După 25 de ani

Pentru mine revoluţia nu a însemnat cine ştie ce. Aveam 2 ani jumate  pe vremea aia şi eram la Ştiuca, iar amintiri de pe vremea aceea clar nu am. Eu cunosc revoluţia din cărţi şi poveşti, din amintirile alor mei şi ale altora.

Deci ce vă voi povesti în continuare nu îmi aparţine, dar consider că trebuie să spun mai departe.

Pentru că tata lucra în armată a fost chemat la Timişoara când a început agitaţia. Noi eram la Ştiuca, unde mami preda pe vremea aia. Eu aveam, după cum am spus, 2 ani jumate, Andrei 1 an şi o lună. Când şi-a dat seama că situaţia nu o să se calmeze, mama Şerica a venit după noi şi ne-a dus la Sălaş. La Timişoara nu am mai ajuns pentru că era prea periculos. Despre tata nu au ştiut nimic timp de 3 săptămâni. Şansele să fie viu sau mort erau 50-50. Când, într-un final, situaţia s-a mai liniştit, mami a venit la Timisoara, împreună cu unchiul meu, să vadă cum era situaţia în oraş. Nu l-a găsit acasa, ci la el la muncă, murdar, obosit şi într-un ultim hal. Acasă a mai gasit şi o scrisoare, pentru noi, pentru cazul cel mai rău cu putinţă. Din fericire, nu a fost vorba despre aşa ceva.

O altă poveste de pe vremea revoluţiei am auzit-o de la un profesor de-al nostru de la master. Ne-a povestit că atunci când a izbucnit revoluţia a mers în stradă, tânăr fiind, alături de alţi colegi de la universitate. Ne-a descris, în detaliu, furia simţită, lucrurile pe care le-au făcut sub imboldul evenimentelor. Cum au aruncat cu pietre în forţele de ordine. Cum au defilat tancurile prin centrul oraşului. Cum se trăgea cu arma şi cum prieteni de-ai lui aveau găuri în pereţii apartamentelor. Ne-a povestit despre puterea mulţimii, despre cum dispare teama în numărul mare. Despre furia colectivă şi lipsa raţiunii. Despre faptele oribile pe care ar fi fost capabil să le facă sub imboldul puterii pe care o simţea.

Revoluaţia a însemnat eliberare… poate… de sub un jug şi trecerea sub altul (să nu spuneţi că nu este aşa pentru că ştim cu toţii că nici acum nu o ducem extraordinar de bine, cel puţin nu toţi). Revoluţia a însemnat sânge vărsat şi multă durere. Revoluţia ne-a schimbat tuturor viaţa. Şi azi a venit momentul să spunem o rugăciune şi să aprindem o lumânare pentru toţi cei ce şi-au pierdut viaţa în decembrie ’89.

One thought on “După 25 de ani

  1. Poveştile Mele says:

    Eu aveam aproape 12 ani la Revoluţie. Eram în Piaţa actuală Revoluţiei cu bunica mea, în căutare de cadouri pentru Crăciun. Am tras o spaimă, bunicii era să îi stea inima la propriu.
    Am călcat peste bastoane şi scuturi aruncate pe jos, am alergat – şi, culmea, am aflat ce se petrece abia când am ajuns acasă.
    Iar noaptea nu prea am putut să adorm fiindcă bunicii stau (stăteau) foarte aproape de Televiziune şi am auzit cum se trăgea.
    …şi voiam să mă uit şi eu la Televiziunea Liberă şi ei nu mă lăsau la ora aia…!
    Din păcate, am prins perioada cozilor şi a lipsei mâncării şi eram destul (nu pe de-a-ntregul) de conştientă ce înseamnă comunismul.
    Ioana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.