Poate vă amintiți (poate nu) că la un moment dat scriam o recenzie pentru Banda celor șase ciori și Răzbunarea ciorilor, două cărți scrise de Leigh Bardugo ce mi-au plăcut la nebunie. Atunci mi-am propus să citesc și alte cărți ale acestei autoare, însă nu am avut ocazia pentru că deja aveam o grămadă de cărți ce așteptau să fie citite și am zis că ar fi cazul să mă ocup de ele. Cu toate acestea, atunci când Netflix a dat drumul unui serial bazat pe cărțile lui Bardugo am știut că nu trebuie să îl ratez, mai ales că trailerul de la Shadow and bone arăta cam așa:
Cum aș fi putut, oare, să nu îmi doresc să îl văd? Evident, puțin mai târziu, nu exact în momentul apariției pentru că hei, suntem oameni :)))).
Povestea
Shadow and bone este un mix între două dintre seriile lui Leigh Bardugo. Mai precis, acțiunea din Trilogia Grisha se împletește cu acțiunea din Banda celor șase ciori. Astfel, într-un univers fantastic în care lumea este bântuită de război și de întuneric, Alina Starkov descoperă că este mai mult decât un simplu cartograf. Ea este grisha și nu orice fel de grisha, ci un grisha ce poate invoca lumina soarelui, o putere extrem de rară care se poate dovedi crucială pentru soarta regatului Radka.
Shadow and bone comments by Andra
Am fost cam zgârcită cu detaliile la capitolul poveste, însă deja ați văzut trailerul, deci nu vă puteți plânge că trecem așa repede la capitolul comentarii. După cum vă așteptați probabil, a multe de spus și primul lucru este că am adorat primul sezon și abia aștept să văd ce aduce sezonul 2.
În primul rând, vorbim de fantasy, iar pentru mine fantasy is life. Îmi place să citesc fantasy. Îmi plac serialele fantasy, mai ales dark fantasy. Îmi plac universurile cu oameni speciali, cu puteri speciale, cu luptă între bine și rău. Aceasta e adevărata evadare din lumea reală.
În al doilea rând, Netflix a făcut o treabă cu adevărat spectaculoasă atunci când a ales actorii care interpretează personajele din Shadow and Bone. M-am bucurat maxim să îl descopăr pe Ben Barnes, pe care îl adoram de pe vremea lui Prince Caspian din Narnia. Doar că prințul nostru a crescut și este mult mai cool și mult mai dark și mi se pare că rolul lui Kirigan i se potrivește mănușă.
Mi-a plăcut foarte, foarte mult de Jessie Mei Li, interpreta eroinei Alina Starkov. De când am făcut cunoștință cu Eleven nu mi-a mai plăcut atât de mult un personaj principal feminin. Jessie Mei Li este extrem de expresivă și joacă super bine. Da, are fazele ei bune și mai puțin bune ca și personaj, dar în toate este impecabilă.
Bineînțeles, eu am judecat mult mai aspru personajele din Banda celor șase ciori pentru că deja aveam o idee în cap despre cum ar trebui să arate ei. Vreau doar să spun că Freddy Carter, Amita Suman și Kit Young sunt exact cum îi vedeam, în capul meu, pe Kaz Brekker, Inej și Jesper. Mai ales Freddy Carter reușește să creeze un Kaz Brekker pe care să îl iubești și să îl detești exact cum se întâmplă și în cărțile lui Leigh Bardugo. Singura care m-a dezamăgit a fost Nina Zenik. Danielle Galligan nu are nici o treabă cu ceea ce îmi închipuiam eu pentru Nina. Adică e prea… X tipa. Nina e seducătoare, jovială, neînfricată. Danielle Galligan ca și Nina e doar boring și blah. Nu mi-a plăcut de ea deloc.
Din punct de vedere al imaginii, Shadow and bone este epic. Efectele sunt fără cusur. Costumele sunt superbe. Detaliile mi-au plăcut la nebunie, chiar și cele mai puțin plăcute vizual. SPOILER ALERT!!! Alina cu coarnele alea atașate de claviculă e o imagine ce nu îmi va părăsi creierul niciodată :)))). Eu simțeam, fizic, durere, uitându-mă la ea așa. Horror!!! Mi-a plăcut la nebunie :)))). Și nu, nu sunt bipolară acum :D.
Deci serialul este absolut genial și șansele să regretați că l-ați văzut sunt de maaaaaaxim 5% :)))). Poate doar dacă nu vă place deloc genul fantasy altfel nu văd cum ar putea să nu vă placă Shadow and bone.
Nota mea pentru Shadow and bone este… SURPRIZĂ!!!!…10 :))))
Sunt foarte curioasă dacă ați văzut deja serialul. A apărut de ceva timp și nu m-ar mira să îl fiți văzut. Așa că spuneți-mi cum vi s-a părut. Iar dacă v-am convins să vă uitați la el, dați-mi de știre, aici sau pe Facebook/Instagram, unde vă e mai ok :D.
Pupici