Am avut de-a face cu sistemul de învățământ din România de când mă știu. Mami e profesor de mai bine de 30 de ani și am văzut generație peste generație pășind pe băncile școlii și părăsindu-le oameni mai buni sub atenta ei supraveghere. Mi-a plăcut atât de mult ceea ce făcea ea încât mi-am dorit, la un moment dat, să ajung să lucrez și eu în educație. Nu m-a lăsat și bine a făcut pentru că lucrurile s-au dus la vale, iar acum sunt de-a dreptul în picaj.
Cu toate acestea, de ceva timp, îmi doresc să discutăm pe larg subiectul educație. Nu am reușit încă interviul pe care îl visez, însă fiind foarte inspirată în vacanță, mami a scris câteva rânduri pe care vreau neapărat să le împărtășesc cu voi pentru că mi-au plăcut la nebunie. Oricât aș fi încercat nu aș fi putut niciodată să exprim atât de frumos tot ce este bun și ce este stricat în educație.
Sunt profesor VECHI, dacă luăm în considerare faptul că am absolvit Universitatea în anul 1987. Dar sunt profesor NOU pentru că în fiecare an învăț câte ceva pentru a-mi continua munca la catedră.
Sunt profesor VECHI deoarece îmi doresc să fac educație încă de pe băncile școlii gimnaziale, iar pe această cale vreau să mulțumesc dascălilor mei de la Școala Sălașu de Sus pentru că mi-au fost modele demne de urmat. Dar sunt profesor NOU pentru că prin activitatea mea la clasă am încercat să fiu model pentru elevii mei.
Sunt profesor VECHI pentru că, urmând sistemul de învățământ, activez de mai bine de 30 de ani în aceeași școală. Dar sunt profesor NOU pentru că din 4 în 4 ani sunt diriginta altei generații de elevi de care mă atașez, pe care îi îndrum, care ajung să îmi fie prieteni și cu care fac echipă astfel încât să ajungă oameni adevărați.
Sunt profesor VECHI pentru că am cunoștințe în toate domeniile, nu doar în specializarea mea (după cum nu evită să sublinieze colegii și prietenii mei, în special Luminița Ivan). Dar sunt profesor NOU deoarece m-am adaptat și folosesc fără probleme canalele mass media și Internetul pentru a da mai departe cunoștințele mele elevilor.
Sunt profesor VECHI pentru că am lucrat cu copiii în toate condițiile care au existat în educație: practică, săli de clasă, laborator, lecții demonstrative, frontal, pe grupe sau individual și ne-am simțit apropiați. Am simțit stânjeneala, bucuria, tristețea, chiar și dragostea elevilor mei și am fost alături de ei ori de câte ori au avut nevoie de susținere și încurajare sau de o mână fermă care să le arate un drum mai bun.
Dar sunt profesor NOU pentru că de aproape un an de zile îmi desfășor orele pe Classroom și îmi ”văd” elevii doar în mediul virtual, deși cel mai corect ar fi să spun că pe majoritatea îi aud. Acest aspect face acest NOU extrem de neplăcut. Nu mă înțelegeți greșit. Sunt de acord cu utilizarea tehnologiei în procesul de învățare, însă consider că aceasta nu poate înlocui comunicarea directă profesor-elev, nici prezența fizică în aceeași sală de clasă.
Comunicare este cheia desfășurării și rezolvării oricărei situații. Din păcate, cu toată tehnologia de care dispunem, comunicarea a început să fie deficitară în sistemul actual de învățământ. Școala trebuie să se desfășoare prin prezența fizică la clasă pentru a avea un program, pentru a ne vedea fețele, reacțiile, bucuriile și nemulțumirile. Chiar și conflictele pot fi rezolvate mai ușor prin prezența fizică la școală.
Spuneam că sunt de acord cu utilizarea tehnologiei, dar și aceasta trebuie făcută sub îndrumarea profesorilor și a părinților. Chiar dacă elevii știu mai multe ca mine despre aplicațiile pe Internet, rolul meu este acela de a-i monitoriza, de a le atrage atenția când deviază de la direcția bună. Și acest lucru este posibil doar prin comunicarea directă.
Nu pot să nu amintesc aici, de data aceasta: VECHI și NOU, echipa: dascăl-elev-părinți. Din experiență pot spune că atunci când această echipă a funcționat, copiii respectivi au avut rezultate excepționala.
După atâția ani la catedră consider că este de datoria DASCĂLULUI să îmbine VECHIUL – teoria pedagogică, experiența – cu NOUL – tehnologia și metodele moderne – pentru binele elevilor noștri. Fiecare copil este o individualitate și este de datoria noastră, ca dascăli, să descoperim asta și să-i ajutăm să crească frumos.
După ce ați citit aceste rânduri spuneți-mi neapărat, ar trebui sau nu să facem un video despre educație? Dacă da, lăsați-mi și întrebările voastre. Dacă nu… răspuns imposibil :D.
P.S. Nu e prima oară când mami inspiră un articol pe blog. Anul trecut m-a ajutat cu o listă faină de 5 locuri din România pe care își dorește să le vadă pe care vi-l recomand. Sunt locuri absolut superbe.
