6 lucruri pe care le-am învățat în izolare

Până acum nu am scris despre izolare. Citesc jurnalul de pandemie al Teodorei și o admir pentru că are curajul să își exprime așa sentimentele în această perioadă. Eu nu îl am. Sau nu simt nevoia. Nu îmi dau seama care este adevărul. Poate în izolare m-am izolat cumva și sufletește de tot ce se întâmplă. M-am izolat ca să nu sufăr. Întotdeauna fac lucrul acesta atunci când trebuie să înfrunt o situație neplăcută. Mă închid pur și simplu în lumea mea, exact ca struțul, în speranța că dacă nu văd, nu aud, nu spun nimic rău, lucrurile vor trece mai repede și nu mă vor afecta. Dream on, Andra! Parcă viața e atât de simplă.

Așa că am decis să iau taurul de coarne și să vă povestesc, dintr-o perspectivă ușor didactică, tot ce a însemnat această perioadă pentru mine. Spun didactică pentru că vreau să privesc perioada de izolare ca pe o lecție și sper că așa vedeți și voi aceste momente. Așa că iată ce am învățat:

1. Pot să trăiesc fără să mă plimb toată ziua prin oraș

Bine, nu trăiesc fain și sigur nu trăiesc cum îmi place. Adică mi-am dat seama că sunt mult mai hyper decât credeam inițial și că viața aia super activă în care făceam câte ceva în fiecare zi este clar pentru mine. Nu judec oamenii care prefer calmul propriei locuințe, dar eu nu sunt unul dintre ei. Acum m-am adaptat, dar în primele două săptămâni de izolare eram pur și simplu în depresie. Dacă ar fi dat o mașină peste mine, clar nu mă simțeam așa de rău. Apoi m-am adaptat. Până la urmă, ne adaptăm la orice, nu?

2. Pot să creez și în casă

Da, acesta a fost una dintre principalele mele probleme. Dacă nu mai plec nicăieri și nu mai fac nimic, ce o să se întâmple cu blogul? Ce o să se întâmple cu instagramul meu? Ei bine, amândouă au supraviețuit și sunt înfloritoare. Blogul a avut parte de un makeover marca SweetLime (chiar dacă Alin nu a pus logo-ul nostru nicăieri; SHAME, ALIN MACSIM!!!), iar pe instagram am devenit mai creativă. Cum? Pozând cărțile pe care le citesc toată ziua, evident. Făcând uz de florile pe care le aveam la dispoziție. Inspirându-mă din plin de pe Pinterest, care nu înțeleg de ce nu este mai popular în România pentru că e o mină de aur, creativ vorbind. Panourile mele le găsiți aici.

3. Sunt o mașină de citit

Da, chiar sunt. Fără să mă străduiesc DELOC am citit în perioada asta cam o carte pe săptămână. Chiar mi-am crescut targetul anual pe goodreads de la 25 la 30 de cărți în 2020. Și dacă treaba merge bine, poate chiar îl mai cresc. Nu vreau totuși să pun prea multă presiune pe mine. Și da, știu, am postat pe blog o singură recenzie de carte din această perioadă (pentru Toată lumina pe care nu o putem vedea), dar pe contul de goodreads scriu câteva rânduri la fiecare carte pe care o citesc, deci ați putea să mă urmăriți acolo pentru a fi la curent live cu lecturile mele.

4. Trăiesc pentru a călători

Poate sună dramatic, dar asta e concluzia la care am ajuns în această perioadă. Pur și simplu trăiesc pentru a călătorii. Pentru momentele în care mă urc în mașină și plec far away. Pentru senzația de nou și incitant și nedescoperit. Pentru orașe pe care nu le-am mai văzut niciodată. Pentru locuri în care nu am mai fost. Pentru toate minunile ce ni se pot deschide ochilor. Pentru redescoperirea unor locuri pe care deja le cunoșteam.

Da, toată lumea… nu chiar… multă lume adoră să călătorească. Recunosc acest lucru. Dar pentru mine știți cum e… ca o lipsă fizică. Faptul că de atât de mult timp nu am mai plecat nicăieri este ca o lipsă fizică. La fel de bine aș putea să nu mai mănânc. Sunt copilul trenului până la urmă…

5. Home is where the heart is

Da, alt clișeu… doar că nu am mai fost la Sălaș de 2 luni. Niciodată, în toată viața mea de aproape 33 de ani (whaaaaaat????!!!!???) nu am mai petrecut 2 luni fără să o văd pe mama Șerica. Fără să o văd pe Dana. Fără să îmi văd munții. Și totuși, am supraviețuit. De ce? Pentru simplul motiv că acum Flavius este casa mea. Și nu, asta nu înseamnă că nu simt un dor nebun de toți ai mei, de casa mea de la Sălaș, de mama Șerica, de munții mei, de Dana și de Alina, de tata. Doar că… am rezistat. Deci casa mea s-a mutat. E atât de tragic de simplu.

6. Sunt cat person all the way

Știți că există dilema aia… dacă ești cat person sau dog person? Eu întotdeauna am crezut că nu am o preferință pentru că îmi plac și câinii și pisicile. Ei bine, în această perioadă a trebuit să ne ocupăm activ de Lola, o cățelușă maidaneză culeasă de Alina de pe marginea drumului. Și pentru că am făcut acest lucru zi de zi vreme de… deja 2 săptămâni? Poate chiar 3, dacă stau să mă gândesc bine… mi-am dat seama că sunt cat person. Adică nu mă înțelegeți greșit, încă îmi plac mult cățeii. Sunt faini și să stai cu ei câteva ore să te joci e mișto. Încă sunt înnebunită după french bulldogs. Au fețele alea prea cute. Dar câinii sunt atââââât de neeeeeeedy. Trebuie să le dai toată atenția ta. Trebuie să te joci cu ei, să ăi mângâi, să accepți broaștele și șobolanii morți pe care îi aduc ca și ofrandă pentru tine. Oribil.

Pisicile, în schimb, sunt independente. Cel puțin așa e Minnie Costa. Pisicile au o profundă durere în fund pentru tine. Da, vin să le mângâi, poate 5 minute pe zi, dar cam atât. Ele pot să stea singure toată ziua și să doarmă fără să le pese de tine. Numai să le lași mâncare și poți apărea a doua zi că nu le interesează.

Cam asta am învățat eu în izolare. Bineînțeles că sunt mult mai multe lecții și sigur ai învățat și tu ceva. Hai să povestim despre asta în comentarii. Spune-mi tu ce ai învățat în izolare?