Anul trecut în toamnă, când am decis să mă implic în proiectul Ora lui Robert, doar speram că ceea ce întrevăd în ceea ce privește dezvoltarea acestuia va deveni realitate. Acum, câteva luni mai târziu și după ce ediția a III-a a fost un adevărat succes, nu pot decât să fiu extrem de mândră de ceea ce echipa a reușit să realizeze.
Organizarea
M-am bucurat mult să văd că pentru ediția a III-a pregătirile au început din timp. Să organizezi un eveniment este treabă complicată și numai cine nu a organizat niciodată unul crede că se poate face în timp scurt și cu eforturi minime. Să organizezi un eveniment pentru peste 100 de beneficiari, în care sunt implicați peste 50 de voluntari și alte câteva zeci de persoane (deci un eveniment ce implică mai mult de 200 de oameni), înseamnă foarte multă muncă și extrem de multă planificare.
Cu toate acestea, echipa de proiect Ora lui Robert s-a ridicat la înălțimea provocării. Din punctul meu de vedere, factorul determinat a fost Robert, președintele Asociației Ora lui Robert, care a fost super hands on și a coordonat toată echipa într-o manieră excelentă. Apoi a contribuit mult faptul că fiecare membru al echipei și-a făcut partea, ba chiar a contribuit suplimentar atunci când a fost nevoie.
Întâlniri nu am avut foarte multe, dar toate cele pe care le-am avut au fost extrem de productive. Și, bineînțeles, am avut noroc de voluntari foarte implicați, ceea ce ne-a ajutat enorm, mai ales în ziua evenimentului. All in all, cu așa organizare să tot faci evenimente.
Vezi această postare pe Instagram
Pre party-ul
Începând cu această ediție ne-am dorit foarte mult să creăm un cadru în care persoanele care ne sunt alături, sponsori și voluntari deopotrivă, să aibă ocazia să socializeze. Așa a venit ideea unui pre party în care să povestim despre eveniment în timp ce oferim adulților implicați în proiect un cadru lejer pentru a se cunoaște și a lega noi prietenii și colaborări.
Prima petrecere marca Ora lui Robert a avut loc la Stația de Cafea Vox, un cadru elegant, dar foarte lejer. Aici ne-am delecatat cu un bufet suedez delicios asigurat de cei de la zai și cu deliciile dulci marca Madame Magnifique. A fost o seară foarte faină de care, sinceră să fiu, chiar și eu aveam nevoie. Atunci când ești mamă e genial să vorbești cu adulți despre chestii de adulți. Mai ales dacă fondul muzical este asigurat de Sean Norvis.
Să spun că am fost în elementul meu este extrem de puțin. Am fost ca vaporul în apă, navigând cu burta mea mare printre invitați. În plus, am băut o cafea absolut senzațională. A fost primul meu latte la Stația de Cafea, dar OMG ce bun a fost! Mi-a plăcut maxim. Deci dacă sunteți în zona Vox trebuie să vă opriți la ei pentru cafea. Mai ales că acum au și rolls și croissante de la Madame Magnifique :D.
Vezi această postare pe Instagram
Ora lui Robert 3
Dacă vinerea a fost dedicată adulților, sâmbătă ne-am concentrat exclusiv asupra copiilor. Drept urmare, evident că Ava m-a însoțit la cea de-a treia ediție din Ora lui Robert. De data aceasta, fiind ceva mai mare, a fost extrem de încântată și de curioasă de tot ceea ce s-a întâmplat. Încă nu a putut să se implice activ în activități, așa cum ar fi vrut ea, dar a fugit peste tot, s-a cocoțat pe unde a apucat și și-a făcut prieteni de toate vârstele. A fost o plăcere să o văd interacționând cu copiii și un adevărat imbold pentru decizia de a o duce la creșă cu care tot cochetam de ceva timp.
Revenind la eveniment, cei peste 100 de copii participanți au fost extrem de încântați și exact asta ne doream. Toată lumea s-a implicat în toate activitățile. Au făcut poze. S-au bucurat de roboții aduși de cei de la Facultatea de Matematică Informatică din cadrul UVT. Au savurat surprizele dulci și nu numai. Practic au avut parte de o zi memorabilă în care s-au simțit complet integrați și s-au bucurat din plin de copilăria lor, după cum puteți vedea chiar aici:
Vezi această postare pe Instagram
Planuri de viitor
După așa o ediție faină ați putea crede că ne culcăm pe-o ureche, dar nu e așa. De fapt, deja punem la cale ediția cu numărul 4, chiar anul acesta, la finalul lunii august. În plus, dacă totul merge bine, plănuim să organizăm Ora lui Robert și în alte două orașe din România. Da, știm avem planuri mari, dar știm bine de ce facem acest lucru: copiii din mediile defavorizate merită să aibă parte de astfel de momente. Ele sunt un exemplu de cât de frumoasă poate fi viața, de ceea ce poate face determinarea și de rezultate obținute atunci când muncești pentru ceea ce îți dorești.
Îmi amintesc că atunci când l-am întâlnit pentru prima dată pe Robert mi-a spus o poveste pe care nu cred că o voi uita vreodată despre un băiețel care a participat la primul eveniment Ora lui Robert. Inspirat fiind de ceea ce a descoperit acolo, a păstrat legătura cu alte persoane implicate în proiect și a decis să urmeze facultatea de medicină, chiar dacă soarta părea să îi fie potrivnică. A fost nevoie de multă muncă, dar în prezent studiază medicina și este un exemplu pentru alți copii care au crescut alături de el.
Genul acesta de povești te fac să te implici în proiecte ca și Ora lui Robert. Dacă vă simțiți la fel de inspirați cum m-am simțit eu, nu mai stați pe gânduri și luați implicați-vă.
Felicitarile mele se indreapta intregii echipe Ora lui Robert pentru realizarea acestui eveniment minunat si pentru carisma pe care a emanat-o! Sunt recunoscatoare si cred ca merita fiecare minut petrecut pentru a pregati evenimentul si petrecerea Pre Party-ului, pentru ca la sfarsitul zilei tuturor sa le ramana amintiri minunate!
Mulțumim pentru cuvintele frumoase. O zi minunată îți doresc.