Relaxare la Herculane

A trecut ceva timp de când nu am mai fost la Herculane. Câțiva ani buni dacă stau bine să mă gândesc. Iar ultima vizită a însemnat doar o oprire la un bazin din Herculane unde ne-am bălăcit vreo două ore. Asta dacă nu pun la socoteală vreo 2 opriri în gara din Herculane în drumurile mele spre București. Așa că în momentul în care mami m-a rugat să o însoțesc în excursie, deși nu m-am bucurat că Flavius nu ne-a putut însoți, am acceptat cu dragă inimă invitația. Zona este prea frumoasă ca să o ratez, iar zilele de primăvară cer să călătorești.

Pensiunea Magic

Am pornit dimineața devreme spre Herculane și, după un drum în care mai mult am cucuit decât să citesc, spre rușinea mea, am ajuns la destinație: Pensiunea Magic. Nu știam nimic despre locație, dar mi-a plăcut ce am găsit. Camere mari, luminoase, peisaj superb, numai bun de admirat de pe balconul ce înconjoară pensiunea, personal prietenos. Ți-e mai mare dragul să călătorești în aceste condiții, iar pentru mine a fost mană cerească. M-am relaxat maxim.

Nu voi menționa faptul că îmi era foame încă din momentul în care am coborât din autocar :))) pentru că este o problemă cu care mă confrunt frecvent. Zici că m-am născut flămândă :))).

Mai bine vă povestesc despre lunga plimbare spre statuia lui Hercule.

La pas prin Herculane

De la pensiunea Magic și până la Hercule erau vreo 2 kilometri. Am zis că nu e chiar atât până am început să și mergem. A fost prima oară când am străbătut orașul (!!! Herculane e oraș? E stațiune???) la pas și vreau să vă spun că am fost destul de dezamăgită de ceea ce am descoperit.

Partea ”nouă” are un iz ușor depresivo-comunist. Bine, există și case drăguțe, unele blocuri sunt o idee mai vesele pentru că sunt colorate și mai există și un ditamai graffiti pe liceu, dar vibeul general tot de Ceaușescu îți amintește.

Ce am văzut?

Foarte multe. Am primit de la doamna de la pensiune o hartă a zonei și nu mi-a venit să cred câte chestii sunt de descoperit. Din păcate, noi nu aveam decât câteva ore la dispoziție, așa că ne-am concentrat pe elementul central al localității, statuia lui Hercule.

În drumul nostru am apucat să mai vedem vreo 2 izvoare cu iz roman, vila Elisabeta, Băile Imperiale Neptun, ceva dom catolic ce părea templu roman și, evident, statuia. Dintre toate cel mai mult mi-au plăcut și cel mai tare m-au întristat Băile Imperiale Neptun. Clădirea este absolut superbă, dar în cea mai deplorabilă stare ever. Poate ați mai auzit și voi, poate ați văzut la știri, dar până nu ajungeți acolo nu aveți cum să vă dați seama cât de rău a ajuns această clădire de patrimoniu. Dacă ea ar fi în orice altă țară din Europa asta, probabil ar fi cel mai fancy spa ever. Pe vremuri, în ROMÂNIA, era cel mai fancy spa ever. Le zice Băile IMPERIALE pentru că aici veneau împărați. ÎMPĂRAȚI! Și noi ce am făcut cu ele?

Respiră, Andra! Respiră!

Iar a ieșit activista din mine. Mă scuzați! Ceea ce nu înțeleg exact este de ce oamenii din zonă nu iau atitudine în problemele astea. Vorbesc despre oamenii care trăiesc în fiecare zi lângă locuri atât de frumoase și atât de distruse. Vorbesc despre oamenii care ar avea cel mai mult de câștigat din reabilitarea locurilor respective. Nu am pretenții de la autoritățile de la București. Ce îi pasă ministrului culturii, de exemplu, de o clădire istorică din Herculane… adică de la sute de kilometri distanță? Dar primarului din Herculane, consiliului local din Herculane, oamenilor care au o oarecare putere de decizie sau care au fonduri disponibile, de ce nu le pasă?

Iar nu respir, nu? :))) Așa mi se întâmplă când mă confrunt cu astfel de situații.

Înapoi spre casă am crezut că mi se lungesc picioarele și mi se deschide o gaură neagră în burtă. Da, îmi era, iar, foame :))). Chiar și așa nu am putut să nu admir Cerna. Râul acesta este atâââât de frumos… prea frumos. Și să știți că mi-ar place să stau mai mult în Herculane. Să merg vreo 4 zile, să fac hiking (da, ați citit bine :)))), să mă plimb de nebună pe munți. Oare se face rafting pe acolo? Aș face rafting.

Am deviat :D.

Cu vaporul pe Dunăre

După o masă copioasă am plecat spre Orșova unde ne aștepta vaporul Dierna pentru a ne plimba pe Dunăre. Dacă ajungeți în zonă trebuie neapărat să faceți o plimbare pe Dunăre cu vaporul. Peisajul este superb și simți o liniște aparte. Bărcile și vapoarele pleacă din Orșova și străbat Dunărea până la chipul lui Decebal de la Mraconia. Malul românesc și cel sârbesc ți se deschid în față și nu te mai saturi de soare. Nu știu dacă ați mai fost cu barca sau nu până acum, plec de la premiza că da, dar dacă nu ați mai fost, ar trebui să mergeți neapărat. Senzația este foarte faină. Ceva îmi spune că și o croazieră cu un vapor mare ar fi faină.

Sau știți ce ar fi tare? Să mergi în croazieră pe Dunăre, de la izvoare până la vărsare. Oare se face așa ceva? Dacă știți sau auziți de așa ceva să îmi spuneți și mie pentru că ar fi ceva ce aș experimenta clar.

Mănăstirea Sfânta Ana și Chipul lui Decebal

Când am revenit din plimbarea pe Dunăre deja eram leșinată. Duș și somn a fost tot ce am putut face. Zici că eram ultima bătută de soartă :))). Și, culmea, am dormit neîntoarsă până dimineața. Se vede că aerul curat și mișcarea și-au spus cuvântul.

Dimineața am mâncat bine la pensiune, după care am pornit spre Mănăstirea Sfânta Ana. Situată pe un deal din Orșova, această mănăstire are cea mai frumoasă priveliște pe care am văzut-o vreodată. De pe pridvorul bisericii poți admira Dunărea ce se întinde parcă la picioarele tale. Este unul dintre cele mai frumoase locuri în care am fost vreodată și, ori de câte ori ajung la această mănăstire, mă minunez de frumusețea aceea de peisaj. Maicile de aici sunt cu adevărat binecuvântate, deși sunt destul de puține, ceea ce mi se pare foarte ciudat.

Am spus o rugăciune, am ascultat povestea mănăstirii, am cumpărat ceva suveniruri și am plecat mai departe. Poate timpul are răbdare cu oamenii, dar Virgil nu, iar noi trebuia să urmăm programul lui.

Ultima oprire a zilei a fost la Chipul lui Decebal. Trebuia să îl vedem și mai de aproape. În caz că nu știți despre ce vorbesc, acest Chip al lui Decebal este un basorelief imens sculptat direct în stâncă. Are 55 de metri și este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa.

Ne-am fâțâit pe acolo, am făcut ceva poze și am pornit la drum spre Timișoara.

Dacă la sosire am urmat ruta Lugoj-Caransebeș-Herculane, la plecare am străbătut cazanele Dunării. Copiii nu s-au arătat foarte impresionați, dar mie întotdeauna mi-a plăcut acest traseu. Ceva din mersul pe malul unei ape mă atrage teribil, iar întreaga clisură a Dunării este spectaculoasă.

Pentru asta trăiesc

Vă vine să credeți că este deja mai, iar eu am fost plecată în fiecare lună pe undeva? V-am spus că am călătoriile în ADN. Și uneori aș vrea să stau și eu acasă, dar mă mănâncă tălpile să plec. Ce pot să fac? Spuneți voi.

Și mai spuneți-mi dacă și vouă vă place să călătoriți la fel de mult. Dacă ați fost la Herculane și ce ați văzut. Și pe unde ar mai trebui să mă plimb.

Știu că citiți blogul. Nu vă temeți să îmi lăsați comentarii pentru că abia aștept să povestim mai multe.

Iar acum, vă mai las cu vreo câteva poze din Herculane și de la Dunăre :D.

Enjoy!

Csf, n-ai csf :)))

Andra Costa