Cascada Boiului: o comoară ascunsă în Apuseni

Început și final de traseu spre Cascada Boiului

Am tot stat și m-am gândit weekendul ce tocmai a trecut la toate locurile minunate din România pe care nu le cunoaștem. Și spun nu le cunoaștem pentru că așa ca mine sunt mulți oameni. Oameni care ar vrea să se bucure de frumusețile patriei, dar nu știu că ele există. Cascada Boiului este doar unul dintre aceste locuri, iar noi (eu, mami și Flavius) am avut norocul să îl descoperim (până la urmă). Așa că azi a venit momentul să vă spun o poveste :D.

Relaxare în Apuseni

Dacă am început 2020 cu o excursie la Belgrad, trebuia să marcăm și începutul lui 2021 cumva. Drept urmare, după un studiu de piață amănunțit (nu chiar :)))) și o stabilire clară a criteriilor (PISCINĂ!!!!) am decis să mergem într-un loc pe care eu îl mai vizitasem cândva prin 2018: APUSENI WILD.

Situată aproape de localitatea Remeți din județul Bihor, Apuseni Wild este o pensiune potrivită pentru toate gusturile și, cel mai important, are o piscină încălzită disponibilă pe tot parcursul anului, super mâncare și o zonă de spa perfectă indiferent de sezon. Practic, după un 2020 cu dureri de cap, nu puteam să cerem mai mult pentru puțină relaxare.

De la Timișoara la Remeți am făcut vreo 4 ore și jumătate, trecând prin Oradea și urmând drumul indicat de waze. Acest detaliu a fost definitoriu deoarece în drumul nostru spre Apuseni Wild am trecut pe lângă o sumedenie de indicatoare ce ne ademeneau să vedem diverse obiective turistice. Locuri despre care nu auzisem niciodată, dar care sunau destul de bine. Și uite așa, în timp ce savuram cina la pensiune, am început să planificăm ziua de sâmbătă. Da, am fi putut să stăm doar la piscină toată ziua, dar nu este chiar genul nostru. Deci după ceva research pe google am decis să pornim spre Cascada Boiului.

Detalii de la Apuseni Wild

Un mic dejun copios și la drum!

Traseul de la Apuseni Wild la Cascada Boiului părea destul de scurt, așa că nu ne-am grăbit sâmbătă dimineața. Ne-am trezit în ritmul nostru, pe la 9. Am savurat micul dejun absolut delicios (am mai spus asta și o voi repeta pentru că a fost unul dintre cele mai copioase și mai diversificate micuri dejun pe care le-am mâncat vreodată). Apoi am deschis hărțile oferite de Google și am pornit la drum.

Fără mari probleme am ajuns în comuna Bratca unde am dat peste un indicator pe care trona Cascada Boiului. Din păcate, acesta nu coincidea cu ceea ce ne spunea nouă internetul așa că am decis să îl ignorăm. Într-un fel, a fost fain așa pentru că am început să urcăm pe o serie de pante abrupte, dar bine asfaltate, până în vârful muntelui. Amintindu-ne de Transluncani am început să glumim și să spunem că am descoperit Transboiul și trebuie să îl popularizăm. Într-un fel, nu ne înșelam. Drumul seamănă foarte bine cu toate drumurile ce traversează munții din România, fie ele mai mici sau mai mari. Cât despre peisaj, absolut superb, evident!

Totuși, în momentul în care am ajuns în vârful muntelui, efectiv, iar în fața noastră s-a deschis un peisaj tipic Apusenilor, care m-a dus puțin cu gândul la Fundătura Ponorului, a trebui să lăsăm mașina și să pornim pe jos. Iar de aici povestea noastră idilică se transformă într-o adevărată aventură.

Dimineți la Apuseni Wild

Hoinari în Apuseni

Am spus hoinari pentru că rătăciți sau pierduți suna prea dramatic. Dar, de fapt, cam așa am fost. Cel puțin eu am avut câteva momente în care m-am gândit că aia e, nu mai ajung veci pururi la civilizație. Chiar dacă, răzleț, mai dădeam peste căsuțe părăginite, câini care ne lătrau de mama focului și autovehicule de teren venite parcă din altă lume.

Ideea este următoarea:

DACĂ DECIDEȚI SĂ VIZITAȚI CASCADA BOIULUI URMAȚI TRASEUL MARCAT ȘI NU GOOGLE MAPS.

Dacă majusculele dau impresia că țip este pentru că după 2 zile de la evenimente încă mai gândesc acest lucru pe un ton ușor isteric :D.

După cum aveam să aflăm după 3 ore de mers de pe un deal pe altul, prin pădure, peste arături, prin mocirlă și suferind puțin de sete, nu suntem primii pe care Google Maps îi duce în Kilimanjaro și probabil nu vom fi nici ultimii. Deci când vine vorba de trasee montane, urmați de fiecare dată traseul marcat de specialiști. Restul e cancan :))).

Cu toate acestea, hoinăritul în Apuseni nu a fost chiar cea mai îngrozitoare experiență. Am avut parte de peisaje care îți tăiau răsuflarea chiar și într-o perioadă a anului nu tocmai spectaculoasă. Pot doar să îmi închipui cât de frumos trebuie să fie să hoinărești pe aici toamna sau primăvara, când primulele sunt în floare. Sau într-o zi toridă de vară, la umbra răcoroasă a pădurii. Chiar și iarna, printre troiene, trebuie să fie un vis.

Hoinari prin Apuseni, căutând Cascada Boiului

În plus, am mai dat și peste o micuță cascadă, fără nume sau ceva, deci îmi rezerv dreptul de a-i spune Scăldătoarea Unicornului… chiar dacă nu m-am scăldat încă în ea :)))). Era ascunsă în pădure și sunt destul de sigură că nu o vizitează prea multă lume pentru că nu apare pe nici o hartă.

Deci, dacă e să pun în balanță, a fost chiar o experiență pozitivă.

Am spus totuși Cascada Boiului, nu?

Bineînțeles că după ce am ajuns la mașină (adică 3 ore mai târziu) nu eram în cea mai bună formă. Chiar și așa, după ce un nene foarte amabil ne-a asigurat că dacă urmăm traseul marcat avem doar vreo 500 m de făcut de unde lăsăm mașina până la Cascada Boiului, am zis că trebuie să merg.

Am fost naivi, știu. Trebuia să ne dăm seama că oamenii din Apuseni calculează altfel distanța. Bine, nu Flavius, că el nu avea de unde să știe. Dar eu și mami ne-am mai confruntat cu această situație. Am mai făcut de 5 ori câte ”1 kilomentru, nu mai mult”, atunci când am urcat pentru prima dată la Scărișoara. Doar că se pare că memoria a fost selectivă și de data aceasta.

Momente din călătoria noastră. Cascada Boiului e pe fundal în poza mea cu Flavius

Deci de unde am lăsat mașina nu am făcut în nici un caz doar 500 de metri. Au fost mai degrabă 2 kilometri care au implicat trecerea râului prin zone neamenajate, urcat și coborât prin pădure, agățat de copaci :))), the works. 2 kilometri ce au început pașnic și frumos, au continuat ca un exercițiu al trupelor speciale și au culminat cu Cascada Boiului, evident. Ar fi fost chiar culmea să ne rătăcim hoinărim a doua oară pe ziua aceea.

20.000 de pași mai târziu

Bine, au fost mai mulți, dar ideea este că după toată hoinăreala am revenit la Apuseni Wild lihniți de foame. Eu cel puțin nu mai puteam. Așa că am mâncat bine și am mers să ne relaxăm în piscină. Apa caldă, beculețele de peste toată curtea de la Apuseni Wild, luna care se vedea prin cupola piscinei, totul era atât de pașnic și de frumos. Aș fi stat acolo mult și bine. Puțin prea mult probabil :))).

Cert este că ne dorim să revenim la Apuseni Wild. Încă mai sunt foarte multe locuri minunate de văzut în zonă. Încă mai e baie de făcut la piscină și în jaccuzzi. Un domn cu care am intrat în vorbă ne-a arătat niște imagini splendide de la Barajul Valea Drăganului. Mami vrea să își ia revanșa pentru că paznicul nu a lăsat-o să viziteze Casa Memorială Octavian Goga din Ciucea. Mai sunt chestii de făcut.

Relaxare la Apuseni Wild

Deci așteptăm ca pensiunea să fie renovată, lucru ce se va întâmpla într-o lună, maxim 2, iar de 1 iunie o sărbătorim pe mami cu stil. Cel puțin acesta e planul :D.

Înainte să închei mai vreau doar să le mulțumesc celor de la Apuseni Wild pentru că au fost niște gazde splendide. Mai are rost să menționez că aștept cu interes maxim redeschiderea? Nu cred :P. Dacă vreți să vedeți și voi ce mai pun la cale și ce pot să vă ofere, vă invit să îi urmăriți în social media: @apuseniwild pe Instagram și Pensiunea Apuseni Wild Remeți pe Facebook.

Untold 2018

P.S. Am făcut și un mic clip al excursiei. Enjoy!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.