Sincer, am vrut să numesc acest articol ”Mic ghid de supraviețuire pentru mame”, dar am zis să nu fiu chiar sinistră. Poate că ceea ce m-a motivat să îl scriu sunt lucrurile oribile care s-au întâmplat la Timișoara în ultima vreme. Și probabil titlul numărul 2 ar fi fost mult mai click bait, însă blogul meu nu a fost niciodată despre asta și acum, când scriu atât de rar, nici nu aș vrea să devină.
Cu toate acestea, trăim vremuri tulburi. Și nu oi fi eu psiholog, dar sunt proaspătă mamă și cred că e cazul să vă spun ce m-a ajutat foarte mult să nu o iau razna după ce am născut. Pentru că lucrurile s-au schimbat fundamental în viața mea, mult mai mult decât mă așteptam și am avut câteva momente, mai ales în prima lună, în care mi-am pus serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea mea de a fi mama Avei.
Totuși, au fost câteva aspecte care m-au ajutat foarte mult și mă ajută foarte mult în această nouă etapă a vieții mele. Aspecte mai mici, dar și mai mari, despre care vreau să vorbesc pentru că sper că vor fi utile și pentru alte femei. Dacă măcar o mamă găsește ajutor sau alinare în ceea ce scriu aici, mă declar fericită. În plus, am și un motiv egoist, recunosc, e o mică terapie care să îmi amintească și mie ce e de făcut atunci când nu e tocmai roz situația și îmi vine să mă urc pe pereți :D.
Deci să începem lista frumos, ca la școală:
1. Am vorbit
Mult și cu oricine a vrut să mă asculte. M-am plâns. Am plâns. Am râs. Am povestit. Cu Flavius, cu mami, cu tata, cu prietenele mele. Cu Dana, cu Alina și cu mama Șerica (bunica mea), chiar și cu Andrei. Practic am vorbit lucrurile bune și temerile mele. Și dacă nu ar fi fost suficient să vorbesc cu toți acești oameni, eram perfect pregătită să vorbesc cu un psiholog pentru că știu, din experiență proprie, cât de mult te poate ajuta un profesionist în astfel de situații.
Bine, eu în general sunt o persoană care vorbește mult și înțeleg perfect faptul că pentru multă lume acest lucru nu vine la fel de ușor. Însă nu am vorbit doar cu persoane din afară, ci și cu mine. Extrem de mult. În timpul sarcinii am scris în jurnal. După, am început să vorbesc pur și simplu în capul meu, discuții lungi și argumentate despre cum sunt o mamă bună sau nu. Toți avem îngeri și demoni în noi până la urmă.
Ceea ce consider că m-a ajutat foarte mult a fost să dau glas temerilor mele. Să nu le las să mă roadă pe dinăuntru, ci să le analizez, la rece (pe cât posibil) în exterior.
Știu că trăim într-o perioadă ciudată în care ne judecăm mult, pe noi înșine și unii pe alții, iar asta ne poate face reticenți la a ne deschide. Însă consider că avantajele atunci când verbalizezi problemele merită să îți asumi anumite riscuri. În cel mai rău caz mai tai de pe listă un om pe care îl considerai demn de timpul tău.
2. Mi-am făcut timp pentru mine
Da, a fost greu ca naiba (scuze, mami!). Știu cum e să ai un bebeluș și să îți faci timp pentru tine e greu. Pe mine mă mai făcea să mă simt și puțin vinovată pentru că îmi doream lucrul acesta. Am auzit în capul meu de o grămadă de ori ”ce hal de mamă egoistă mai ești și tu?” Dar aveam nevoie de asta ca de aer. Aveam nevoie de 2 ore doar cu mine. Aveam nevoie să merg la unghii și la coafor și să mă văd doar eu cu o prietenă sau să conduc și să rezolv singură o problemă.
Aveam nevoie de o pauză de la a fi tot timpul pe locul 2 pentru că Ava e pe locul 1. Și încă mai am. Pentru că altfel nu am cum în cealaltă parte a timpului să fiu acolo pentru ea. Mi-e imposibil pentru că aș lua-o efectiv razna.
Din punctul meu de vedere, în ciuda micului Gremlins care îmi spune că sunt egoistă, atunci când îmi fac timp pentru mine construiesc fundația exemplului pe care vreau să i-l dau Avei. Toți suntem importanți. Toți contăm. Ea are multă nevoie de mine, dar și eu am nevoie de mine. Măcar din când în când.
3. Am cerut ajutor
Și nu mi-a fost ușor. Nici acum nu îmi este. Pentru că am în cap implantată adânc sămânța ideii că trebuie să fac totul singură. Că trebuie să mă descurc în ”lupta mea cu lumea”, care acum include și rolul de mamă. Chiar dacă Flavius mă iubește. Chiar dacă ai mei mă iubesc. Chiar dacă foarte mulți oameni din jurul meu îmi vin în ajutor ori de câte ori am nevoie. Continui, adânc în mine, să cred că trebuie să mă descurc singură.
Deci să cer ajutor nu a fost ușor. De fapt, a fost foarte, foarte dificil. Dar mi-am dat seama, din fericire la timp, că nu am cum să mă descurc singură. Nu dacă vreau să îmi păstrez sănătatea mentală. Pentru că i-aș fi dat Avei tot timpul meu. Ea avea și are nevoie constant de cineva care să fie acolo lângă ea, dar mai ales de mine. Și ca să pot fi acolo pentru ea 90% din timp, am nevoie de 10% pentru mine. Iar pentru asta am avut nevoie de ajutor.
Bineînțeles că știu că nu toate mamele au același sistem de suport ca și mine. Eu sunt o norocoasă. Însă cred că fiecare dintre noi poate construi un astfel de sistem, dacă depune un minim de efort. În plus, el se va dovedi extrem de util pe tot parcursul vieții. E foarte liniștitor să știi că există oameni pe care îi poți suna la orice oră și îți vin în ajutor fără să stea pe gânduri.
4. M-am relaxat
Ori de câte ori am putut și prin cele mai diverse moduri. Am dormit când a dormit Ava. Am citit când a dormit Ava. Am reînceput să mă uit la filme. Noi nu am avut Netflix până când nu s-a născut Ava, dar acum mi-ar fi foarte greu să renunț la el. Stând atât de mult cu Ava uneori am nevoie pur și simplu să nu gândesc, iar filmele sunt cea mai bună metodă de distragere a atenției. Mai ales că mă uit la ele pe mut :)))). De fapt, cred că lipsa sonorului m-a îndepărtat de fapt de Tik Tok :)))).
Alte metode de relaxare: băi fierbinți de câte ori am avut oportunitate, condus (pe mine mă super relaxează), cafea cu prietenele, mici proiecte de social media. Bine, astea mi-au dat și puțină bătaie de cap, dar m-au și relaxat într-o oarecare măsură, deci le pot trece și aici.
5. Mi-am făcut timp pentru online
Poate sună dubios în condițiile în care multe persoane preferă să își țină copiii cât mai departe de internet, însă nu e cazul meu. Eu am etalat-o pe Ava fără nici o problemă. Am început chiar un weekly vlog în jurul ei pentru că vreau să documentez primul ei an de viață. Da, partea de editare poate fi solicitantă, însă faptul că am rămas activă în social media m-a făcut să nu mă simt chiar atât de străină în propria mea viață și de captivă în rolul de mamă.
Practic, m-am dedicat uneia dintre pasiunile mele și a fost tare bine.
Trecem peste faptul că sunt complet inconsecventă în ceea ce postez. Și trecem peste faptul că algoritmii mă urăsc :)))). Important este că eu mă simt foarte bine atunci când găsesc timpul să mă concentrez pe social media și asta este important. Consider că pentru o viață fericită e crucial să nu ne neglijăm pasiunile.
6. Am devenit mult mai permisivă față de mine
Ultimul punct, dar nu cel din urmă, are legătură cu atitudinea față de mine. De când s-a născut Ava am învățat să fiu mult mai permisivă cu mine. Practic am scăzut nivelul așteptărilor ca să nu trăiesc cu dezamăgiri constante :))). Ba chiar am început să îi obișnuiesc și pe oameni cu ideea că mă dedic lor atât cât pot, însă Ava e pe primul loc. Culmea, toată lumea a înțeles. Nimeni, până acum, nu a pus presiune inutilă pe mine. Ceea ce mi-a arătat că eu eram singura care își făcea filme inutile.
7. Am celebrat această perioadă minunată
Cum? În primul rând prin multe ședințe foto :))). Pozele din acest articol sunt de la ultima ședință, realizate în studioul Oanei Vedinaș. Pozele cu Ava la 11 zile le găsiți în articolul dedicat. Bineînțeles că nu am ratat ocazia nici la botezul Avei și am făcut o mulțime de poze super faine (câteva le găsiți aici). Și urmează să mai facem, sunt sigură. Momentan aștept perioada lavandei :P.
În rest, am fost în oraș ori de câte ori am avut ocazia și am început să o luăm și pe Ava cu noi. Ne-am organizat mai bine mersul la Hațeg astfel încât să avem timp să petrecem cu toată lumea. Și ne-am bucurat de viață, ce mai. Nu e nevoie de foarte mult pentru a celebra iubirea și prezența unui copil în viața ta.
Cam astea ar fi ideile mele de azi. Poate peste o săptămână se vor schimba. Nu sunt ferm convinsă că mi-am amintit tot și, sinceră să fiu, nu am timpul necesar să stau prea mult pe gânduri. Nu știu dacă acesta e un mic ghid de supraviețuire pentru mame, dar sper să fie. Așa cum am zis la început, dacă ajută chiar și o singură femeie, mă voi declara fericită. Iar dacă aveți alte idei, putem completa ghidul împreună, în comentarii.
