Flight 2026 mi-a adus aminte mult de primul meu Untold pentru ca a fost prima oară (de cand sunt impreuna cu Flavius) când am petrecut o întreagă zi doar eu la festival. Bine, nu am fost singură, am fost cu Oana și cu colegii mei de la Best Sleep și m-am întâlnit cu grupul de[citește]
Tag Archives: Flight Festival
Doamne, cât îmi era de dor de un festival. Bine că s-au mai liniștit lucrurile anul acesta. Bine că cei de la Flight s-au organizat. Bine că Flight Festival 2021 a avut loc pentru că altfel o luam razna. Viața e prea scurtă ca să nu te distrezi deloc :D. Day 1 Încă din momentul[citește]
Anul acesta cei de la Flight Festival au pregătit mai mult decât un festival de muzică. Ei au creat o adevărată pleiadă de evenimente pentru oameni cu interese dintre cele mai variate, iar unul dintre acestea a fost dedicat pasionaților de tehnologie. Astfel, vreme de două zile, în incinta Iulius Town Congress Hall, sub sloganul[citește]
Anul acesta Timișoara a abundat în festivaluri și, trebuie să recunosc, mi-a cam plăcut acest lucru. Încă nu am ajuns la dimensiuni de Untold, dar suntem pe drumul cel bun, iar aici stă mărturie și cel mai tomnatic festival de pe meleaguri bănățene: Flight Festival. Din păcate, programul nu ne-a permis să ne bucurăm de[citește]




