Unul dintre motivele pentru care îmi place atât de mult viața de blogger este că am ocazia să particip la tot felul de evenimente care mai de care mai faine. Iar dintre acestea, un loc special în inima mea îl au deschiderile de localuri/magazine. Mi se pare minunate deoarece îmi oferă ocazia să descopăr un loc nou înaintea tuturor și să mă bucur de el într-o intimitate aparte. Lucru pe care l-am făcut și în momentul în care Starbucks a deschis noua sa locație în Iulius Town, iar eu am fost unul dintre bloggerii timișoreni invitați la eveniment.
Un Starbucks cu aer industrial
Starbucks a avut puțin de suferit în timpul lucrărilor de extindere ale Iulius Mall, însă acum se bucură de un loc de cinste într-una dintre cele mai noi și mai frumoase dintre clădirile din Iulius Town. Cu o fațadă acoperită de sticlă, în care poți să îți admiri în trecere imaginea, după ce tocmai ți-ai luat băutura preferată și trei intrări, astfel încât să fie de neratat, noua locație Starbucks atrage din start privirile. Cafeneaua strălucește, ce mai. O vezi din stradă, din mașină.
Și dacă din exterior Starbucks Iulius Town arată foarte fain, în interior este mai bine. Cafeneaua are un aer industrial, minimalist, ce te îndeamnă la relaxare. Nimic nu sare în ochi. Nimic nu te stresează. Este cadrul perfect pentru a citi, a munci, a te întâlni cu prieteni sau posibili parteneri de afaceri. Mi-a plăcut foarte mult, iar punctul de rezistență a fost, din punctul meu de vedere, un fel de… tablou?… oare tablou este? În fine, o chestie mare, decorativă, din lemn, ce vorbește despre istoria Starbucks într-o manieră destul de creativă. Nu avea cum să nu îmi placă acest lucru.
Marea deschidere
Am ajuns în timp util pentru marea deschidere și așteptam cu nerăbdare să văd ce aveau cei de la Starbucks pregătit pentru noi. Am participat și la deschiderea cafenelei Starbucks din centru și aveam deja o idee despre ce urma să se întâmple. Chiar și așa, m-am bucurat mult să descopăr că de data aceasta s-a pus un accent mult mai mare pe utilizarea cănilor de porțelan. Acest aspect mi se pare extrem de important deoarece orice măsură în plus pentru combaterea poluării este bine venită.
Evenimentul de deschidere mi-a plăcut foarte mult. M-am revăzut cu fete pe care nu le mai văzusem de secole. Am avut parte de prăjiturici bune, de niște cake pops absolut delicioase, verzi precum culorile Starbucks și, evident, de orice anume ne doream de băut. Eu am mers la sigur cu un Ice Tea Lemonade pentru că îmi place la nebunie, în timp ce lui Flavius i-am recomandat ceva Cookies Frappe, favoritul Alinei.
Degustarea
Bineînțeles că nu se putea să existe un eveniment Starbucks fără o degustare de cafea. Eu nu sunt fan cafea, dar chiar și așa am degustat ceea ce Vlăduț, Starbucks Coffee Master, pregătise pentru noi. Am fost foarte surprinsă de procesul de producere a cafelei Starbucks. Nu am crezut că pentru a face o cană de cafea este nevoie de un proces atât de complex. Apa trebuie să fie fierbinte, dar nu în punctul de fierbere. Există un fel de căni speciale în care apa se toarnă peste cafea. Cafeaua trebuie să stea 4 minute fix, după care se așează zațul. E o chestie complicată ce m-a băgat complet în ceață, dar mi-a și plăcut pentru că arată atenția celor de la Starbucks pentru produsul lor.
Până la urmă, am degustat și cafeaua. Vlăduț spunea că ar trebui să simțim gustul de prăjit și un ușor iz de cacao. Eu am simțit doar cafea, tare și neagră :))). Ok de gustat, nu ceva ce voi mai bea foarte curând :D.
Ținuta mea
Pentru acest eveniment Flavius m-a ajutat cu mai multe idei de ținute. A fost greu să decid ce să port, însă am mers pe preferințele mele din acest an: o fustă midi, cu flori, cămașă albă și cea mai nouă pălărie de la Peek & Cloppenburg, pe care am zis că nu o cumpăr, dar nu m-a lăsat inima să o las în magazin. E mult prea cute :D. Fusta este vintage, iar de aici să înțelegeți din second, la fel ca și cămașa. Am o pasiune pentru ele de când Flavius are timp să mi le caute :)))). În picioare am purtat sandale argintii, cele mai comode ever datorită tălpii de plută, iar ca și accesorii suplimentare am avut geanta din Panama, pe care încă o ador și un colier foarte tare pe care trebuie să îl pozez mai în detaliu pentru că nu aveți cum să vă faceți o idee așa :))). Habar nu am cum să îmi descriu propriile bijuterii. Spune asta despre mine că sunt varză? :))) Prefer să cred că mai am de învățat :D.
Acestea fiind spuse, trebuie să le mulțumesc celor de la Starbucks pentru invitație și pentru cadou. Este întotdeauna o plăcere să le trec pragul. Sper că vor continua pe trendul eco friendly pe care au pornit și că următorul pas va fi să introducă paie de hârtie. Mi se pare simplu, dar extrem de util. În plus, cred că a venit momentul să înceapă să își educe puțin și publicul în ceea ce privește folosirea paharelor de plastic. Faptul că oamenii stau în cafenea și consumă din recipiente de plastic nu este chiar ok. Mai ales că cei de la Starbucks chiar au căni super drăguțe. Deci încurajați asta și sigur vă veți bucura de și mai multă popularitate decât până acum. În rest, aștept cu nerăbdare produsele de toamnă/iarnă. Sunt foarte curioasă cu ce idei noi și delicioase vor veni pe piață.
Vouă ce vă place cel mai mult la Starbucks? Sau preferați cafenelele ceva mai micuțe?
P.S. Da, mai am câteva poze, realizate tot de către Sorin Sârbu în cadrul evenimentului, precum toate pozele din acest articol, exceptând poza mea de pe Instagram 😀