Complexul Studențesc la 100 de ani de UPT

complexul studențesc la 100 de ani de upt

Cred că nu greșesc atunci când spun că pentru Timișoara, Complexul Studențesc este o zonă iconică, reprezentativă chiar. Poate nu are farmecul campusurilor studențești din marile capitale ale Europei. Căminele sigur nu se pot asemăna cu clădirile din Oxford sau Cambridge sau cu superbul campus pe care l-am vizitat în Dublin, dar aerul lor ceaușist nu poate ascunde tinerețea vibrantă. Și nu o poate face în primul rând pentru că geamurile sunt mai mereu deschise, iar stiluri muzicale dintre cele mai diverse inundă străduțele la diverse ore ale zilei sau nopții.

Din păcate sau din fericire, încă nu am hotărât, nu am fost genul de student care să locuiască în Complex. Făcând facultatea în Timișoara m-am bucurat de intimitatea propriei case (a.k.a. zona mea de confort) pentru o perioadă mult prea lungă de timp pentru binele meu. Cu toate acestea, ca toți studenții și oamenii în general, am avut prieteni care au populat diverse cămine din Complexul Studențesc, deci mi-am făcut veacul pe aici pentru câțiva ani buni. Cred că totul a început cu venirea Mishuellei la facultate și s-a terminat… aproape 10 ani mai târziu… cu ultima mutare a Alinei.

100 de ani de upt

Viața în Complexul Studențesc

Din ce am putut să îmi dau seama în toți acești ani, viața în Complexul Studențesc este ca în New York: aglomerată, nebună, complet lipsită de liniște pentru că întotdeauna se aude ceva, întotdeauna cineva petrece. Am văzut în complex petreceri atent planificate și petreceri care au început de la 3 oameni ce nu aveau somn. Bineînțeles că la acest lucru contribuie și numărul mare de baruri și puburi care populează Complexul Studențesc, dar și faptul că există (sau mai bine zis existau) o grămadă de locuri în care găseai mâncare non stop.

Prefer să nu îmi amintesc de câte ori am plecam noaptea din Porky’s sau Happy și înainte de a mă îndrepta spre casă am făcut un scurt popas la shaorma. Și știu că nu sunt un bun exemplu când spun acest lucru, dar ale tinereții valuri au existat, la fel ca prima mea beție de black out care s-a desfășurat fără prea mari incidente tot într-un cămin din Complexul Studențesc. Am râs și am plâns aici. Am sperat și mi-am văzut speranțele năruite, ca orice tânără îndrăgostită și apoi dezamăgită în dragoste. Iar acum, ori de câte ori trec pe aceste străduțe am parte de nostalgie, dar și de o ușoară senzație de libertate pentru că am reușit.

Sunt om la casa mea, dacă e să zic așa, dar mai ales o persoană matură care a reușit să treacă peste toate dramele de la 20 de ani. Totuși, nu pot să nu mă uit cu puțină invidie la copiii (da, COPIII) care străbat acum Complexul Studențesc. Toate acele visuri ce se înfiripă, toate acele speranțe ce se nasc, toată dorința de a crea ceva doar al lor, dar și confuzia pe care încearcă să o ascundă, toate li se citesc pe față și sunt absolut adorabili.

100 e ani de upt

100 de ani de UPT

Ceea ce am realizat doar recent este că toate lucrurile pe care ei le trăiesc acum și pe care, la momentul potrivit, eu le-am trăit, ne leagă de oameni care au trăit și au visat și au sperat cu mult timp în urmă. În anul 2020 Universitatea Politehnică a împlinit 100 de ani de existență și chiar dacă nu exista Complexul Studențesc pe vremea aia, o formă de cazare pentru studenti tot exista. Iar de-a lungul timpului aceasta s-a dezvoltat în ceea ce vedem azi.

Am recunoscut în introducere că nu mă dădea gata Complexul Studențesc ca și arhitectură, însă la 100 de ani de UPT, conducerea s-a gândit să ofere căminele comuniste ca pânză pentru exprimarea talentului. Și așa o mare parte din ele au devenit parte a unei imense expoziții urbane, iar 12 talentați artiști grafici din toată țara (dacă am înțeles eu corect) au realizat graffiti-uri uriașe prin intermediul cărora vorbesc despre spiritul orașului Timișoara.

Întreg procesul de creație a fost documentat de cei de la Memoriile Cetății, iar pe pagina lor de Instagram (@memoriilecetatii) găsiți scurte interviuri cu artiștii implicați în acest proiect. Eu le-am urmărit pe toate. Am făcut și un transcript, dar cred că este mult să adaug fiecare impresie în acest articol așa că vă voi împărtăși esențialul și vă las pe voi să descoperiți ce mai e de descoperit, dacă vă doriți.

detalii din complexul studențesc

Ideea este că toți acești oameni au avut ca temă orașul Timișoara și libertatea de a-l reprezenta grafic exact așa cum au simțit. Într-o manieră mai metaforică sau mai directă, fiecare a vorbit despre libertate, despre ceea ce înseamnă Timișoara pentru România, despre lucrurile care au început aici și au avut impact asupra țării în întregime. Bineînțeles că revoluția apare în multe dintre lucrările lor, bineînțeles că spiritul boem al orașului este redat prin ample reprezentări vizuale, dintre care cea realizată de LUX pe căminul G23, purtând titlul de Easy Life este favoita mea. Însă fiecare lucrare are un ceva aparte, este o fereastră spre o Timișoară mai bună, dacă e să mă întrebați pe mine, pe care mulți dintre noi o cam ignorăm.

În interviurile realizate de cei de la Memoriile Cetății artiștii vorbesc și despre ceea ce înseamnă spațiul public pentru ei. Această întrebare este foarte pregnantă printre artiști. Până și eu am răspuns la ea anul trecut într-un articol ce a luat naștere datorită unei inițiative locale foarte interesante. Bineînțeles că răspunsurile au fost variate, însă toate aveau ceva în comun: nevoia de bogăție vizuală, nevoia de spațiu verde, nevoia de spațiu în care creativitatea să poată fi exprimată liber. Și adevăru este că toți acești artiști aveau perfectă dreptate. Oamenii au nevoie de cultură, de artă, au nevoie să se bucure de frumos și să fie provocați prin intervenții urbane făcute cu cap, după cum spuneau cei de la Kaps Crew.

Detalii din complexul studențesc

Din păcate, deși Timișoara se mișcă în această direcție, mie mi se pare că pașii sunt mărunți și ușor haotici. Spațiile rezervate artiștilor vizuali sunt puține și, de cele mai multe ori, izolate. Asta în condițiile în care locuim într-un oraș plin de cele mai boring clădiri gri care există. Și lucrurile nu ar fi atât de triste dacă nu se presupune că în 2023 (mai nou) vom fi totuși Capitală Culturală Europeană. Dacă vom avea, într-adevăr, parte de o explozie de turiști, ce le vom arăta acelor oameni? Sper că măcar Complexul Studențesc va rămâne un punct de atracție culturală care să vorbească neoficial despre istoria noastră oficială.

Am divagat puțin :D. Mi-aș cere scuze, dar nu îmi pare rău. Sunt lucruri despre care merită să vorbești, iar cultura este unul dintre ele. Sper că ați văzut deja lucrările din Complexul Studențesc pentru că ar fi mare păcat să le ratați. Știu că viața e ciudată zilele astea, dar puteți să o faceți mai frumoasă cu mici inserții de cultură.

Dacă ați fost prin Complex, sunt curioasă care lucrare a rămas cu voi. Iar dacă v-am inspirat să mergeți, mă bucur de 2 ori mai tare.

Untold 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.