Sincer vă spun că până anul acesta nu m-am gândit niciodată la motive pentru care ar trebui să viziteze cineva Timișoara. De fapt, sunt atât de obișnuită cu orașul încât de prea puține ori am stat să mă gândesc la modul în care o persoană străină îl vede. Da, am dat indicații străinilor, atunci când[citește]
Category Archives: România
Da, după cum s-ar putea să știți dacă mă urmăriți pe Instagram (@bloguluandra :D), la Untold 2022 am ajuns doar în ultima zi. Sincer vă spun că nu am fi mers deloc dacă nu venea J Balvin și dacă planuri pe care le făcuserăm pentru începutul lui iunie s-ar fi îndeplinit, dar așa a fost[citește]
Țara Hațegului (despre care am scris de nenumărate ori pe blog) este în plină dezvoltare turistică și mă bucur tare să îmi reiau activitatea de travel blogger cu un articol despre un obiectiv fain pe care consider că merită să îl vizitați și care se găsește în această zonă superbă. Astfel, astăzi vă voi lămuri[citește]
Arhitectura României este la fel de bogată precum istoria sa. Indiferent că mergi într-un oraș mare sau într-un sătuc ce pare uitat de lume, descoperi reminescențe ale unor vremuri în care imperiile străluceau și tot ceea ce se construia avea și rolul de a încânta ochiul, nu doar de a fi funcțional. La fel au[citește]
Îmi place să văd că se întâmplă lucruri în Țara Hațegului. De aceea m-am bucurat foarte tare să descopăr că cineva a decis să exploateze Valea Dinozaurilor și să investească într-un parc tematic aici. Nu voi aborda problema locurilor de muncă proaspăt create, nici a resurselor financiare ce au venit odată cu noul val de[citește]





