Azi sunt prea ameţită ca să vă povestesc despre cele 2 zile absolut minunate petrecute la Budapesta, aşa că o să vă spun câteva cuvinte despre un film (de desene animate, ca să ne înţelegem de la început :))) pe care l-am văzut acum ceva timp, dar care mi-a plăcut foarte mult şi mi-a cam rămas la suflet. 
Dacă nu sunteţi fani ai desenelor animate o să înţeleg de ce nu citiţi în continuare, dar pentru aceia dintre voi care apreciază o animaţie bună, Rise of the guardians e un titlu ce merită reţinut.
Povestea:
Jack Frost este departe de a fi un erou, dar în momentul în care Boogie Man îşi porneşte planul malefic de a pune stăpânire pe visele copiii lumii şi a-i face să nu mai creadă în magie, The Man in the Moon îl alege ca şi gardian, pentru a se alătura lui Moş Crăciun, Iepuraşului de Paşte, Zânei Măseluţă şi lui Moş Ene. Lupta însă este grea, mai ales în condiţiile în care Boogie Man se foloseşte de frică pentru a stârni coşmarurile, însă echipa de eroi se bazează pe un băieţel care nu îşi pierde niciodată credinţa.
Filmul este foarte bine realizat, mai ales în ceea ce priveşte imaginea. Personajele sunt amuzante şi deosebite, poate nu chiar aşa cum te-ai aştepta. Iar mesajul fimului este unul foarte pozitiv, mai ales pentru copii. De fapt, toţi ar trebui să credem în magie şi în visele noastre, iar de cele mai multe ori trebuie să ne bazăm pe credinţele noastre, chiar dacă nu le putem confirma. Iar Jack Frost arată că în sufletul fiecăruia se ascunde un erou, care abia aşteaptă să îşi arate puterile.

Pare interesant. Mersi de pont 🙂
Vazut. Placut. Recomandat.
Eu ma declar multumita de el, dar verisoara mea e de-a dreptul entuziasmata.
Nu prea ma uit la desene animate, dar Ionut tot ma pacaleste uneori. Zilele trecute am vazut cateva episoade din Naruto. :))
Nu auzise de aceste desene, dar a spus ca le va cauta.
Si frate-miu se uita la Naruto :)). e innebunit dupa el 😛