Recunosc, în momentul în care am auzit tema pentru Timișoara Fashion Week 2021, country style, am fost contrariată. Ce poate fi fashion la stilul country? E o întrebare legitimă. Nu mă poate învinovăți nimeni pentru că mi-a venit în minte. Apoi, am îmbrățișat provocarea. Am început cercetările și am așteptat cu nerăbdare evenimentul. Pentru că îmi era dor să mă pregătesc, să fiu fancy și să mă bucur de colecțiile designerilor români. Îmi era dor și de toată atenția pe care o primesc în fiecare an de la organizatorii Timișoara Fashion Week, în special de la doamna Costea Rodica, și pentru care le sunt profund recunoscătoare.
Vineri seara la Timișoara Fashion Week 2021
Seara de vineri a fost o nebunie pentru că invitatul special al serii a fost Dorian Popa. Bineînțeles că acesta a atras o mulțime de persoane la eveniment ceea ce nu a putut decât să mă bucure pentru că știu cât de important este acest aspect pentru echipa de organizare. Cu mic, cu mare, cei prezenți au făcut poze cu Dorian, dar și în diversele photo cornere organizate de partenerii evenimentului. Preferatul meu a fost panoul cupio, însă nu pot spune că zona celor de la Domeniile Herneacova unde puteai să te pozezi cu o iapă neagră superbă a fost mai prejos. Cât despre cei ce nu doreau neapărat să facă poze, aceștia și-au ocupat locurile pe baloți sau pe scaune și au putut savura o înghețată delicioasă până la începerea prezentărilor de modă.
Colecțiile
Seara a fost deschisă de o prezentare a stilului country tradițional, pentru a marca tema evenimentului, urmată de colecția Silver & black a lui Cătălin Botezatu. În stilul caracteristic, designerul a impresionat cu o colecție în care rochiile de seară din materiale prețioase au fost completate perfect de coafuri spectaculoase și haine de blană absolut superbe. Nu sunt eu cel mai mare fan al blănurilor, însă am văzut câteva în colecția lui Cătălin Botezatu care mi-au plăcut la nebunie.
După Cătălin Botezatu, designerul arădean Vali Ciobanu și-a prezentat una dintre cele mai noi colecții în care hainele au fost transformate mai degrabă în manifest social, iar la defilarea finală modelele purtau pancarte cu mesaje motivaționale. În totală opoziție, brandul Ivaz Couture a prezentat o colecție de ținute pentru mirese total atipică. Rochiile de mireasă tradiționale au fost înlocuite de costume deux piece sau rochii cu taieturi fanteziste și umeri supradimensionați. Și da, colecția mi-a plăcut foarte mult, după cum probabil ați realizat deja :D.
În continuare, Cozacone ne-a încântat cu piese destinate atât femeilor, cât și bărbaților, după care 2 studente ale Facultății de Arte, secția Design Vestimentar au avut oportunitatea de a prezenta câte o micro colecție pe podium. Întotdeauna aștept cu nerăbdare acest moment al serilor de Timișoara Fashion Week deoarece studenții de la Arte vin cu o viziune fresh și idei dintre cele mai puțin convenționale. Aș minți să spun că tot ce prezintă ei îmi place, dar în mod clar nu mă lasă rece. Și aceasta e ideea în modă până la urmă, nu?
În prima seară de Timișoara Fashion Week 2021 trenciurile și rochiile Andreei Ungureanu mi-au plăcut la nebunie. Erau genul de piese pe care le-aș fi purtat fără să stau prea mult pe gânduri. Costumul deux piece cu funde al Valentinei Cerbe mi-a plăcut și el enorm de mult.
A urmat colecția foarte urbană cu inspirații din folclor a celor de la Boier Clothing, foarte pe placul meu. Colecția de rochii de seara semnata Vlăduța Sabou, unde mi-au atras atenția în mod special o rochie aurie și un trenci din piele, roșu. Colecția de haine de piele și blană A&A Vesa, iar marele final i-a aparținut doamnei Costea Rodica și brandului său, Rodica Costea Royal Concept. Halatele pentru mirese au fost de-a dreptul divine și cred că ar fi arătat foarte bine și pe mine, chiar dacă zilele mele de mireasă au cam trecut :))). Totuși, poate se hotărăște doamna Rodica să facă o colecție pentru mămici sexy. Nu m-ar deranja :D.
Ce am purtat în prima seară?
În ceea ce privește ținuta mea pentru prima seară de Timișoara Fashion Week 2021, după cum vă spuneam, mi-a fost extrem de greu să decid cu ce să mă îmbrac. Pe lângă faptul că mi-a luat ceva să mă împac cu tema, mai aveam și baby Boomul de luat în considerare. În plus, chiar nu voiam să mă apuc să îmi cumpăr haine noi doar pentru acest eveniment. Am o căruță de haine, de toate felurile și dacă achiziționez ceva nou vreau să am un motiv foarte întemeiat pentru asta. Așa că am început să fac ceea ce face orice om care are nevoie de inspirație: am căutat pe Pinterest :)))).
Până la urmă, după un research ca la carte am decis să merg pe un stil ceva mai boho, de inspirație country și aveam rochia perfectă pentru așa ceva. Achiziționată în primăvară, această rochie destul de largă, cu print floral, este din Reverved și dacă îi adaug o curea, este absolut perfectă. Inițial, voiam să o combin cu botine sau niște cizme până la genunchi, dar, surpriză!, în urma sarcinii piciorul meu pare să se fi lățit și nu am putut să îl îndes în papucii pe care îi voiam nici cum. Așa că am improvizat :))). Adică am ales varianta 3, o pereche de sandale negre, cu toc gros și talpă ortopedică. Aduceau clar cu vestul sălbatic :))).
Am completat ținuta cu o pălărie pe care nu am prea purtat-o anul acesta, albă, din fetru, de la Pălăria Dădârlat și cu un baby bag super cute cumpărat la reducere din Parfois. Lui chiar nu i-am putut rezista. Și astfel gătită, m-am prezentat la prima seară de Timișoara Fashion Week 2021.
Sâmbătă seara la Timișoara Fashion Week 2021
Dacă în prima seară de fashion week mi-a fost alături Alina, dar și bloggerițe pe care nu le-am mai văzut de o grămadă de vreme (Adrillia, Anamaria Băcilă și Dunia), în cea de-a doua seară Flavius a fost my partner in crime. Această mică schimbare a însemnat și o schimbare în ceea ce a privit ținuta mea care mi se pare că s-a potrivit mult mai bine cu tema evenimentului. Dar să nu ne grăbim ca fata mare la măritat și să vă povestesc, mai întâi, despre ceea ce am văzut pe podium.
Colecțiile
Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am descoperit că a doua seară de Timișoara Fashion Week 2021 a fost deschisă de nimeni alta decât Luna Morgaciova. Deși nu am (încă) nici o piesă semnată de ea, Luna Morgaciova este unul dintre designerii mei absolut favoriți. Am și văzut de 2 ori înainte de această seară colecțiile sale (prima dată la Sibiu, a doua oară tot la Timișoara) și am fost absolut fascinată de ele. Luna Morgaciova are o imaginație absolut debordantă și crează piese cu adevărat deosebite. Așa s-a întâmplat și în cazul colecției pline de culoare de anul acesta în care printurile și materialele lejere au fost combinate perfect pentru a crea ținute de neuitat. Genială, Luna Morgaciova! Oare ar răspunde la un interviu pentru blog?
În continuare, Cătălin Botezatu a încântat audiența cu o colecție de costume și piese casual marca Viggo, iar Anca Dudas a adus eleganța și rafinamentul pe scenă prin intermediul rochiilor de seară cu un croi aparte. Show-ul Slash a fost o explozie de energie, în timp ce 3 studente ale Universității de Arte au arătat și în această seară că generația următoare de designeri vede lumea și moda într-o manieră cu totul nouă.
Colecția lui Mihnea Covaci a fost provocatoare și mi-a amintit de Red Words a lui Pif Stefano într-o oarecare măsură… probabil abundența de roșu a avut acest efect asupra creierului meu. În timp ce Studio Distriqt m-a fascinat cu modul în care au ales să utilizeze materialele destul de rigide pentru a crea rochii de seară. În plus, tot ei au reușit să mă fascineze datorită pălăriei purtate de ”mireasa” colecției. O pălărie absolut gigantică, de Zorro aș putea spune, cu boruri uriașe, ce ar arăta bestial în colecția mea.
Seara a fost închisă de brandul Felix Ramiro, reprezentat de doamna Costea Rodica și de un foc de artificii absolut superb. Mai are rost să spun că mi-a plăcut totul la nebunie? Nu cred că e nevoie pentru că ați realizat deja acest lucru mai mult ca sigur.
Ce am purtat în cea de-a doua seară?
Cât despre ceea ce am purtat eu, evident că ținuta mi-a fost influențată de Flavius. Ca și bază, nu am avut nimic spectaculos: o fustă albă din imitație de piele pe care o am din colaborarea cu cei de la Bonprix și o cămașă lejeră din ceva bumbac ce imită denimul de la C&A. Diferența, însă, au făcut-o accesoriile. Am reușit să dăm peste o curea mare, super country, într-una dintre cutii (pentru că da, avem chestii pe care nu mai știam că le avem :D), care încă îmi era bună. Am pus un fel de șnur de piele împletit ca și cravată și sandale maro în picioare, iar pentru geantă am apelat la rezerva de fix 2 genți maro Alinei. Nu am uitat nici de pălărie și aia a fost. Mi-a plăcut la nebunie combinația. Chiar mai mult decât ceea ce am purtat în prima seară, deși lumea de pe Instagram nu mi-a dat dreptate :)))).
Concluzii
Mă bucur enorm de mult că doamna Costea Rodica a reușit și anul acesta să organizeze un eveniment atât de fain. Chiar aveam nevoie de o ieșire de acest gen, de două seri pline de culoare, de modă, de relaxare, de altceva. Și trebuie să îi mulțumesc în mod special pentru toată atenția pe care ne-a acordat-o. Pentru locurile în primul rând, dar și pentru cadouri. M-am bucurat să descopăr atențiile venite din partea unor sponsori cu greutate precum Cupio, My Geisha, Wella, Hygienium, Vitamin Aqua și cam atât îmi amintesc în momentul de față. Însă cel mai mult m-am bucurat să văd atât de mulți oameni trăind viața din plin. Cred că avem mare nevoie de astfel de evenimente, mai ales acum, pentru a ne aminti că încă suntem vii, că am fost făcuți pentru a ne bucura de viață, chiar dacă trebuie să luăm măsuri speciale de precauție pentru propriul nostru bine.
Deci mulțumesc, Timișoara Fashion Week 2021, pentru două seri extraordinare. You rock!
P.S. Pentru mai multe imagini din cele două seri de Timișoara Fashion Week (oameni, colecții, atmosferă etc) nu ezitați să le urmăriți profilul de Facebook și pe cel de Instagram.