Hustlers

Hustlers

Cu toată agitația cotidiană, este destul de complicat să găsesc timp de ieșit cu fetele. În condițiile acestea, evident că în momentul în care am primit invitația pentru Ladies Nights la Cinema City m-am bucurat că pot împărtăși experiența aceasta cu două dintre prietenele mele. Și după ce am decis cu ce mă îmbrac, m-am pregătit sufletește să o văd pe Jennifer Lopez arătând extra hot (la cei 50 de ani ai ei) în Hustlers.

Povestea

Bazat pe fapte reale, Hustlers spune povestea unor femei extrem de hotărâte care au reușit să își construiască un mic imperiu în timpul crizei din 2008. Și nu, nu este vorba despre mari directoare de pe wallstreet, ci despre femei pe care majoritatea persoanelor le desconsideră datorită profesiei lor: stripteuse. 

Hustlers comments by Andra

Ok, trebuie să încep cu Jennifer Lopez pentru că nu se poate altfel. Știu că am zis că arăta extra hot, dar nu vă puteți închipui cât de hot până nu vedeți filmul. Poartă la un moment dat o costumație minusculă… OMG!!!! Cred că numai la Artisans d’Amour am mai văzut ceva atât de sexy. Dar trebuie să luăm în considerare că Jennifer Lopez are 50+ ani. Să arăți așa la 50 de ani este… pfff… mind blowing. Sincer. Eu nu arăt așa acum :))). Nu arătam așa nici la 18 ani. Și nu o spun ca să mă plâng. Acesta e adevărul. Ba a mai învățat și să danseze la bară. La 50 de ani! Atât de tare este!

Bun. Trecând peste aspectele ce țin de performanțelei lui Jennifer, trebuie să vă spun că filmul mi-a plăcut foarte mult. Am fost șocată să descopăr că povestea este una reală pentru că părea extrem de Hollywood style. Dar uneori viața bate filmul și toți știm acest lucru.

Mi-a plăcut Hustlers pentru că este mai mult decât o paradă de funduri și sâni. Chiar dacă apar funduri și sâni în film. Chiar multe :))). Dar când spun că este mai mult vreau să înțelegeți că povestea este mult mai profundă. Este despre supraviețuire. Despre trecerea peste anumite limite pentru a te asigura că tu și ai tăi sunteți bine. Este despre ceea ce ar face o mamă pentru fiica ei. Despre ceea ce femeile ar face pentru iubire. E puțin despre nebunia feminină și despre modul în care îți poți utiliza abilitățile pentru a face ceva cu viața ta. Și este despre familie.

Jennifer Lopez spune cam așa:

Being a mother is a mental illness.

Iar filmul dovedește că are dreptate. Doar că nu doar maternitatea te schimbă așa. Și filmul nu este o odă pentru toate mamele singure nevoite să facă lucruri nu tocmai ortodoxe pentru a-și crește copiii. Este și despre limite împinse prea departe. Și despre alegeri proaste.

Adică filmul este foarte fain și arată că abilitățile nu au nevoie de o diplomă pentru a se face simțite. Destiny spune la un moment dat:

I was CEO of my own company.

Sau ceva de genul acesta. Și avea dreptate. Fără nici un fel de instruire propriu-zisă, femeile acestea au reușit, în viața reală, să ”facă afaceri” cu sute, poate mii de bărbați. Da, rețeta nu este una de reprodus, însă acest lucru nu știrbește din reușita lor. Și ceea ce mi s-a părut cel mai tare este că, de fiecare dată, bărbații ”cu care făceau afaceri” erau cele mai mari ajutoare. Orgoliul nu îi lăsa să mărturisească ce au pățit, deci ele au fost prinse după foarte, foarte mult timp. Ce ai putea să ceri mai mult?

 

Nota mea pentru Hustlers este 10.

Mi-a plăcut maxim și cred că și vouă vă va plăcea. Dacă ați văzut filmul, hai să povestim despre el. Dacă nu l-ați văzut, weekendul este momentul perfect pentru a da o fugă la cinema (de preferat Cinema City :D) și a vă bucura de J Lo.

Untold 2018

P.S. Apare și Cardi B în film, dar nu este nimic de capul ei.

P.S.2. Pentru mai multe recenzii de film aruncați o privire aici sau abonați-vă la blog și primiți notificările imediat ce apare un articol nou pe blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.