The “C” in Christmas stands for crazy

Ieri am avut parte de cea mai nebună zi din cea mai nebună săptămână din tot anul. Oi fi eu mai Grinch de felul meu, dar situaţia m-a transformat.

Adică ieri a trebuit să merg la mall. A trebuit, adică a fost absolut obligatoriu. Pentru că situaţia a fost de aşa natură încât exact acum am avut mijloacele să achiziţionăm aparatură electrocasnică de mari dimensiuni :)). Bun! M-am înarmat cu toată răbdarea de care eram dispusă şi am pornit spre mall. Eram sigură că nu o să fie uşor să găsesc un loc de parcare, dar în nici un moment nu m-am aşteptat să mă învârt jumătate de oră prin parcarea aia nenorocită şi să trebuiască, într-un final apoteotic, să mă parchez la 5 minute distanţă.

A trecut evenimentul şi am ajuns la Media Galaxy să studiem oferta. Ne-am uitat noi pe acolo şi când să întrebăm 1 din cei 4 angajaţi care efectiv stăteau la poveşti în capătul raionului, tipa s-a uitat foarte senină la mine şi mi-a spus: Eu nu vă pot ajuta. Eu sunt de la cafea! După care mi-a întors spatele.

Bun, nu am zis nimic. Până la urmă a venit tipul de pe raion. Ne-a dat el informaţii. Ne-a trimis un alt coleg. Acesta ne-a făcut bonul de comandă şi ne-a asigurat că se poate face livrarea luni, după care ne-am dus la casă pentru a achita produsul. Când să ajungem la casă, surpriză: era o coadă de vreo 20 de persoane şi o singură casă deschisă. Oamenii se agitau de colo colo şi au început să protesteze, iar abia atunci angajaţii au început să se mobilizeze şi după vreo 10 minute de când stăteam noi la casă, s-a deschis a doua casă. Nu că asta ar fi ajutat cu ceva întru cât tot a trebuit să aşteptăm alte 20 de minute.

Simţeam că sunt la capătul puterilor. Dar am rezistat eroic, nu am urlat, nu am făcut nimic. Am plătit şi m-am dus înapoi la tipul de pe raion ca să ne facă bonul de transport. Aici, surpriza nr. 2: nu se mai putea să ne livreze produsul luni, ci doar marţi. Când am auzit era să facem cu inima. Bineînţeles că au urmat multe scuze şi vai, dar nu mai era nimic de făcut pentru că deja plătisem şi nu putea prelungi nici cum data de livrare.

Am depăşit şi acest moment. Deja nu mai puteam de picioare şi mai aveam cumpărături de făcut. Am luat cadouri, am luat haine de la curăţătorie, eram ca hamalul, mă tot întrebam de ce, de ce atâţia oameni nu pot sta acasă. Am mai încercat şi 2 haine mici, deci nici de aici nici o bucurie. Şi, colac peste pupăză, mi s-a dezlipit talpa de la bocanci :))). Tot ce visam, tot ce vedeam era patul. Şi în starea asta, am mai fost capabilă să conduc până acasă. Ce ziceţi?

All in all, abia aştept să plec la Sălaş!