Sarcina: o experiență personală

S-ar putea să vi se pară surprinzător faptul că nu am vorbit mai mult despre sarcina mea aici, pe blog. Adevărul este că în primele luni pur și simplu m-am bucurat că baby Boom exista și am numărat săptămânile până când urma să treacă de pragul critic. Apoi, văzând că totul merge destul de bine, am zis să nu tentez soarta și să păstrez bucuria pentru mine și cei apropiați. Evident că am vorbit despre sarcină și despre baby Boom la greu cu aceștia, dar am preferat să păstrez un low profile în mediul online.

De ce o experiență personală?

Acum însă, pe ultima 100 de metri, a venit momentul să vă povestesc cum a fost sarcina pentru mine și să vă explic titlul acestui articol. Știu că sună ușor stupid – ”Sarcina: o experiență personală”. Cum ar putea să nu fie o experiență personală? Ei bine… când ești însărcinată nu ți se mai pare așa de personală treaba pentru că lumea, în general, din dorința de a te ajuta sau de a fi alături de tine, începe să îți dea tot felul de sfaturi. Și majoritatea sunt bine intenționate – de panicarzi facem abstracție de data aceasta. Dar problema este că fiecare sarcină este diferită. Există elemente comune, nu zic nu, dar așa cum fiecare femeie este unică și irepetabilă și specială în felul său, așa este și fiecare sarcină.

De exemplu, în cazul meu, sarcina a fost una destul de ușoară până acum. În primul trimestru m-am simțit destul de bine. Nu am simțit că mor. Nu mi-a fost foarte rău. Nu am prea avut poftă de mâncare, dar nici nu am eliminat mâncare pe unde a intrat (dacă înțelegeți ce vreau să spun). Doar am dormit. Mult. Extrem de mult. Câte 3-4 ore pe zi și 8-9 ore pe noapte. Am dormit cât nu am dormit în toată viața mea. Și nu cred că voi mai dormi vreodată atât de mult. Am dormit cu sau fără cafea. Am dormit unde m-ai pus. Și nu a fost genul acela de somn pe care îl poți ignora liniștit. Nici vorbă. A fost genul acela de somn în care efectiv nu puteam ține ochii deschiși.

Trimestrul al doilea

În al doilea trimestru am avut o fază de fructe. Nu mi-a fost poftă de multe chestii în timpul sarcinii, dar fructe am mâncat la greu. În general fructe roșii. Am mâncat zmeură până m-am plictisit. Am mâncat cireșe până am crezut că o să explodez. Am mâncat pepene roșu până când mi-a zis doctorul să nu o mai fac pentru că e doar apă și zahăr :D. Căpșuni multe, afine multe, apoi am avut o fază cu piersici și cu struguri. Am încercat, pe cât posibil, să duc un stil de viață ceva mai sănătos și să nu mă îndop.

Nu am fost niciodată o minionă și nici nu voi fi. Tocmai din acest motiv până prin luna a 7-a nici nu a fost foarte evidentă sarcina. Abia de pe la 30 de săptămâni am început să resimt greul, iar burtica mea să capete dimensiuni din ce în ce mai mari. Până în acel moment, în schimb, am purtat cam aceleași haine (cu unele excepții) și am încercat să nu mănânc pentru doi. Aveam deja rezervele mele. Baby Boom era (și este) în parametrii. Deci excesul alimentar nu își avea rostul.

Ok, poate acum vă gândiți că acesta este unul dintre farmecele sarcinii: mănânci ce vrei când vrei. Și, da, într-un fel, aveați dreptate. Când ești însărcinată primești un free pass. Lumea te cam lasă să faci ce vrei, să mănânci ce vrei și când vrei. Problema este că, pe termen lung, acest lucru nu este foarte benefic. Trecând peste faptul că ajungi să iei mult în greutate, ceea ce face deplasarea mai dificilă, dormitul mai dificil și viața, în general mai complicată, dacă mănânci prea mult și prea nesănătos în timpul sarcinii riști să dezvolți diabet gestațional pe care să îl transmiți și bebelușului. Acesta a fost ultimul lucru pe care mi l-am dorit pentru baby Boom și cred că este ultimul lucru pe care și-l dorește orice mamă pentru copilul ei.

Al doilea motiv pentru care am încercat să fiu foarte atentă la cât și cum mănânc în sarcină a fost faptul că eram conștientă că eu voi fi însărcinată câteva luni, apoi nu voi mai fi. Însă obiceiurile alimentare din această perioadă nu vor dispărea pur și simplu doar pentru că eu am născut. Dacă vreme de 9 luni mănânc la orice oră din zi și din noapte doar pentru că mi-e puțin foame, după ce nasc sigur îmi va fi dificil să mă opresc dintr-o dată doar pentru că hei, nu mai există un bebe la mine în burtică. Așa că am preferat să am grijă ce obiceiuri îmi dezvolt acum pentru a avea grijă de mine și de baby Boom pe termen lung.

Eu și corpul meu în perioada sarcinii

Un alt motiv pentru care am avut grijă ce și cum am mâncat în această perioadă a ținut clar de propriile mele convingeri și filtre legate de corpul meu. Trebuie să recunosc, o bună perioadă de timp mi-a fost de-a dreptul groază de schimbările pe care acesta le va suferi în sarcină. Mi-am dat seama, cu această ocazie, că nu eram chiar atât de confortabilă în propria mea piele cum credeam. Atât de mult încât, recunosc cu rușine acum, la început chiar m-am bucurat că burta nu mi-a crescut dintr-o dată și că sarcina nu este foarte vizibilă.

Conștientizarea acestui adevăr a fost dureroasă pentru mine. Dureroasă pentru că am luptat constant, de când mă știu, să îmi accept corpul și credeam sincer că am făcut acest lucru. Dureroasă pentru că mi-am dat seama, cu groază, că percepția asupra corpului meu nu mi-a permis să mă bucur 100% de transformările miraculoase ce au loc în timpul sarcinii. Și dureroasă pentru că m-a împiedicat să imortalizez sarcina așa cum o fac alte mame (adică prin 1000 de imagini).

Totuși, sarcina a fost și ușor terapeutică pentru mine din punctul acesta de vedere. Ușor, ușor, am început să mă obișnuiesc cu toate schimbările. Ușor, ușor, am început să mă bucur de vizibilitatea sarcinii. Și ușor, ușor, am început să nu mă mai stresez de faptul că sunt din ce în ce mai mare. Ba chiar am început să îmi admir burtica și să o accept exact așa cum e și oricât de mult va crește. Ceea ce nu a fost ușor :)))).

Dacă psihologic mi-a fost dificil, nici fizic această perioadă nu s-a dovedit a fi cea mai simplă. Spatele a început să mă supere tot mai tare, mai ales după ce nu am mai mers la bazin 🙁 (despre beneficiile înotului în sarcină am scris un întreg articol pe care vi-l recomand cu drag). Acum mi-e tot mai greu să mă întorc de pe o parte pe alta. Iar când urc scări am impresia că o să explodez. Respir atât de puternic încât efectiv par o locomotivă sau ceva de genul :)))).

Temeri, paranoia și cum să treci peste ele

Eu de la mama natură sunt înclinată spre paranoia așa că evident că în sarcină am avut temerile mele. Principala: că nu voi fi o mamă bună. Din câte am citit în puținele cărți de parenting peste care m-am uitat până acum, e o temă comună și recurentă, mai ales în cazul primului copil. Apoi a mai fost teama că sarcina nu se va dezvolta cum trebuie. Teama să nu îi fac rău lui baby Boom prin ceva ce fac eu. Teama că va păți ceva la naștere și FUCSIA… toate temerile ce vin după ce se va naște pe care, recunosc, le-am trecut în revistă. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a timpului am încercat să fiu zen și chiar mi-a ieșit.

În timp ce scriu aceste rânduri baby Boom are 35 de săptămâni și deci foarte puțin timp va mai fi în burtică. Deci evident că analizez din ce în ce mai profund starea mea psihică și pe cea fizică și cred, cu tărie, că faptul că sunt atât de go with the flow i se datorează în primul rând lui baby Boom, adică faptului că este copilul lui Flavius. Pentru că Flavius este un om atât de calm și de cald și de liniștit și, cumva, toate astea mi-au fost induse odată cu sarcina. Ceea ce e grozav!

Deci cum treci peste temeri și paranoia?

Varianta 1: Faci un copil cu un om calm și cald și liniștit (doar eu am voie cu Flavius :))))

Varianta 2: Psiholog. Și o spun cu toată deschiderea și căldura pentru că este o variantă pe care am luat-o în considerare și încă o mai iau. Dacă, după naștere, începe creierul să mi-o ia pe câmpie, mă duc fără nici o urmă de regret la psiholog. Știu din proprie experiență cât de mult ajută chiar și o singură ședință la psiholog. Dacă ai urechi de auzit, bineînțeles!

Deci, suntem pregătiți?

Nici vorbă :))))). Mai avem de cumpărat chestii, de amenajat chestii, de internalizat chestii. Dar suntem nerăbdători și avem o încredere aproape nebună în faptul că totul va fi bine. Plus o grămadă de planuri pentru tot ceea ce va fi după :D.

Dacă sunt mămici pe aici, sunt curioasă cum a fost sarcina pentru voi. Hai să povestim în comentarii:

P.S. Despre cele 2 cărți de parenting pe care le-am citit până în acest moment povestesc pe youtube în clipul despre Cărțile lunii septembrie.

P.P.S. Dacă nu aveți chef să urmăriți tot clipul găsiți în descriere minutul exact de la care încep să vorbesc despre Cel mai simpatic ghid de sarcină și cel în care vorbesc despre Daring greatly, o carte pe care o recomand din suflet tuturor, dar mai ales părinților.

P.P.P.S. (da, se poate :)))) Pozele minunate sunt făcute de Daria căreia vreau să îi mulțumesc din suflet pentru răbdare și pentru cum a reușit să mă surprindă. Daria, you rock!