De ce oare lucrurile mărunte care ne plac, care ne bucură viețile, sunt de obicei cele despre care se spune ca nu sunt sănătoase? Ciocolata te poate face fericit chiar și când esti mega depresiv (dulciurile în general), dar nu e sănătoasă deloc, cel puțin așa se spune. Coca Cola e considerată cea mai dăunătoare[citește]
Tag Archives: alina
Când eram mici, eu şi Andrei eram foarte războinici, iar el era foarte posesiv și supraprotector. Deși mami insista și insista să împărțim toate (indiferent a cui zi de naștere era, primeam amândoi cadou), ajungeam foarte des să ne certăm, iar cel mai frecvent țin minte că ne băteam pe telecomandă. După aceea ne-au luat[citește]
Peste mine octombrie vine ca o avalanșă. Parcă nu am avut destulă vacanță. Mă enervează frigul și nu aș pleca nici în ruptul capului de la Hațeg. Aici sunt așa pierdută în timp și spațiu. Nu pentru că nu aș avea activitate… pur și simplu activitatea mea de aici e.. altfel. Viața aici e altfel…[citește]
Anul acesta, ca-n nici un alt an, am avut parte de mare în septembrie. Nu am mers la noi la mare, ci, în premieră, în Muntenegru, la Budva. Pentru că am călătorit cu Alina și familia ei, am călătorit cu mașina, deci am apucat să văd destul de multe din Serbia și Muntenegru. La mare[citește]
Lume, lume, am ajuns la Timișoara. Pare greu de crezut, nu? După ce mai bine de o lună nu am dat nici un semn de viață, sper că nu v-a fost prea dor de mine :D. Oricum nu stau mult, dar voi avea o activitate intensă pentru că am câte ceva de povestit, aceasta fiind[citește]
