2014 a fost un an bun. Mult mai bun decât m-aş fi aşteptat… decât aş fi visat în decembrie 2013. Am vizitat mai multe locuri decât mi-am propus. Şi am făcut mult mai multe lucruri noi şi interesante.
2014 m-a dus în Deltă, unde nu credeam că o să ajung prea curând. Şi în Nurnberg, unde nu mă vedeam ajungând vreodată. Dar m-a dus şi înapoi în Copenhaga. Şi la Ineu. Şi la Boşorod :))). De multe ori la Braşov. De 2 ori la Cluj. Chiar şi la Sibiu pentru o scurtă plimbare de martie călduros. Iar în condiţiile în care îmi pierdusem orice speranţă că o să se întâmple, în 2014 am ajuns chiar şi la munte, pentru un weekend de toamnă timpurie. Şi să nu uităm de Hajdu, unde a ajuns un fel de mini tradiţie să merg măcar 1 dată pe an, de obicei de 1 mai şi întotdeauna cu Dana şi Alina şi Marinel :))).
… mult m-am mai plimbat :))))…
2014 mi-a adus un proiect nou, Living la vida pinka, în care m-am implicat foarte mult şi care a presupus destul de multă muncă. A fost nevoie de muncă în echipă, de multă răbdare, am făcut enorm de multe poze şi am avut extrem de puţin timp liber. Dar a meritat din plin efortul pentru că, în nici un an, am ajuns să avem destul de multe vizualizări (după umila mea părere) şi o colaborare deja… de fapt un fel de 2 în 1 :))).
Viaţa roz a însemnat că m-am ocupat mult mai puţin de Blogu’ lu Andra şi tocmai din acest motiv m-am înscris, pentru prima dată la Superblog. Experienţa a fost foarte interesantă, dar şi aici am avut… some small hickups! Însă nu este timpul pierdut, iar la umătorul Superblog o să fiu 100% in!
2014 a însemnat să fiu de capul meu de Paşti… de fapt doar cu mama Şerica pentru că mami şi tata au fost plecaţi în pelerinaj în Israel. A fost o experienţă inedită, dar nu pot spune că m-am dat în vânt după ea. De fapt, am ajuns la concluzia că prefer să o am pe mami prin preajmă, chiar dacă îmi mai dă ea uneori dureri de cap :D. Totuşi, multitudinea de cadouri primită după excursia lor a ajutat la îndepăratarea sentimentelor negative privind plecarea lor :)))).
În 2014 mi-am dat seama că, uneori, să ţinem la părerea noastră ne poate costa destul de mult şi că există momente când trebuie să lăsăm supărarea şi să ne amintim că cea mai importantă este iubirea. Mai ales dacă este vorba despre persoane importante, care clar o să rămână în viaţa noastră pentru mult timp. Până la urmă, time really heals all wounds.
2014 a însemnat destul de multe cărţi citite (35 dacă termin Adulter) şi multe cărţi cumpărate :))).
2014 a însemnat şi mai multe filme văzute, dintre care unele super faine şi 2 seriale noi, dar cu puţine episoade, după care trebuie să aştept să reînceapă. Şi până nu uit, 2014 a însemnat extrem de multe cadouri, o zi de naştere ciudată, dar foarte faină, în urma căreia am primit cadouri multe şi drăguţe, dar şi ceva ce nu pot spune acum, nu este material, dar îmi doream de… 1 an şi mai bine… care a meritat toată aşteptarea :))). Deşi nu mi-a fost îndeplinită dorinţa chiar complet, dar mai am zile de naştere :)))).
2014 a însemnat primul album pe care am dat banii de când au ieşit casetele din modă :))). Este vorba despre 1989 al lui Taylor Swift şi e absolut genial. Never have I ever found myself so much in music.
2014 a fost plin de portocaliu. Şi nu, nu venea de la Băsescu :))). Venea de la toate apusurile pe care le-am surprins şi postat pe Instagram. De care am ajuns să fiu puţin obsedată. Şi dintre care am ales unul pentru a-l picta. Şi apropo de pictat şi lucru manual: anul acesta nu m-am prea omorât cu pictura sau desenul, dar unicul desen pe care l-am realizat (un colibri to be more precise :)))) a ajuns cadou înrămat pe un perete, oferit de mine Danielei şi de ea mai departe. Iar apusul pe care l-am pictat împodobeşte atelierul croitoresei mele.
2014 a fost un an lung ce a trecut repede. Trebuie să stau să mă gândesc bine ca să mi-l amintesc tot. E ciudat cum amintirile se amestecă şi se pierd în valurile timpului. E ciudat cum încercăm să ne amintim totul liniar, dar amintirile apar ca nişte artificii, explodează pe cerul memoriei, fără să ne aşteptăm, fără să ştim ce formă vor lua, dar luminându-ne şi trezindu-ne la viaţă.
Cam asta e. Sau cel puţin cam asta mi-am adus aminte în ultimele câteva ore de când încerc să îmi amintesc :))).
La voi cum a fost?
