Dacă ați citit cumva articolul despre târgurile de Crăciun pe care voiam să le văd în 2019 știți deja că Belgradul nu este o destinație pe care o am în gând de ieri, de azi. Capitala vecină și prietenă o avem în vizor de ceva timp deja, însă astrele pur și simplu nu păreau să se alinieze astfel încât să o și vizităm. Asta până de Valentine’s Day 2020 când, culmea, mami a venit cu ideea să vizităm orașul. Cum? Găsise ea ceva ofertă pe internet, extrem de ieftină. Așa că am decis să nu ne mai cumpărăm obișnuitele cadouri și să ne bucurăm de o zi petrecută în însoritul Belgrad. Pentru că da, cu toate că nu apare în nici o poză, Flavius a fost și el prezent în călătorie și este destul de vocal în vlogul pe care l-am făcut acolo.

Călătorie cu Europa Turism
După cum vă spuneam, mami a găsit oferta pe internet și venea de la cei de la Europa Turism. Nu mai auzisem de această agenție de voiaj până în acel moment, deci acest articol nu este nici un fel de sponsorizare (dacă va fi vreunul vreodată, Doamne ajută :D), dar am zis că hai să încercăm. Era vorba despre o singură zi până la urmă.
Așa că sâmbătă dimineața devreme ne-am prezentat în fața Casei Adam Mueller Guttenbrun unde erau mai mulți oameni decât mă așteptam eu, toți dornici să călătorească pentru o zi la Belgrad.
La ora stabilită, adică 7:20, ghizii și-au făcut apariția și și-au luat grupurile în primire. Spun ghizii pentru că erau atât de mulți oameni încât a fost nevoie de 2 autocare.
Ghidul nostru era un domn mai în vârstă, ceea ce inițial mi-a dat oareșce emoții. Aveam antecedente cu domni trecuți de o anumită vârstă care erau ghizi turistici și nu dintre cele fericite. Totuși, grijile mele s-au dovedit nefondate deoarece domnul ghid (al cărui nume nu l-am reținut) a fost super fain. Știa să povestească extrem de frumos și de captivant. Avea toate informațiile necesare, ba chiar mai mult…. și captiva cu totul atenția publicului.

Croazieră pe Dunăre și Sava
Prima oprire a zilei (după vamă, unde am așteptat o mică eternitate pentru că Serbia nu este în UE) a fost la un debarcader unde ne-am îmbarcat pentru o călătorie pe Sava și Dunăre. Scurta excursie a fost drăguță, însă pentru mine a fost destul de puțin. Vaporul s-a mișcat cu încetinitorul, iar ceea ce am vizitat într-o oră puteam vedea în 20 de minute dacă ne-am fi mișcat mai cu talent.
Cu toate acestea, ideea era să ne relaxăm și să admirăm peisajul. Așa că am stat și ne-am uitat la păsările sălbatice care populează o mică insulă din mijlocul râului. Am admirat zona de confluență dintre Sava și Dunăre. Ne-am minunat de dimensiunile cetății din oraș. Și, bineînțeles, am încercat să digerăm mixul arhitectural care este Belgradul astăzi.
Dacă mai adaug și faptul că pe vapor aveam WIFi (într-o țară în care nu ai acces la internet decât pe bani grei :)))) pot spune că mica croazieră a fost destul de reușită.
Catedrala Sfântul Sava
Punctul numărul doi de pe listă era Catedrala Sfântul Sava unde chiar pot spune că am mers și am stat degeaba. Nu voi nega, în exterior catedrala arată foarte bine. Construcția este impresionantă și te atrage instantaneu. Din păcate, însă, nu este finalizată. Deci în interior nu prea poți vizita nimic. Adică atunci când am fost noi ni s-a permis accesul doar într-o zonă foarte restrânsă care pur și simplu nu avea nici o treabă cu biserica. Era mai mult un fel de talcioc ce avea și o cruce mare undeva pe lateral.
Mai mult, pentru ca dezamăgirea să fie completă, nu am putut vedea nici icoana Maicii Domnului cu trei mâini situată într-o mică bisericuță din apropiere deoarece aici se oficia o nuntă și nu aveam loc înăutru. Și uite așa am pierdut 1 oră din excursia noastră… poate chiar o oră jumate… mergând într-un loc în care nu aveam ce să vedem.
Fortăreața din Belgrad
Ultimul punct pe ordinea de zi era fortăreața din Belgrad. Doar că pentru a ajunge aici a trebuit să oprim la Parcul Studențesc, iar de acolo să mergem pe jos vreo 10-15 minute. Din fericire, aceste 15 minute au fost presărate cu povești despre oraș și diversele clădiri pe lângă care treceam, cum ar fi prima universitate din Serbia sau prima moschee din Belgrad.
Și tot așa, printre poze și filmat, am ajuns la fortăreață.
Ei bine, fortăreața din Belgrad mi-a depășit toate așteptările. Aceasta nu are nici o legătură cu cetățile din România, fie ele proaspăt reabilitate sau care stau să se dărâme. Singura cu care aș putea să o compar, deși este mult peste, din toate punctele de vedere (lucru pe care îl spun cu părere de rău) este cetatea Alba Iulia. De ce? Pentru că fortăreața din Belgrad este vie.
Această zonă este complet deschisă locuitorilor orașului. Mai mult, ea este amenajată astfel încât să fie atrăgătoare pentru public, să fie un punct de interes și divertisment în oraș. Adică oamenii pot veni aici să se plimbe, să admire peisajul absolut superb, să joace tenis, basket și toate cele, dar și să admire diverse mașinării de război expuse în interiorul cetății. Iar dacă te apucă foamea, ai și un super loc unde să mănânci mâncare absolut delicioasă cum, sincer, doar în Serbia găsești.
Acesta a fost momentul în care am regretat cel mai mult faptul că am ocolit pentru a ajunge la catedrala Sfântul Sava, pentru că am avut la dispoziție doar 2 ore pentru a descoperi fortăreața (cât de cât), pentru a mânca și pentru a reveni la autocar.
Boooooo!
A fost mult prea puțin. Pot spune fără nici un fel de problemă că mai mult am alergat de colo-colo, dar nu regret deloc pentru că a fost superb, iar când ne-am pus să ne odihnim a fost pentru a lua masa.
Prânz târziu la Mali Kalemegdan
Restaurantul Mali Kalemegdan este situat într-o clădire de patrimoniu situată la intrarea în fortăreața Belgrad. Inițial am zis că nu are rost să mâncăm aici pentru că sigur este super scump. Apoi ne-am întâlnit cu Alexandra, o colegă a mamei mele, care ne-a asigurat că prețurile sunt super bune și am zis… Ce mama zborii? Nu venim toată ziua la Belgrad.
Ei bine, am luat CEA MAI BUNĂ DECIZIE. Localul este super fain, iar mâncarea absolut genială și super multă. Am comandat un platou pentru 2 persoane și noi 3, destul de înfometați, nu am reușit să îi dăm de cap :))). La socoteală am adăugat 2 salate, ca și garnitură, vinul casei, foarte bun și o sticlă mare de apă minerală, iar pentru toate am plătit undeva la 150 de lei (?) aproximativ așa (170 maxim). Dacă nici astea nu sunt prețuri bune, nu știu care mai sunt.

Înapoi la autocar și spre casă
După o masă copioasă a trebuit să cam pedalăm pentru că eram ușor în întârziere (ceea ce mie una mi se întâmplă extrem de frecvent :D). Cu toate acestea am reușit să trecem fugitiv și cea mai importantă stradă pietonală din Belgrad (a.k.a. centrul orașului) unde încă mai erau luminițele și căsuțele de Crăciun. Să spun că îmi venea să mă zgârii pe ochi când le-am văzut nu cred că are rost. Cert este că în 2020 CLAR vedem târgul de Crăciun din Belgrad. Nu se mai poate altfel.
Până atunci, însă, vă las cu vlogul de călătorie filmat la Belgrad:
Iar acum, în încheierea finală :)))) (știu, este un minunat pleonasm, dar să trecem peste :D), vă îndemn ca în ciuda paranoiei generalizate legate de coronavirus și toate nebuniile să nu încetați să călătoriți (dacă aveți nevoie de ajutor în această direcție vă invit să citiți articolul Cum să călătorești mai des) pentru că un om care călătorește este un om fericit.

M-ai facut sa-mi fie dor de Belgrad. Am fost de cateva ori, tot in excursii de o zi, dar cu masina. Traseul era altul, de fapt scopul era sa mergem cu copilul la Zoo, care este fix la baza cetatii (nu stiu daca ati intrat pe acolo). Dupa Zoo urcam in cetate si stateam sa ne odihnim pe iarba, mancam.. din astea. Acum am descoperit ca au si un muzeu interesant, Muzeul Nikola Tesla si astept primavara sa mai dam o tura 🙂 .
Hey! Mă bucur mult că ți-a venit dorul de Belgrad. Acesta este unul dintre motivele pentru care scriu articole de travel, pentru a motiva oamenii să călătorească mai des. Noi nu am ajuns la zoo, din păcare, nici la Muzeul Nikola Tesla, dar cel mai probabil vom mai vizita Belgradul anul acesta și cu alte ocazii, deci sigur sunt pe lista noastră. Să îmi povestești cum a fost la muzeu dacă îl vizitezi prima.
Pupici!