La un moment dat eram sigură că azi nu o să ajung să mai scriu pe blog. Am şi dormit o tură, apoi am ieşit, dar până la urmă, extrem de târziu (după cum ajung mai nou să scriu tot timpul), m-am pus pe treabă. Ieri, când mi-a dat ciocolata, Moni mi-a spus că Valentine’s[citește]
Tag Archives: Timișoara
Nu țin minte de când nu am mai trăit așa o senzație de liniște deplină. Cred că de astă vară de când pluteam singură în baraj. Așa a fost și aseară. Lumea toată a părut să se oprească în timp ce eu pluteam liniștită într-un bazin cu apă termală, iar din cer cădeau pe mine[citește]
Dacă ne era dor de iernile „de demult”, dacă visam la poveștile bunicii de la gura sobei, anul acesta iarna ne-a liniștit. De ieri de pe la 9 jumate aprox, în Timișoara a nins în continuu mai mult de 24 de ore. Zăpada are cam un metru. Mașinile de la noi din zonă abia se[citește]
Nu pot spune că am fost vreodată cea mai friguroasă. E adevărat că prefer căldura, oricât de cald, dar până acum, decembrie 2012, nu am avut nici un fel de problemă cu adaptarea la condițiile vitrege de iarnă. Anul acesta, în schimb, mai am puțin și văd pinguinii. Frigul a venit mult prea brusc și[citește]
Dacă o țin în ritmul acesta, o să trebuiască să încep o rubrică de How to :)). Astăzi am învățat cum să schimb bateria la mașină, Logan, ca să fiu mai precisă. Nu mi-am dorit niciodată asemenea cunoștințe. Nu mi-a făcut absolut nici o plăcere să mă murdăresc până la coate, încercând să desfac o[citește]