Plimbare prin România

Am colindat România în lung şi-n lat de când mă știu și sunt puține locuri în care nu am fost.

Totuși, vreau să vă povestesc despre ultima mea călătorie. A avut loc în vară și a reprezentat un adevărat tur al României. Am pornit de la bunica mea, de la poalele Retezatului, lângă Hațeg, unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Scopul era să ajungem la Marea Neagră, dar drumul ne-a oferit ocazia să vedem multe alte locuri minunate.

Până să ajungem la mare, am văzut pentru prima oară Sighișoara. Orașul este absolut extraordinar. Amintește de orașele medievale europene, doar că e în renovare :P.

A urmat Mănăstirea Brâncoveanu de la Sambata de Sus. Nu a fost prima noastră vizită la acestă minuntată mănăstire, dar a meritat.

Apoi am străbătut și noi, la fel ca alții, drumul lui Ceaușescu, Transfăgărășanul. Nici un drum nu se poate compara cu el. E un monagne rousse in varianta extra large. Călătoria pe Transfăgărășan îți rămâne întipărită pe retină și în suflet.

La ieșire de pe Transfăgărășan este Lacul Vidraru. E… imens. Nu mi-a venit să cred când am văzut cât e de mare, dar și cât e de frumos.

La plecarea de la mare am străbătut Dobrogea și am vizitat Moldova. Am văzut pentru prima oară Iașiul și Suceava, dar și Piatra Neamț. De asemenea, am văzut 4 dintre mănăstirile Moldovei: Agapia, Văratec, Sihăstria, Voroneț și Moldovița. Iar pentru a ajunge înapoi la Hațeg, am străbătut Depresiunea Dornelor și ne-am bucurat de frumusețile Bucovinei.

Ceea ce m-a surprins și mi-a plăcut în mod special în călătoria aceasta au fost următoarele:

  • să aflu că există un tei al lui Eminescu la Blaj
  • un drum uitat de lume ce merge spre Făgăraș. Nu mai știu exact cum se numește, dar e atât de izolat încât nu e asfaltat, nu ne-am întâlnit decât cu o altă mașină în timp ce îl străbăteam, trece prin vreo 2 sate, dar oamenii aceia se uitau după mașina noastră cu număr de Timiș ca după OZN-uri
  • lacul Bâlea și Cascada.
  • statuia electricianului de la Lacul Vidraru. Parcă era Thor, cu tunetul lui în mână.
  • traversatul Dunării cu bacul la Galați
  • mănăstirile din Moldova mi-au plăcut foarte mult, dar cel mai mult mi-a plăcut Moldovița. Inspira o liniște ieșită din comun.
  • mănăstirea Agapia a fost pictată de Grigorescu și profetul Daniel este, de fapt, un autoportret.
  • în Universitatea din Iași se găsesc picturi murale realizate de Sabin Bălașa.
  • cetățile din Moldova, Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Neamț au fost restaurate și se găsesc în cele mai bune condiții așa că, dacă aveți ocazia, nu evitați să le vizitați, merită

Călătoria mea prin România a fost extraordinară și toate locurile mi-au plăcut foarte mult. Totuși, preferatul preferatul meu a fost Transfăgărășanul, cu toate ale lui (lacul Bâlea și Cascada + Lacul Vidraru și electricianul :P).

Articolul participa la concursul organizat de viajoa.ro cu premiu constand in 2 nopti de cazare la Pensiunea Roua de Munte din Herculane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.