Women Rally la Cluj

women rally

Anul acesta am călătorit undeva în fiecare lună (până acum) și a fost minunat. Astfel, luna septembrie a fost rezervată Clujului pentru că am participat la a III-a etapă a Women Rally. După experiența de la Timișoara m-am îndrăgostit complet de acest eveniment și nu puteam să lipsesc de la Cluj. A fost o adevărată nebunie, a fost cu emoții maxime și a fost cu mici revelații de care aveam nevoie. Și pentru că a fost vorba despre un eveniment foarte mare și foarte atent gândit, evident că pe lângă raliul propriu-zis, am avut și activități conexe despre care abia aștept să vă povestesc.

Lucruri de știut despre Women Rally

Am așteptat cu foarte mare nerăbdare evenimentul încă din vară. Nu pot spune că raliul a devenit o pasiune pentru mine la modul în care aș investi bani în asta (gen să îmi cumpăr o mașină și să călătoresc peste tot prin țară), însă îmi place destul de mult. Adrenalina de care ai parte pe circuit este greu de descris. În momentul în care concurezi simți că ești doar tu și mașina. Nici măcar de prezența copilotului nu îți dai seama neapărat, chiar dacă ai un copilot super fain, cum a fost Adriana, care doar te încurajează. Auzi hai, hai și bravo, dar nu ești conștient de ele. Tot ce vrei este să dai ce e mai bun din tine. Să împingi mașina și pe tine, la limită. Și te rogi să nu cedeze ceva. Este o combinație stranie de entuziasm și frică, ce rezultă într-o slăbiciune groaznică în momentul în care ieși de pe circuit și o super euforie după 5 minute de la terminarea traseului.

Totuși, Women Rally este mai mult decât adrenalina pe care o simți pe circuit. În iunie nu am apucat să spun acest lucru pentru că eram prea entuziasmată de tot ceea ce a însemnat evenimentul de la Timișoara, însă a venit momentul să vă povestesc puțin și despre concept. Women Rally a pornit din pasiunea unei femei, Laura Savu, pentru raliu și pentru mașini. De fapt, din dorința acesteia de a oferi cât mai multor femei șansa de a participa în genul acesta de compețiție. De ce? Pentru că în ciuda a ceea ce se spune, femeile pot fi la fel sau poate chiar mai pasionate de mașini decât bărbații. Pentru că femeile sunt la fel sau chiar mai competitive decât bărbații. Și pentru că, uneori, pentru a-ți descoperi o pasiune ai nevoie doar de o șansă. Iar femeile din România încă nu prea avuseseră această șansă într-o competiție care să le fie dedicată în exclusivitate.

women rally

După succesul răsunător al Women Rally Centenar, primă ediție ce a avut loc la Cluj în 2018, Laura și echipa de organizare au decis să ducă lucrurile la următorul nivel. Astfel, Women Rally a devenit un campionat național pentru amatoare și a avut 3 etape în 2019. Prima a avut loc la Alba Iulia, în timp ce noi eram în Caraibe. A doua etapă a avut loc la Timișoara, unde am participat pentru prima dată, iar ultima etapă a fost înapoi acasă, după cum continua să repete prezentatorul, la Cluj.

Circuitul de la Cluj

Noi am ajuns la Cluj vineri seara, destul de târziu, deci am ratat cu desăvârșire briefingul. Nu mi-am făcut griji din cauza asta pentru că participasem deja la așa ceva la Timișoara și lucrurile nu aveau cum să fie foarte diferite. Dar pentru că l-am ratat, sâmbătă dimineața, la ora 9, ne-am prezentat super punctuale în parcarea Cluj Arena. OMG! A fost atât de ciudat să fiu aici și să nu fie Untold. Eu niciodată nu am fost pe Cluj Arena sau în jurul ei în afara festivalului. Iar acum mi s-a părut atât de ciudat și de gol și de liniște, parcă aș fi fost în cu totul alt loc de pe planetă. Cu toate acestea, nu am avut foarte mult timp la dispoziție să mă minunez de schimbarea de situație. A trebuit să îmi pregătesc mașina pentru raliu cu numere și cămilă (așa se numește stickerul oficial se pare :))). A trebuit să ne poziționăm pentru start. Iar în momentul în care domnul Boc ne-a semnalizat fiecăreia în parte, a trebuit să mă concentrez să ajung în parcarea Vivo! unde avea loc concursul.

Circuitul de la Cluj mi s-a părut puțin mai mare decât cel de la Timișoara și, aparent, mai simplu. Din păcate, aceasta a fost doar o părere pentru că, în momentul în care am ajuns să concurăm propriu-zis, s-a dovedit că nu era chiar așa ușor. Fiind mai lung, a necesitat o concentrare mai mare. Curbele ce păreau atât de simple în timp ce mergeam în recunoaștere pe jos s-au dovedit mult mai tricky din mașină. Iar partea cea mai complicată, din punctul meu de vedere, era dată de poziționarea porților. Dacă la start nu te deranja faptul că imediat după poartă urmează o curbă destul de complicată, la sosire nu mai era așa. Pentru că da, voiai să accelerezi pe ultima 100 de metri, însă nu puteai face acest lucru chiar 100% pentru că riscai să nu mai poți lua curba. A fost foarte complicat.

women rally

Din fericire, cu toată așteptare, descoperitul sponsorilor și urmăritul celorlalte participante, ziua a trecut destul de repede, la fel ca cele două manșe. A durat ceva până să aflăm scorul, dar acum vă pot spune că m-am aflat pe locul 48 din 63 de femei ce au luat startul în această competiție, ceea ce nu este rău.

Revelații

Ce am realizat în urma acestei etape? În primul rând, faptul că mașina nu mă ajută, după cum mi-a spus Gabi încă de la Timișoara. Dacă vreau să fac treabă la raliu am nevoie de o mașină mult mai mică. În al doilea rând, faptul că raliul este un hobby costisitor. Este și super rewarding, din multe puncte de vedere, însă este costisitor. Deci nu vă gândiți că vai, vă puteți apuca mâine de raliu pentru că nu e nici un stres. În al treilea rând, întotdeauna trebuie să te aștepți la chestii complet neașteptate, mai ales pe circuit. Noi am fost super norocoase pentru că mașina nu a făcut absolut nici un fel de figură. Bebița mea s-a comportat remarcabil. Însă nu pentru toate fetele a fost la fel. De exemplu, uneia dintre concurente pur și simplu i-a cedat cutia de viteze. În a doua manșă, după linia de start. Adio raliu, adio mașină pentru moment. Deci nu este chiar cel mai simplu hobby. Dar eu cred că merită.

Trecând peste raliu, mi-am dat seama că deja sunt ceva ani buni de când eu merg la Cluj doar cu scopuri precise. Nu am mai ajuns aici de mai bine de 5 ani cred, doar ca să mă bucur de oraș. De fiecare dată vin, mă văd cu Marta și Adrian pentru că ei sunt super drăguți și mă cazează la ei de câte ori am nevoie. De fapt, sunt minunați și îi iubesc maxim. Dacă citiți aceste rânduri, să știți că vă mulțumesc din suflet pentru tot.

women rally

Dineul Oficial

După cum era de așteptat, ziua de concurs s-a încheiat cu un dineu oficial și cu marea premiere. Mi-a plăcut foarte  mult evenimentul de la Cluj. Prezentatorul a fost foarte fain și a făcut atmosferă. Mi-au plăcut obiectele scoase la licitație și mi-a plăcut la nebunie prezentarea celor de la Ecco. În locul tradiționalei defilări a fost o trupă de dansatoare, îmbrăcate super mișto de un designer al cărui nume îmi scapă acum, femeie, evident. Ele aveau în picioare pantofi din noua colecție Ecco ce arătau foarte, foarte fain. Și după ce și-au făcut toate intrarea au început să cheme femei să danseze împreună cu ele. A urmat un flash mob, ceva zumba, toată lumea râdea, iar pe fundal Beyonce cânta put a ring on it.

Dineul a avut loc la RMB Inter Auto, iar aici am putut admira niște mașini de leșinai încet. Preferatul meu a fost un Mercedes decapotabil cu care aș goni pe autostrăzile Europei, dacă aș avea ocazia :D.

OMG, deja m-am lungit groaznic. Mai bine vă povestesc săptămâna viitoare despre Salina Turda și crama la care am fost duminică. Ultima mea dorință este să vă plictisiți. Totuși, nu pot să închei fără a-i mulțumi în primul rând Adrianei pentru că m-a susținut pe tot parcursul acestei aventuri. Și nu pot uita de organizatorii și sponsorii evenimentului, oameni extraordinari fără de care nu am fi avut parte de această experiență. Women Rally este absolut minunat și vă recomand, dacă sunteți pasionate de mașini, să participați la cel puțin o etapă. Nu veți regreta această decizie.

women rally

Untold 2018

P.S. O parte dintre poze sunt preluate de pe pagina oficială de Facebook a Women Rally.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.