Da, eu, Andra Maria Costa, am participat la primul meu eveniment Gucci. Vă dați seama? Da, a fost o prezentare de ochelari de soare într-unul dintre cele mai noi centre oftalmologice din Timișoara, nu pe un catwalk, dar chiar și așa m-am bucurat maxim de invitație și am așteptat cu nerăbdare evenimentul. Astfel, într-o frumoasă[citește]
Tag Archives: andra
Se pare că am nevoie de două vacanțe la mare pe an ca să fiu și eu bronzată ca oamenii. Adevărul este că plecarea în Grecia a venit ca o surpriză foarte plăcută. A fost prima mea vizită în această țară, o vizită pe care cred că am amânat-o suficient, deci aveam ceva așteptări. Paralia,[citește]
M-am gândit mult, cu un an în urmă, dacă să scriu sau nu articolul acesta. Cred că trecuseră vreo 2 luni de când am început să lucrez la SweetLime când am contemplat pentru prima dată ideea. Dar aveam atâtea de făcut și de scris și de învățat, încât am pierdut memento-ul. Apoi am ajuns la[citește]
Da, am mai plecat într-o vacanță :))). Anul acesta am fost mai mult pe drumuri. Nici nu mă mai mir că îmi reproșează lumea că ne plimbăm prea mult :))). Dar e atât de frumos și când se ivesc ocaziile, cum să spui nu? Cum? Mai ales că nu am fost niciodată în Grecia, nici[citește]
Untold este evenimentul pe care pur și simplu nu pot să îl ratez. Încă de la prima ediție m-am îndrăgostit iremediabil de atmosfera de festival. Din momentul în care vezi poarta mare a Untold, parcă treci într-o altă lume unde magia și distracția sunt la ele acasă, iar atmosfera este mai faină, an de an.[citește]





