Mă uit la știri și-mi vine mai mult să râd de cât e de tragică situația.
A venit iarna și România e în pom… ca de obicei. Drumurile sunt blocate și nimeni nu face nimic ca să le deblocheze. Ce ar putea să facă oare că doar iarna nu-i ca vara 😀 :)). Am auzit refrenu ăsta, de m-am săturat de el.
Cu ce ne ajută că iarna nu-i ca vara? Ei ar trebui să ia măsuri din timp. Doar li s-a spus de mult că vine iarna. Și vă spun din surse sigure că ei, primării, guvern, miniștrii, alea alea, știu că o să vină iarna cu mult înaintea noastră cetățenii de rând. Ei nu așteaptă să le audă la știri că vai vine iarna. Ei ar trebui să fie pregătiți pentru orice.
Dar ce contează că vine iarna? Dăm iar din colț în colț, spunem că facem tot ce se poate și de fapt nu facem mai nimic. Curățăm trei străzi principale, că doar trebuie să ajungem și noi la Primărie/Guvern/Prefectură/ce-o mai fi și salut. Restu’, proștii, să se descurce. Doar există lopeți. Mijloacele de transport în comun funcționează… cât de cât… și avem și taxiuri, bineînțeles.
Singurii care se bucură de iarna asta cred că sunt copiii. Aceia care nu au mers la școală, bineînțeles. Pentru că, freaky, da, există și unii care au mers. Vă dați seama în ce hal s-a ajuns. M-a șocat ce a spus o fată la știri:„Am auzit la televizor că nu trebuie să venim la școală, dar nu am crezut. Că nu întotdeauna ce zice la televizor e adevărat.” Asta cred că spune tot.
Cum zicea… Românie cum te hurui!