Autor: Neil Gaiman
Editura: Paladin
Am inceput sa citesc aceasta carte la recomandarea unui prieten cu gusturi relativ comune in materie de lectura. Prin asta sa intelegeti ca el a postat undeva o poza cu cartea… cred ca pe Insta… si mi-a placut coperta :))). A urmat intrebarea evidenta: Cum e? Si pentru ca raspunsul a fost GENIALA! am cerut-o cu imprumut si m-am delectat cu ea in concediu.
Cartea este foarte groasa si mi-a dat putin de furca pentru ca actiunea este destul de complexa. Insa, pentru ca mi-a placut pana si modul in care a fost realizata, descris foarte amanuntit in Prefata, mi-a fost greu sa o las din mana.
Povestea
Shadow crede ca viata lui revine, in sfarsit, la normal. Urmeaza sa iasa din inchisoare si sa se intoarca la sotia pe care o iubeste la nebunie, pentru care a sacrificat 3 ani din viata. Insa atunci cand ai de-a face cu zeii lucrurile nu merg asa cum vrei tu, iar forte mai puternice decat el au alte planuri in ceea ce il priveste. Deci in momentul in care Laura moare si domnul Wednesday ii propune sa vina sa lucreze pentru el, Shadow nu are decat o vaga banuiala ca s-a bagat in ceva ce il depaseste.
Impresii
Cumva, am privit aceasta carte si intr-o maniera spirituala. Pentru ca mi-a placut foarte mult perspectiva lui Neil Gaiman. America este asa un amalgam de culturi si fiecare nou popor care a venit in aceasta tara si-a adus zeii cu el. Indiferent ca ne place sau nu sa recunoastem acest lucru, culturi diferite au credinte diferite si ele trebuie sa coexiste intr-o lume in care credem tot mai putin in zeii vechi si ne inchinam, tot mai mult, zeilor noi. Cine sunt acesti zei noi? Din perspectiva lui Neil Gaiman, omul modern crede in zeii internetului si ai televiziunii, in zeii autostrazilor si cei ai inovatiei si in multi, multi altii.
Sa creezi o astfel de confruntare intre vechi si nou mi s-a parut extrem de inedit. Si, in afara de conflictul evident, consider ca autorul realizeaza si o foarte fina radiografie a lumii in care traim. Iar ceea ce se reiese, nu este tocmai de bine. Dar exista speranta.
Daca a fost ceva ce nu mi-a placut in mod special la Zei Americani, este vorba despre final. Mi s-a parut o idee cam ambiguu pentru gusturile mele. Call me crazy, dar nu imi plac finalurile deschise. Adica… eu cand citesc o poveste vreau ca ea sa aiba cap si coada. Vreau sa mi se spuna cum incepe, ce se intampla pe parcus si care este soarta personajelor. Nu pentru ca nu as avea suficienta imaginatie pentru a completa spatiile albe, ci pentru ca vreau ca viziunea sa fie cea a autorului, de la un capat la altul. Dar aceasta este o chestiune extrem de subiectiva, deci nu trebuie sa tineti cont de ea.
Un aspect care mi s-a parut foarte straniu a fost faptul ca Iisus apare doar in cateva pagini, la final, ca o poveste, cumva, adiacenta. Nu am inteles de ce crestinismul, care este una dintre cele mai raspandite religii, a fost atat de putin reprezentat, dar nu cred ca as fi apreciat nici un Iisus hippy. Am sentimente amestecate in aceasta privinta. Deci va rog sa ma lamuriti, daca ati citit cartea :)).
Concluzii
Deci mi-a placut Zei Americani si va indemn sa o cititi. Va ofera o privire foarte profunda asupra lumii zeilor, vechi si noi, iar la final sigur va veti intreba voi caror zei va inchinati.
Pentru mai multe recenzii de carte, nu uitati sa dati subscribe. Si daca nu v-ati inscris inca la November Notes in Social Media 2017, o puteti face aici.
Ne vedem in 10 noiembrie!
Pana atunci, spor la lectura si…
