De aprilie

Ultimele două săptămâni au fost… complicate… pline de tot felul de evenimente în Timişoara, la care am luat parte mai planificat sau mai spontan.

Mai întâi a fost StudentFest. Au fost o grămadă de activităţi, multe organizate de studenţii la Arhitectură. Aşa am aflat de minunatele planuri ale primarului nostru  pentru Centrul Timişoarei. Sincer… mă oripilează perspectiva. Practic, un crater o să apară în mijlocul oraşului nostru doar pentru a “facilita traficul”, pentru a “întregi ringul 1 al Timişorii”. Nu am înţeles exact de ce aceasta e singura soluţie, nici cât de eficient o să fie pentru noi din moment ce mijloacele de transport în comun oricum nu o să treacă pe acolo. Ca să nu mai spun că pentru pietoni o să fie infernal să treacă prin Centru, dar afacerea e terminată practic şi aşteaptă doar să fie pusă în practică.

Ce mi-a plăcut mult atunci a fost că am stat la taclale practic cu un prof de la Arhitectură, care mi-a explicat o grămadă de chestii despre peisagistica urbană, de legea proprietăţii şi privind spaţiul public. Ce nu mi-a plăcut a fost că la eveniment şi-a făcut apariţia Robu, pentru o baie de mulţime. Zici că se vroia el o specie de Iisus, cu stupizenia lui de broşură cu viitorul Timişoarei în mână. Şi a început cu poveştile, cu planurile, iar proful respectiv, foarte vehement când a vorbit cu mine, zici că era un mieluşel. Horror!

Acum asta e… am trecut peste toate astea.

Altă zi, altă distracţie: era o joi cred când am mers la ceva expoziţie de fotografie, tot a studenţilor de la Arhitectură, dar când am plecat de acolo am mers pe jos pe Popa Şapcă spre Mall. Şi acolo, pe un zid părăginit, artiştii locali au făcut nişte graffiti-uri super drăguţe.

Să vedeţi:

Gaffiti smurf

Graffiti heart

Graffiti writing

Graffiti pig

Gaffiti girl

Gaffiti sign

Săptămâna asta a început mai light, apoi joi m-a sunat Corina disperată să îmi spună că începe TimiShort şi vrea să meargă. Eu nu am mai fost la nici un festival de genul acesta, dar am zis de ce nu? În seara aia nu am ajuns la deschidere, dar am prins prima reprezentaţie. Erau 6 filme de vizionat, însă eu am stat doar la 3 pentru că a doua zi mergeam la lucru şi deja era 11. Aşa am văzut o porcărie nemţească din care nu am înţeles nimic (Deşertul Malo), ceva film cu un travestit, destul de ok (Mila Caos) şi un film franţuzesc super drăguţ, Iubire bâlbâită (L’amour begue), pe care l-am şi votat şi chiar vi-l recomand.

Deşi am zis că mai mergem într-o seară… nu s-a întâmplat :-??.

Timishort

Totuşi, ca să completez seria premierelor de luna aceasta, vineri seara am fost la concert în Daos. Nu mai fusesem niciodată acolo şi localul a fost chiar ok, doar de E.M.I.L. nu mi-a plăcut deloc. Adică mă aşteptam la un anumit gen de muzică şi ei mi-au dat-o pe un rock din ăla de te dor urechile şi lumea a început să se arunce dintr-o parte în alta, moment în care m-am retras la o masă pentru că mă temeam pentru integritatea mea corporală. East Roots în schimb a fost chiar ok, nu mă pot plânge de ei.

Aprilie e aproape gata, dar mai am multe să vă povestesc. Nu mi-am terminat tabloul pentru că nu ştiu ce anume îi lipseşte exact, deşi ştiu că mai trebuie un element, în schimb aproape am terminat de citit Poker în infern, o carte genială şi ieri am făcut nişte super clătite americane. Despre astea o să vă povestesc zilele ce vin, până nu plec la Sălaş.

Până atunci… Easter is coming. În Timişoara deja au apărut iepuraşii 😀 :))

Easter bunnys

4 thoughts on “De aprilie

  1. Amberly says:

    Tiens c’est amusant comme façon de les découper, et avec du beurre fondu. J’essayerais. Et une autre différence j’en fais beaucoup beacoup plus, mes enfants les dévorent à toute vitesse. Et dernière chose, j’en fais toujours une partie avec de la cardamome à la place de la canelle. Et dans ce cas on parle de kadmlrmumabuelar!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.