The cold

Am ajuns să urăsc vremea asta. Nu mai suport frigul. Nu mai suport să fiu răcită. Vreau să vină vara!!!

De câteva zile mă lupt cu o durere de gât groaznică şi cu un nas de coşmar. Deşi am luat Coldrex şi medicamente de supt de vreo 3 feluri, vitamina C şi Baraka, plus 1000000000000000 de ceaiuri, nu mi-a trecut şi pace. Ca să nu mai zic că vorbesc de parcă sunt pe fundul unui lac şi ies doar borboloseli neinteligibile la suprafaţă.

Şi, ca urmare la toată această suferinţă, azi nu am mai rezistat şi i-am zis lu’ mami să mă ducă la doctor. Horror! Aşa nu-mi place la doctori… Ştiu că învaţă mult şi sunt bine pregătiţi şi toate, dar urăsc să merg la doctor. Mă simt întotdeauna ca şi copiii ăia răi pe care îi scoate în faţa clasei învăţătoarea ca să-i certe. După control şi mult respirat şi stetoscop, am mai primit, pe lângă toate medicamentele mele, antibiotice şi Paxeladine. Acuma am un adevărat cocktail, pe care nici măcar nu aş ţine minte să le iau toate dacă nu aş avea un grafic :)).

Oricum, fie ce-o fi, eu vineri merg la Arieşeni. Abia aştept să-mi încerc placa nouă şi lopăţica de zăpadă :D. Şi dacă leşin până sus şi dup-aia mă târâi pe burtă până jos, tot mă dau cu placa. Acuma tb să îmi fac bagaju’ :((.

4 thoughts on “The cold

  1. vienela says:

    Nimeni in familia mea nu a racit in iarna asta. Dar eu nici nu prea am iesit din casa, recunosc. :))
    Am citit deja articolul in care spuneai ca ai fost la Arieseni. Acolo nu pomenesti nimic de raceala, deci ti-a trecut repede. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.