Smiley: Confesiune

Smiley

Nu plănuiam să merg la concertul lui Smiley din Timișoara. Deși îmi place Smiley. Îl urmăresc de când a început să cânte cu Simplu. Îmi plac melodiile lui pentru că au mesaj. Și îmi place de el pentru ca e genul acela: the boy next door. E carismatic, e prietenos, nu a fost implicat în nici un fel de scandal. E un model, ce mai.

Cum am ajuns să țip mai tare decât copiii într-o seară de joi?

Ei bine… pentru că blog :))). Și nu o spun ca să mă dau eu mare. O spun pentru că este purul adevăr. Viața de blogger are multe avantaje. Iar unul dintre ele este că ajungi la concerte când te aștepți mai puțin. Și poți face poze cu persoane super cunoscute, fără să trebuiască să stai la coadă :D.

Din acest punct de vedere, ador să fiu blogger. Este cea mai tare chestie! Despre munca din culise vorbim altă dată :P.

Smiley

Reggae Cafe

Concertul era programat să înceapă la ora 19. Eu am ajuns pe la 18:30, ca să fiu punctuală. Dar vă dați seama că până au venit toți părinții cu o grămadă de copilași, fani înfocați fără îndoială, a durat ceva. Din fericire, nu m-am plictisit deloc. Pentru că, până să înceapă concertul, DJ-ul a pus niște coveruri reggae după piese celebre pe care nu știam cum să le caut mai repede cu Shazam. Și așa am descoperit Reggae Cafe.

Seredinschi

Pentru că nu plănuisem să merg la concert, habar nu aveam cine va cânta în deschidere. Știam că trebuie să fie cineva. Dar cine? Ei bine, a fost nimeni altul decât Sebastian Seredinschi. Practic ultimul om pe care mă așteptam să îl văd. Deși încă îmi amintesc reprezentația lui din blindurile de la Vocea României. Pillow Talk nu a sunat niciodată mai bine. Deci m-am bucurat să îl regăsesc pe scena din Timișoara și să văd ce a mai făcut.

Poate nu știați, dar munca lui a dat roade. Nu îi cunoșteam eu piesele, dar nu sunau rău. Și s-ar putea să îl mai ascult din când în când. Pentru că merită. Oricum, viitorul sună bine pentru el… și nici măcar nu a câștigat Vocea, dacă stăm să ne gândim bine.

Smiley

Confesiunea lui Smiley

Să spun că nu am mai fost de mult timp la un concert ar fi puțin. Bine, am mers la Vama în Fratelli luna trecută, dar nu se compară. Pentru că un concert mai mare, organizat într-o sală de dimensiuna Sălii Constantin Jude din Timișoara presupune cu totul și cu totul altceva decât un concert organizat într-un club. Și nu se compară nici cu chestiile organizate în centrul orașelor cu diverse ocazii. Pentru că atunci când este concertul unui artist, parte dintr-un turneu, trebuie să aibă o temă. Vizualul trebuie să fie bine pregătit. Totul este atent regizat. Cam ca o piesă de teatru. Și este extrem de fain așa.

Confesiune a început minunat. Pe ecranele mari, înainte să iasă Smiley pe scenă, au apărut tot felul de vedete care recitau versuri din cântecele sale. Și mi-a plăcut maxim chestia asta. A fost ceva super inedit.

Cine l-a susținut? Teo Trandafir, Florin Călinescu, Andra, Bebe Cotimanis, Mihaela Rădulescu, Pavel Bartoș, Andreea Esca, Andi Moisescu, Simona Halep, Adrian Văncică… sper că nu am ratat pe nimeni.

Smiley

Apoi Smiley și-a făcut apariția pe scenă într-o explozie de energie. A cântat, a dansat, a sărit, a făcut show. Un show mult mai rock decât m-aș fi așteptat eu. Un show mult mai emoționant decât m-aș fi așteptat eu. Adică am plâns la Confesiune… îmi vine să plâng și acum când o aud. Mi se pare una dintre cele mai emoționante melodii.

Dar stați liniștiți, nu ai cum să bocești prea mult la concertele lui Smiley. În cea mai mare parte a timpului am sărit și am țipat. Iar alături de mine… aproape toată sala. Mai erau și ceva specimene care stateau pe scaun ca la spectacol, dar ei merită menționați doar asociați cu Doamne ferește! Pentru că atunci când Smiley cântă Să-mi fie vară sau Domnul Smiley sau Aprinde scânteia, singurul mod în care poți sta jos este dacă, spiritual, ești puțin mort.

Smiley

Music can set us free

Știți ce îmi place mie la evenimentele de genul acesta? Energia! Am simțit-o pentru prima oară la Untold, dar la orice concert ați merge, sigur o puteți identifica și voi. Dacă analizați un pic situația. E senzația aia că nu puteți sta jos. E cea care vă dă putere să țipați în continuare chiar dacă simțiți că vă lasă vocea. E o dulce nebunie care te face să te simți liber.

Eu am fost singură la Smiley. Deși în sală era Piri și Alina. Piri avea scaunul ei, iar pe Alina am identificat-o la final, mică și cu dureri de picioare :))). Deci pe parcursul concertului, am dansat singură, am cântat singură, i-am mai trimis lui Flavius înregistrări când mă apuca melancolia. Dar cam atât. A fost un moment doar pentru mine. Cred că numai o fetiță mică din fața mea se simțea mai aproape de Smiley decât mine.

Smiley

Și în timp ce mă bucuram de toate astea, eu cu mine, mi-am dat seama de cât de puțin avem nevoie ca să fim fericiți. Bine, nu o să vă mint că nu aș fi vrut să fie și Flavius cu mine. Dar chiar și așa… tot m-am distrat. De ce subliniez asta? Pentru că vreau să înțelegeți că nu trebuie să lăsați niciodată starea voastră de bine să depindă de alți oameni.

Am deviat 😀

Doar o vorbă despre Smiley să vă mai spun

Revenind la Smiley, trebuie să îl vedeți în concert, live. Este prea tare ca să îl ratați. Iar el, ca și om, mi se pare genial. Super friendly, zâmbăreț cum îi este și numele. Are talent cu carul. Nici nu mă mir cât toată România e înnebunită după el.

Smiley

Trebuie să le mulțumesc organizatorilor pentru invitație. It was amazing! Și lui Smiley pentru că a făcut poză cu mine. You rock!

Iar dacă și voi l-ați văzut pe Smiley în concert, sunt curioasă cum vi s-a părut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.