Transluncani sau toamnă în Banatul de munte

Snaps de pe Transluncani

Dacă nu ai auzit niciodată de Transluncani nu trebuie să îți faci mustrări de conștință. Până acum o săptămână și ceva nici eu nu auzisem. Din fericire, au auzit cei de la ProTV și mami a auzit de la ei. Iar acum, tu auzi de la mine și vei spune mai departe. Și uite așa se va duce vorba și în curând drumul va deveni un furnicar. Noroc că l-am vizitat deja :)))).

Ce este Transluncani?

Transluncani  este o porțiune de 7 kilometri de drum forestier (sau fost forestier) din Banatul de munte ce ține de Drumul Agricol Oboare. El pornește din localitatea Luncanii de Jos, județul Timiș și urcă în munții Poiana Ruscă, făcând legătura cu județul Caraș Severin. Doar că nu tot drumul agricol reprezintă Transluncaniul. Pentru că Transluncani este doar porțiunea reabilitată, plină de serpentine spectaculoase, în ac de păr, de rampe abrupte, cu o înclinație de până la 23% (dacă țin bine minte) și o priveliște de vis.

Această șosea a fost reabilitată recent și aș spune introdusă în circuitul turistic, dar este foarte, foarte îngăduitor termenul. De fapt, drumul a fost reabilitat probabil dintr-un moft, cumva lumea a început să afle de el și uite așa am ajuns să avem propriul nostru mini Transfăgărășan sau propria noastră mini Transalpina la doar 100 de kilometri de Timișoara. Pretty cool probabil vă gândiți și chiar e. Doar că turismul de calitate presupune ceva mai mult decât să ai un obiectiv frumos de vizitat, dar despre nemulțumirile mele, puțin mai jos.

mami pe Transluncani

Cum am ajuns aici?

Ei bine, mami e de vină, după cum spuneam și în introducere. Era un weekend de stat la Timișoara și am zis că ar fi cazul să ieșim undeva dacă nu vrem să o luăm razna în casă. Mami a venit cu ideea de Transluncani. Noi am fost încântați, mai ales că în zona respectivă mai există o serie de obiective turistice pe care le-am fi putut vizita și am zis că aia e, facem un road trip și le vedem pe toate.

Acest lucur ar fi fost perfect posibil pentru că pe traseul nostru, Timișoara – A1 – Margina – Luncani, am trecut pe lângă multe dintre obiectivele pe care plănuiam să le vizităm. Doar că am fost atât de fascinați de Transluncani încât nu am mai ajuns să vedem efectiv decât Valea lui Liman… pentru 5 minute gen :)))) și Mănăstirea Izvorul lui Miron.

Mănăstirea Izvorul lui Miron, Timiș, România

Feerie de toamnă

Acum că am terminat cu wikipedia, să trecem la lucruri mai de suflet și să vă spun că drumul acesta este absolut superb. O provocare pentru orice șofer datorită serpentinelor foarte strânse, dar minunat never the less. Și faptul că am venit toamna nu a făcut decât să contribuie la frumusețea lui.

Transluncani traversează un munte destul de micuț, deci pe aici majoritatea pădurilor sunt de foioase. Conifere vezi din loc în loc, dar destul de răzleț. Deci în noiembrie tot peisajul este pictat în culorile toamnei. Totul este galben și roșu și ruginiu și îmi venea să nu mai plec de acolo. Aș fi stat să citesc. Aș fi stat să pictez. Aș fi stat să mă bucur de un ceai sau un latte sau orice, dacă aș fi avut unde. În schimb, nu am stat deloc, ci m-am plimbat, pe jos și cu mașina, urmând șoseaua sinuoasă, până la finalul ei. A fost extrem de frumos.

Alegerea de a merge pe jos ne-a aparținut în totalitate. Am fi putut la fel de bine să mergem cu mașina până la capătul drumului asfaltat. Aveai unde să întorci. Dar parcă e mai fain să-ți lași picioarele să te ducă pe cărările toamnei. Mult mai provocator la deal, dar și mai fain.

toamna pe Transluncani

După mica plimbare pe șosea am revenit la mașină și am pornit pe drumul de întorcere, cu un scurt popas pe platoul ce marca cel mai înalt loc de pe Transluncani. Aici mai erau câteva mașini, dar nu foarte multe și noi ne-am aventurat în pădure pentru poze și ciuperci. Mami este mare fan al ciupercilor și le cunoaște foarte bine, deci am adunat hribi, ghebe și ceva bureți de fag.

Bine, am adunat e mult spus. Eu nu am adunat nimic :)))). Eu am făcut poze și m-am plâns că oamenii scriu pe copaci și mi-am făcut selfie-uri :)))). Că doar nu aveam nimic mai bun de făcut și oricum îmi mociorlisem papucii în timpul pozelor :))).

Toamnă în România, poze cu fum

Aici am ajuns și la foișorul minune de unde trebuia să vedem priveliștea peste vale. Din păcate, foișorul era un fel de capcană mortală. Nu era deloc organizat. Nu era nici măcar un foișor. Era o structură, cu niște bârne și în momentul în care am ajuns acolo sus m-a părăsit tot curajul. Eu aveam filme cu niște poze, dar abia am reușit să mă mișc dintr-o parte în alta. Și în tot timpul în care chiar m-am străduit, îi blagosloveam în gând pe cei care nu au făcut locul acesta mai accesibil. Acțiune totalmente inutilă, până la urmă, dar trebuia să îmi ocup mintea cu ceva.

Până la urmă am reușit să și savurez peisajul, într-o oarecare măsură. Adevărul este că priveliștea, cu toată ceața care era în jur, chiar îți tăia răsuflarea. Locul este de o frumusețe aparte și trebuie să veniți să îl vedeți. Dar nu vă cocoțați la cucurigu pentru că ”foișorul” nu este safe deloc.

Vedere din foișor către Munții Poiana Ruscă

De ce mai are nevoie Transluncani?

Acum hai să vorbim despre ce e nevoie pentru a face Transluncani o destinație cu adevărat de vis. În primul rând, ar fi nevoie de indicatoare rutiere care să arate că locul există. Apoi, ar fi nevoie de mai multe spații organizate unde oamenii să poată petrece timpul. O parcare nu ar strica. Și nici niște coșuri de gunoi nu ar fi o idee rea.

Mi-ar plăcea să mai văd aici și o cafenea, un restaurant, o locație drăguță și cochetă unde să pot savura o cafea, un ceva bun. Poate nu chiar în vârful muntelui și în mod cert nu o gheretă random, dar ceva fain. Sunt sigură că s-ar putea face. Loc există berechet.

Să îndrăznesc să mai spun și o pensiune? Pentru că mie, una mi-ar plăcea mult de tot să pot petrece o noapte pe Transluncani. Poate chiar un spațiu de glamping cum e cel de la Valea Iarului, dacă nu o pensiune propriu-zisă. Ceva care să țină turiștii în zonă. Și poate o metodă de promovare a produselor tradiționale făcute de oamenii de aici. Sigur au chestii de vânzare, deci de ce nu?

Pe Transluncani la pas

Poate că pare mult. Poate vă gândiți că sunt eu snoabă. Și sunt, recunosc. Dar dacă tot avem zonele astea faine și dacă oricum am trântit deja un drum asfaltat în mijlocul lor, de ce să nu profităm de ele din plin? De ce să nu ajutăm mai mulți oameni să le cunoască. Eu știu cel puțin 10 oameni care ar veni să stea noaptea pe Transluncani, toamna, doar ca să facă excursii în pădurile din zonă și să adune ciuperci. Asta fără să îi punem la socoteală pe cei care ar veni doar pentru plimbare.

România are un potențial turistic atât de mare și noi reușim, de fiecare dată, să îl risipim. Pur și simplu.

Gata, Andra, respiră. Să lăsăm frustrările. Nu își au locul aici!

În loc să mă mai vaiet, mai bine vă arăt clipul pe care l-am filmat pe Transluncani. E destul de lung, dar nu am avut cum să tai peisajele acestea superbe…

Acum vă las pentru că mai am multă treabă. Dacă aveți nevoie de alte idei de călătorii, mai scurte sau mai lungi, aruncați o privire pe secțiunea dedicată călătoriilor de pe blog.

Untold 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.