Hristos a înviat!

Nu aş fi putut începe altfel acest prim articol de mai pentru că încă resimt bucuria sărbătorilor… chiar şi oboseala pe alocuri.

A fost atât de frumos la Sălaş… atât de linişte şi de odihnitor… m-am bucurat de tradiţii, de prieteni, de căldură. Nu puteam să cer mai mult de la aceste 5 zile de vacanţă.

Cel mai mult îmi plac Paştile la Sălaş pentru că sunt o grămadă de chestii care s-au păstrat. În primul rând, joi dimineaţa se duc Paştile în biserică (adică pâinea şi vinul). Şi cum la Sălaş sunt 3 biserici, se plimbă lumea prin sat, se cântă, e foarte frumos. Plus că în condiţiile în care nu prea sunt copilaşi băieţi mergători la biserică, eu şi Alina am ajuns (pentru al doilea an consecutiv) să ducem lumânările :))

Apoi, joi seara se lasă cu chef, iar acel semi-chef se numeşte aoş. De fapt, aoşul e un soi de foc de tabără, unde combustibilul sunt cauciucuri de toate felurile, cu cat mai mari cu atât mai bine, iar oamenii se adună la poveşti… şi băute unii :)). E tare pentru că e un eveniment care practic strânge tot tineretul din sat şi chiar unii din satele vecine. Înainte se şi strigau tâmpenii, dar acum nu se mai practică :P. Mie una îmi place pentru că am ocazia să mai studiez oamenii din Sălaş şi să mă bucur de o ieşire nocturnă în aer liber.

Vineri am petrecut 3 ore bibilind ouăle. Noi nu le facem cu vopsea, ci natural, în coji de ceapă. Şi ca să nu fie seci, le fac cu modele. Pentru asta necesit ciorapi şi iarbă basicly… şi multă răbdare :P. Dar chiar nu aş putea să îmi închipui ouăle de Paşti făcute altfel. Şi ca să-mi revin după căldura îndurată la bucătărie, am făcut baie în Strei :D. Apa a fost fenomenal de rece, dar a meritat 😀

În rest… sâmbăta a decurs paşnic. Seara am fost la Înviere, duminică la bal. Am mâncat pască, friptură, alea alea, iar luni am revenit pe plaiuri timişene.

Despărţirea de Sălaş nu a fost uşoară. Când eram mică îmi era foarte greu să plec de la Sălaş. Tot timpul eram cu lacrimile în vârful nasului, dar am presupus că pe măsură ce voi creşte, despărţirea va fi mai uşoară. Well… m-am înşelat amarnic. Practic mi-e din ce în ce mai greu să plec din my little bubble of joy şi să înfrunt realitatea. Nu pentru că nu aş putea, dar e atât de bine acolo. Singurele bătăi de cap sunt Andrei şi bombănitul neîncetat de care am parte de la mama Şerica. Singurele decizii sunt… dorm astă-seară sau ies pe drum? Cum să vrei să pleci în condiţiile astea?

Dar realitatea nu aşteaptă după nimeni şi eu m-am întors. Nu o să mai văd Sălaşul pentru 3 săptămâni, ceea ce e mega-crunt, dar încă nu vreau să mă gândesc la asta. Prefer să mă bucur de amintirile cu care am rămas şi să o iau one day at a time.

Voi cum aţi petrecut sărbătorile?