-ul pentru AFD va fi Fabulous, așa ca go wild!
Am uitat să îl întreb pe Paul direct, dar știu deja că biletele pentru Arad Fashion Days au fost puse deja în vânzare. Deci, dacă vreți să luați parte la un super show de modă, să vedeți colecții ale unor designeri românești consacrați, dar și să descoperiți designeri noi, trebuie să veniți la eveniment. Aradul nu este departe de Timișoara, deci nu aveți scuze. Biletele le găsiți aici și sunt super accesibile. Deci ne vedem la eveniment!
*Paul Micșa este manager la Tucano Coffee Arad.