Primul lucru pe care l-am învățat

Nu am fost niciodată perfectă din punct de vedere fizic. De fapt, conform anumitor membri ai familiei mele, am lăsat foarte mult de dorit. Deși sunt departe de a suferi de obezitate morbidă, întotdeauna am avut câteva kilograme în plus. Și dacă în copilărie lucrul acesta mă mai deranja din când în când, adolescența mi-a arătat că nu ar trebui niciodată să mă las încadrată în standarde pentru că eu, așa cum sunt, sunt frumoasă.

După ce am atins Nirvana iubirii de sine și nu am mai lăsat pe nimeni să îmi spună cam cum ar trebui să fiu, mi-am dat seama destul de rapid că în lumea aceasta în care ni se impun anumite standarde când vine vorba de kilograme, dorințe și măsuri ale hainelor, am nevoie urgentă de o croitoreasă. Îmi aduc aminte perfect cât a fost de dificil pentru mine să găsesc rochii care să îmi placă pentru banchetul de final de clasa a VIII-a și pentru cel de final de clasa a XII-a, ca și pentru numeroasele nunți la care am fost de-a lungul anilor. Așa că am căutat cu disperare o croitoreasă care să poată să îmi îndeplinească visele vestimentare.

A durat ceva timp, dar am ajuns într-un final să o întâlnesc pe tanti Ica and we just clicked. Asta se întâmpla prin anul 3 de facultate și vă dați seama că am avut cea mai frumoasă rochie pe care am purtat-o vreodată. Nu spun că restul rochiilor pe care mi le-a făcut tanti Ica de-a lungul timpului nu au fost frumoase. Fiecare a fost minunată în felul său, dar acea primă rochie a fost un vis de tafta neagră și tul roz.

De când îmi face tanti Ica rochii, nu am mai cumpărat una pentru nici un eveniment. Am decis că e mai înțelept să accept că rochiile care se vând în magazin nu corespund corpului meu și că el merită ceva mai bun decât să mă străduiesc să îl modific conform tiparului. Am decis că e mai înțelept să mă bucur de fiecare etapă a unei rochii făcută pentru mine, decât să îmi creez tot felul de frustrări încercând rochii în care nu îmi încape bustul.

După ce am învățat lucrurile acestea, după ce am învățat să mă iubesc și să mă accept pe mine, după ce am învățat că oamenii nu se holbează la noi cum avem impresia și nu sunt obsedați de defectele mele așa cum aș putea să fiu eu, mi-a fost din ce în ce mai greu să înțeleg oamenii care nu făceau lucrul acesta. Nici acum nu pot să îmi dau seama cum pot unele fete să își spună că sunt urâte, că nu merită nimic, că ele sunt cele greșite și nu hainele realizate după tipar.

Nu pot, nici în ruptul capului, să înțeleg cum se poate uita cineva în oglindă și să nu se iubească. Pentru că, dacă tu nu te iubești, cum, cum ar putea să te iubească cei din jur? Și dacă o fac, iar tu îi respingi pentru că nu te iubești și consideri că nu meriți iubirea lor, cât te poți aștepta să rămână alături de tine?

Eu nu sunt psiholog. Nu am nici un fel de studiu în domeniu, iar sfatul vi-l dau din experiență și din suflet. Iubiți-vă! Iubiți-vă mult! Așa cum sunteți. Iar dacă nu vă place ceva la voi, schimbați acel ceva. Dacă stați numai și plângeți în cabina de probă nu o să rezolvați nimic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.