Tag Archives: romania

Anotimpurile lui Vivaldi la Palatul Baroc

Pentru iubitorii de muzică clasică sâmbăta aceasta (26 noiembrie 2011) aduce un eveniment deosebit: un concert extraordinar Art Kammerorchester Timișoara. În superba Sală Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara vor răsuna, începând cu ora 19, acordurile extraordinare ale lui Vivaldi. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală Art Time, este un cadou pentru Timișoreni, intrarea fiind[citește]

Fabrica de globuri de la Gottlob

Sunt curioasă câți dintr voi știu că în județul Timiș, în Gottlob, destul de aproape de Timișoara, funcționează o fabrică de globuri și decorațiuni de Crăciun. Fabrica este italiană, nu îi știu acum numele exact, iar produsele se vând atât la noi, cât și în străinătate. Astăzi am avut și eu ocazia să vizitez fabrica[citește]

Toamna în Maramureș

Mult timp mi-am dorit din tot sufletul să vizitez Maramureșul, iar toamna aceasta am avut, în sfârșit, ocazia. Vineri dimineața am plecat devreme, iar drumul a fost… complicat. Am mers pe sate, nu pe drumul european până la Oradea pentru că acesta se lucrează. Ne-am rătăcit de câteva ori și, seara pe la 6, urcam[citește]

Happy nights

A fost o perioadă când mergeam frecvent în Happy, apoi s-a schimbat și nu am mai mers. Dar acum… Happy s-a reinventat. Nu s-a schimbat nimic în decorul fizic efectiv, doar că atmosfera a redevenit cea de altă dată :)). Aseară am fost în Happy  si a fost genial. Muzica e super și prețurile destul[citește]

Amintiri de la recensământ – part 1

Nu credeam că o să fie așa de greu recensământul, dar așa e când lucrezi cu oamenii. Pentru că nu toată lumea e drăguță, nu toată lumea înțelege necesitatea, iar unii oameni sunt pur și simplu horror de la mama natură. În continuare o să vă povestesc din experiențele mele: Cel mai horror a fost[citește]

În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
Descarcă gratuit ebook-ul
"Pierdută în blogosferă"