– Alina Nedelea – 
Oana mi-a împrumutat cartea şi mi-a recomandat-o călduros, dar tot nu eram eu ferm convinsă că o să-mi placă. Mă gândeam că eu nu prea sunt genul de om care să citească autobiografii, ba chiar mi-am pus întrebarea… Cât de interesantă poate să fie viaţa ei până la urmă? E doar o actriţă româncă din Italia până la urmă…
Ei… trebuie să vă spun că m-am înşelat. Alina Nedelea nu a avut deloc o viaţă normală, din nici un punct de vedere. Nu a avut parte de o naştere normală, nu a avut parte de o copilărie normală, de o adolescenţă normală, poate doar acum, la maturitate, ce s-a mai îndreptat viaţa ei.
Şoseaua Căţelu 42 este numele unei străzi din Bucureşti, unde autoarea a trăit cea mai mare parte din viaţă. După cum spune şi ea în carte, nu te poţi aştepta la prea multe de la viaţă când trăieşti pe o asemenea stradă, iar viaţa nu a fost deloc uşoară cu Alina Nedelea, după cum nici ea nu se aştepta.
Toată lumea spune că Şoseaua Căţelu 42 este scrisă într-un stil foarte lejer, aproape ca o discuţie între prieteni, dar trebuie să vă spun că pe mine, într-o oarecare măsură, m-a înspăimântat lejeritatea cu care Alina vorbea despre copilăria ei nefericită, despre avorturi, prostituţie şi moarte, despre vicii şi durere, despre minciuni şi suferinţă. Am stat mult şi m-am gândit cum a putut să scrie cartea aceasta în condiţiile în care, în prezent, este mamă la rândul ei. Şi am ajuns la concluzia că această carte putea fi scrisă doar de un om care s-a împăcat cu trecutul său tumultuos, iar această concluzie m-a bucurat.
Şoaseaua Căţelu 42 este o carte dureroasă, însă ea nu spune doar povestea unei fete, ci descrie şi o epocă. Pentru că viaţa a fost uşoară pentru foarte puţini români şi cu atât mai puţin pentru fete. Ultimii ani ai comunismului, dar şi primii ani ai democraţiei au însemnat pentru mulţi foamete, umilinţă, vicii şi durere. Foarte puţini au avut norocul de a se bucura de o viaţă liniştită, iar din punctul meu de vedere, Alina Nedelea este un om incredibil de puternic dacă a putut trece prin toate experienţele descrise în carte şi să iasă învingătoare din ele.
Vă recomand din suflet să citiţi această carte pentru că doar după ce aţi citit-o veţi aprecia cu adevărat ceea ce aveţi.
Aceasta este a 4-a mea recenzie pentru ediţia a 2-a a vALLuntar organizată de grupul editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA. Deci, dacă sunteţi drăguţi, aştept commentariile voastre ca să primesc şi eu un copăcel (de 15 am nevoie :D).
Suna foarte bine…Si mi se pare ca abordeaza subiecte despre care ar trebui sa stim mai multe si in aceeasi masura sa fim mai deschisi in legatura cu ele.
Spor la strans comentarii!:)
Parca as fi vorbit cu Alina, asa simteam. 🙂
Ma bucur ca ai avut ocazia sa citesti cartea Alinei. Si eu am fost la fel de impresionata de viata pe care a dus-o, de puterea ei de a se ridica, de felul glumet in care povesteste evenimentele si trairile.
da, intr-adevar o carte extraordinara .. o poveste cutremuratoare, dar care este scrisa intr-o maniera haioasa, deosebita ..
Frumoasă recenzia 🙂 Am mai auzit de cartea asta, dar abia acum am aflat și eu despre ce e vorba în ea.
Mult succes la plantat copăcei 🙂
iubesc cartea asta, iar Alina este absolut geniala
Abia am intrat în posesia acestei cărți- primită cadou și abia aștept să o citesc ! Spor la comentarii 🙂
Cu siguranta mi-ar placea sa o pot citi si eu candva.
Felicitari pentru recenzie!
Asta e prima recenzie ce o citesc despre carte si m-ai facut curioasa rau! trebuie sa o citesc si eu
Pingback: S-a dus cititul în tramvai
romanul Alinei e inainte de toate sincer si autentic, o sinceritate dezarmanta. daca aveti ocazia sa va si intalniti cu autoarea, nu o ratati 🙂
E foarte frumos scrisa recenzia ta. Mi-ai trezit interesul asupra acestei carti. Iti multumesc pentru comentariu!
Spor la plantat pomisori!
Ce de carti am adunat in lista “de citit in viitorul apropiat” ! 😀
Faina campania asta!
Bafta la strans comentarii!
Ei….copacei virtuali pot sa plantez si-mi place 🙂
Din ce scrii tu aici, cartea pare a fi scrisă pe un ton extrem de sincer. Mereu am apreciat autorii care reuşesc să se expună într-o asemenea manieră! Cred că dau dovadă de mult curaj şi de foarte multă putere!
La cat mai multi pomi, Andra!!!
Si eu cred ca o carte de genul asta poate sa fie scrisa doar dupa ce ranile din sufletul autorului s-au vindecat…
ar fi bine dacă fiecare dintre cei care au un trecut dificil ar reuși să scrie povestea vieții lor. nu de alta, dar în primul rând lor și-ar face bine, apoi i-ar mai încuraja și pe cei care acum trec prin ceea ce au trecut ei cândva…
ce de treceri pe această lume, nu?
🙂