De vorbă cu Dear Society despre alegerile parlamentare

2020 chiar a fost un an atipic, dar nu s-au întâmplat doar locuri rele. Poate pentru că au avut mai mult timp de introspecție, poate e doar o coincidență curioasă, dar oamenii au început să manifeste interese dintre cele mai particulare. Și, printre toate rețetele de banana bread și toate tik tok-urile de schimbare a ținutelor, în mica mea bulă de internet a apărut un iz de implicare civică. Și uite așa am ajuns să îi cunosc pe băieții de la Generația VOT și pe fetele de la Dear Society.

Extrem de tineri (știu că sună de parcă eu aș fi bunica lor, dar oamenii aceștia încă sunt studenți, deci am tot dreptul să spun că sunt extrem de tineri), au luat instagramul cu asalt și au avut performanțe extraordinare. Datorită implicării lor, prezența la urne a tinerilor la alegerile din septembrie a crescut considerabil. Chiar și eu mi-am făcut partea și am scris un articol despre mersul la vot pe care vi-l recomand și acum.

Așa că înainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie, am zis că trebuie să trecem la următorul nivel. Și așa am intrat în legătură cu Ștefana și Daria Arhire de la Dear Society. Fetele sunt studente la drept și au putut să răspundă la câteva dintre nelămuririle mele foarte specifice despre alegerile ce urmează.

Am discutat în amănunt despre Parlament și rolul său, dar și despre ceea ce le motivează, despre modul în care văd ele lumea și România. Răspunsurile lor mi-au plăcut LA NEBUNIE și sunt sigură că vă va ajuta și pe voi luați decizii informat și să votați informat pe 6 decembrie.

Snaps de pe Instagramul Generația VOT

Și acum că am adăugat la un articol lung o introducere și mai lungă, vă las cu interviul.

Cum ați ajuns să fiți interesate de politică?

Ștefana:  Cred că nu este atât interesul față de politic, cât interesul față de societatea în care trăim și dorința de a ne implica civic. Atât eu, cât și Daria ne implicăm de mai bine de 7 ani în proiecte de voluntariat, suntem amândouă studente ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași și am simțit încă din timpul liceului nevoia de a fi informate și de a-i ajuta și pe ceilalți să se informeze.

Daria:  Împreună cu Ștefana am ajuns într-un context în care am luat contact direct cu sfera politică. Atunci am realizat că din cauza dezinformării oamenilor și a faptului că nu își exercită dreptul electoral ajung în fruntea statului persoane care nu reprezintă interesele generale ale cetățenilor, ci doar pe cele individuale.

Cum ați ajuns să luați atitudine și să vă implicați în educarea politică a românilor?

Ștefana: Blogul nostru dearsociety.net și-a propus încă de la început să fie o scrisoare deschisă către societatea noastră unde tinerii sunt cea mai incredibilă forță. Ei sunt dornici să se implice și să se dezvolte fără a cere nimic în schimb. După cum ne place nouă să spunem, facem „educațional gossip” transformând informarea în ceva „cool”.

Dacă ar fi să vorbim despre cum ne-am direcționat către vot în general, acest lucru s-a întâmplat când am început să creăm materiale în care explicam dreptul administrativ. Am dezvoltat ideea pentru alegerile locale, colega noastră Elena Găină adaptând textul din lege. Apoi am descoperit generația.vot, le-am dat tag și am rezonat. Până la urmă, ne propuneam aceleași lucru: infromarea tinerilor. De acolo urmat toate activitățile pe care le-am făcut împreună.

Daria: Cred că în cazul nostru mereu a existat acest spirit civic despre care toată lumea vorbește. Am încercat mereu prin diferite proiecte să încurajăm oamenii să se implice și să fructifice toate aceste libertăți pe care democrația le acordă. Blogul nostru Dear Society a reprezentat “rampa de lansarea” care ne-a extins auditoriul si ne-a permis să ne adresăm mai multor oameni interesați să se informeze cu privire la alegeri și nu numai. De asemenea, colaborarea cu Generația VOT și faptul că aveam un scop comun ne-a ajutat să avem un impact mult mai mare în comunitatea pe care vrem să o creăm. Ne dorim o comunitate formată din oameni informați, asumați care să nu privească mersul la vot ca pe o povară, ci ca pe un drept pe care strămoșii noștri l-au câștigat cu mult efort.

Vom vedea, în viitor, un candidat susținut de Dear Society, la o funcție publică? Aveți planuri să intrați în politica românească sub această formă?

Ștefana: Anul acesta nu, cu siguranță, dar în viitor nu spunem nu. Noi nu am promovat în mediul online susținerea vreunui partid politic pentru că ne-am dorit să transmitem informații generale și obiective. De aceea putem spune că suntem apolitici.  Ca entitate, nu știu dacă dearsociety va intra ca susținător în sfera politică în mod direct, totuși avem în echipă tineri extraordinari, informați , foarte bine instruți, care vorbesc perfect cel puțin o limbă străină și care își pun sufletul în activități pentru a-i crește pe cei din jur. Dacă eu cred că ar putea ajunge în politică? Da, cu siguranță! Cred că odată cu trecerea timpului și maturizarea lor vor fi cei care vor ajunge să ducă România pe cele mai înalte culmi de dezvoltare.

Acum că v-am cunoscut puțin mai bine, haide să vorbim despre alegerile parlamentare din 2020. Sunt sigură că împreună vom ajuta lumea să înțeleagă exact pentru ce votează pe 6 decembrie. Așa că trebuie să încep cu cea mai simplă și mai evidentă întrebare compusă: Ce este Parlamentul și care este rolul lui?

Daria: Parlamentul, așa cum prevede Constituția, reprezintă puterea legislativă într-un stat. Practic, Parlamentul României reprezintă organul care dezbate și adoptă legile din Dreptul românesc. Legile adoptate de către Parlament sunt cele după care ne ghidăm în raporturile noastre sociale, economice, de educație sau de apărare. Datorită rolului său și a faptului că pe parcursul a 4 ani ne încredințăm soarta unei instituții care trebuie să ne reprezinte interesele, votul nostru este extrem de important.

Parlamentul adoptă legi constituționale, organice și ordinare (nu voi intra in amănunte deoarece pentru cei interesați există un material de prezentare a Parlamentului pe dearsociety.net), numește șefii de servicii secrete, judecătorii Curții Constituționale sau Avocatul Poporului și cooperează cu Guvernul, urmărindu-i activitatea.

Parlamentul României este bicameral, fiind format din Camera Deputaților și Senat. La alegerile din 6 decembrie votăm ambele categorii, pe două buletine de vot separate. În general, cele două camere lucrează în ședințe separate pentru a se asigura transparența și corectitudinea în luarea deciziilor. În cazuri speciale, cele două camere se reunesc în ședință comună. Fiecare cameră are un regulament propriu de organizare și este condusă de un președinte al camerei, iar orice lege trece prin ambele camere.

Snaps de pe Instagramul Generația VOT

Cine sunt parlamentarii?

Ștefana: Parlamentarii sunt senatori și deputați. Fiecare partid propune o listă de candidați pentru fiecare județ, Municipiul București și diaspora. De asemenea, pe liste putem găsi și candidați indepedenți. Ca să candidezi ca deputat trebuie să ai peste 23 de ani, iar pentru senat de la 33 de ani.

Care este diferența dintre Camera Deputaților și Senat?

Daria: O primă diferență ar fi dată de numărul de membri a celor două camere, adică 332 deputaţi şi 137 senatori. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 locuitori.

Restul diferențelor sunt destul de specifice si subtile pentru că ambele camere au atribuții similare, iar fiecare lege depinde de decizia ambelor camere.

Atât senatorii cât și deputatații au anumite obligații comune care izvorăsc din Constituţia României (art. 60-79), precum şi în regulamentele Parlamentului: Regulamentul Camerei Deputaţilor modificat în repetate rânduri, Regulamentul Senatului, modificate ultima oară în aprilie 2020, precum şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, adoptat în 1992 .

Ce așteptări ar trebui să avem de la cei ce vor ocupa scaunele de senatori sau deputați?

Ștefana: Cred că ar trebui să tindem să avem candidați care să ne cunoască și să ne reprezinte interesele. Poate a venit timpul unor oameni noi, care să aducă un suflu puternic al schimbării, care nu au interese proprii de a da legi orientate spre a favoriza o anumită categorie de persoane. Oameni care pun suflet în munca pe care o fac.

E puțin idealistă viziunea mea, dar nu cred că te poți numi politician capabil dacă nu întrunești cel puțin aceste 4 calități: dragostea de neam și patrie, dorința de a-i ajuta pe ceilalți, pregătirea profesională vastă și capacitatea de a identifica nevoile celor din jur.

Daria: În primul rând, nu trebuie să pornim de la premisa că persoanele care se afla în Parlament urmăresc doar interesul personal. Trebuie să fim conștienți de faptul că ei se află în această poziție ca reprezentanți ai noștri.

Art. 12 alin. 2 din Legea 96/2006 privind „Statutul deputaților și al senatorilor” prevede că aceștia sunt obligați să mențină o comunicare permanentă cu cetățenii pentru a putea reprezenta interesele acestora cât mai bine. De aceea  o mare responsabilitate o au și cetățenii care trebuie să se implice în viața politică, stabilind ședințe cu parlamentarii (vinerea), propunând legi și exprimându-și ideile potrivit sferei politice.

Votul nostru trebuie să fie îndreptat către acele persoane care rezonează cu concepțiile noastre, valorile noastre morale și care credem că ne vor reprezenta cel mai bine interesele.

Snaps de pe Instagramul Generația VOT

Care sunt sursele cele mai bune de informații în ceea ce privește platformele candidaților la alegerile parlamentare?

Daria: Internetul este pentru toată lumea o sursă nelimitată de informații, însă de multe ori, mai ales dacă nu cunoști subiectul și nu cauți punctual ce te interesează, poate constitui un element de confuzie. De aceea este foarte bine că au apărut mișcări precum generația.vot care să organizeze informația și mai ales să o prezinte pe întelesul tuturor.

Cu toate acestea, dacă ești un alegător care dorește sa obțină informații cu privire la candidați, le poți găsi chiar și pe conturile acestora de social media deoarece noi votăm omul care, înainte de toate, trebuie sa fie conform principiilor noastre. Până la momentul începerii mandatului programul acestora reprizintă doar o listă de promisiuni care pot sau nu sa fie îndeplinite.

În final contează mai puțin promisiunile și mai mult felul omului, modul în care interacționează cu cetățenii și valorile sale morale.

Ștefana: Deși pe 6 decembrie avem de ales între o listele cu candidați propusă de partide sau un candidat independent, sfatul nostru este ca înainte de toate să cautați informații despre candidați înainte de ziua alegerilor. În acest fel veți pune ștampila informat.

Listele pentru fiecare județ și diaspora sunt deja online și pot fi consultate, dacă vă uitați în biografia Generatia VOT puteți descoperi mai multe informații utile. De asemenea, sâmbătă 28 noiembrie urmează să publicăm și noi un articol pe Dear Society unde vom pune absolut toate materialele pe care le-am realizat, link-urile utile precum și răspunsul la cele mai frecvente întrebări despre alegeri.

Ce poate face un cetățean obișnuit pentru a schimba o lege existentă sau pentru a iniția una?

Ștefana: A schimba o lege e mai complicat. Cred că te referi la modalitățile de abrogare a unei legi prin intrarea în vigoare a unei noi legi cu dispoziții contrare celei vechi.

Daria: Depinde de tipul de lege avut în vedere, avem chiar o postare comună pe pagina generatia.vot despre asta, intitulată tipuri de legi. Poate că nu foarte mulți oameni cunosc acest lucru, însă și cetățenii pot propune un proiect de lege care, întrunind toate condițiile și respectând procedura, este dezbătut ulterior de către Parlament, iar în final, dacă este aprobat, poate să devină lege.

În cazul legilor organice și ordinare sunt necesari 100.000 de cetățeni care să facă parte din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare dintre acestea să se strângă minimum 5.000 de semnături.

Snaps de pe dearsociety.net

Uneori am impresia că are loc câte o epidemie de petiții online în tot felul de domenii. Cât sunt de eficiente acestea?

Ștefana: La nivel statistic ne pot arăta ce părere are despre un subiect o mai mica sau mai mare parte a populației. Concret, cred că trebuie utilizate pârghiile legale pentru a schimba direct ceva.

Totuși, până acum petițiile online în România au avut un impact pozitiv asupra moralului, simțului civic, conștientizării populației. Au fost, de ce nu, un instrument consultativ pe care l-au avut în vedere unii politicieni. Orice ajută, de multe ori cel mai bine este să nu rămâi pasiv când vezi o nedreptate, o discuție, o dezbatere, chiar și, în speță, o petiție.

Avem și texte legale care ne oferă acest drept:

„Articolul 51 din Constituţia României : Dreptul de petiţionare

  1. Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
  2. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
  3. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
  4. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

Articolul 2 din Legea 233/2002: Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instutuţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean şi local, precum şi regiilor autonome.”

Daria: Orice inițiativă, indiferent dacă își atinge scopul sau nu, produce un efect și facilitează drumul către schimbare. Chiar dacă poate din exterior pare că aceste petiții sunt inutile pentru că nu modifică pe cât de multe lucruri ne-am dori, acestea au rolul lor. Pe de o parte pentru că permit cetățenilor să se implice și să sesizeze nedreptățile care apar și pe de altă parte deoarece exprimă interesele comune ale unor oameni care, deși nu se cunosc, împărtășesc același scop și își doresc același lucru. Așa că încurajez formularea petițiilor.

Din punctul vostru de vedere, de ce are nevoie politica din România pentru a schimba modul în care este percepută de oameni?

Ștefana: Cred că are nevoie de oameni transparenți care să stabilească legături strânse cu cetățenii și de o implicare voluntară și în afara obligațiilor stricte de serviciu. În politică ar trebui să se implice toate tipurile de oameni indiferent din sectorul de unde provin pentru că avem oameni capabili în toate sectoarele de interes ale țării: educație, agricultură , afaceri etc.

Trebuie să ieșim din zona noastră de confort unde credem că politica e ceva tabu și de cele mai multe ori o asociem cu cuvinte precum: corupție, minciună, falsitate etc. care uneori reprezintă o realitate tristă. Este necesar să luăm această realitate așa cum este ea și să o modelăm sub forma idealului nostru. E vremea să nu mai fim indiferenți și să credem că merge și așa.

Daria: Consider că politicii din România îi lipsește acel dialog dintre persoanele menite să reprezinte interesele cetățenilor si beneficiari (adică cetățenii). Lipsec oamenii care să dorească să ajungă la conducere pentru a ajuta România să evolueze din toate punctele de vedere și care să-i fructifice bogățiile.

Ne trebuie oameni implicați civic pentru a împiedica cetățenii să părăsească România, considerând că aici nu au posibilitatea de a se dezvolta. Pentru că dorința de schimare trebuie să fie manifestată nu doar de conducătorii statului, ci cu atât mai mult de cetățeni. Doar împreună vom reuși să transformăm România, iar primul pas este exercitarea dreptului de vot.

Snaps de pe Instagramul Dear Society

 

Dacă nici acum nu sunteți pregătiți să votați informat (sau măcar să votați) nu știu ce ar trebui să mai facem :))). Poate dacă le urmăriți mai atent pe fete vă dați pe breazdă:

website: https://dearsociety.net/

instagram : https://www.instagram.com/dearsociety2020/

facebook: https://www.facebook.com/dearsociety2020

Iar dacă tot aveți nevoie de inspirație suplimentară, Generația VOT are conținut genial pe instagram!

Eu merg CLAR la vot. Nici nu se pune problema și vă voi zăpăci pe Instagram (@bloguluandra) cu asta până nu o să mai puteți :D.

Untold 2018

P.S. Pentru mai mulți oameni care să te inspire, aruncă o privire peste secțiunea de interviuri de pe blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.