Prietenia fată-băiat

M-am gândit mult la chestia asta în ultimul timp și am decis să discut cu voi.

Credeți că se poate ca un băiat și o fată să fie doar prieteni? Sau, la un moment dat, sentimentelele evoluează și prietenia se duce de râpă? Dar dacă ai pornit de la ceva mai mult și ai ajuns la prietenie, what then?

Eu una am multe prietene, dar am și 2 prieteni băieți. Prieteni, prieteni, nimic mai mult. Unul dintre ei mi-e prieten din copilărie, e ca și fratele meu și niciodată nu a fost mai mult între noi. Cred că a fost primul băiat care nu vroia de la mine mai mult decât prietenie. A fost primul băiat care mă ținea în brațe doar pentru că aveam nevoie de puțină afecțiune, nu pentru a prinde momentul în care să sară pe mine. Și, chiar dacă în timp a devenit mai puțin comunicativ și ne-am văzut mai rar, știu că încă am în el un prieten bun care, dacă aș avea nevoie, m-ar ajuta.

Cu cel de-al doilea băiat despre care vorbeam… povestea e mai complicată. Adevărul e că mi-ar fi greu să spun exact cum a început totul, însă încet-încet… am devenit prieteni. Nu știu dacă el ar zice că foarte buni, dar eu așa îl văd. Pot vorbi cu el orice. Mă ascultă și mă ajută când am nevoie. E funny. Vine la film și la shopping cu mine. Pentru mine… e ca o fată cu mult mai puțin drame :)).

Subiectul acesta întotdeauna mi s-a părut tricky. Oamenii sunt așa sceptici când un băiat și o fată sunt prieteni. Parcă abia așteaptă să sară unu pe celălalt și să zică Ha, v-am spus eu!!!!!

Deci lămuriți-mă: aveți prieteni de sex opus? Sau faceți parte dintre scepticii care nu cred că așa ceva este posibil?

7 thoughts on “Prietenia fată-băiat

  1. Deea says:

    Eu am, eu am! 😀 Unul dintre ei e un fost coleg de liceu, cu care m-am inteles grozav inca de la primul dialog. A fost best friendship at first sight :)) Au existat la un moment dat niste scantei dar nu a iesit nimic si totusi am ramas foarte buni prieteni, povesteam orice si radeam cot la cot de orice ni se parea amuzant. Facultatea si distanta au cam racit legatura, dar stiu ca oricand l-as suna putem povesti si rade exact ca acum cativa ani.

    Celalalt e un tip de care mi-a placut cu foarte multi ani in urma si cu care mai stau la povesti ocazional si ne intelegem foarte bine, fara sa fie ceva mai mult de simpla prietenie.

    Insa am patit si variante nasoale in care o prietenie foarte buna se duce de rapa cand unul dintre implicati vrea mai mult. Dar asta este, nu poti fi cu toate 🙂

  2. kripy says:

    Si eu m-am tot gandit la asta, si cred ca sunt foarte rare exceptiile in care chiar se poate sa existe o prietenie F-B. Mai ales acum cand avem varste mai ‘evoluate’ si prietenii incep sa se rareasca. Oricum daca te gandesti la problema doar din punctul tau de vedere e putin inutil. Ok, TU NU vrei nimic mai mult de la respectivul x, dar el? Poate pentru ca tu vrei doar prietenie, ratezi niste semne de altceva din partea lui x, and basically you FRIENDZONE him. Sau ai facut asta acum mult timp si situatia a ramas asa… Guys are simple, si de aia cred ca nu prea si-ar pierde timpul cu o chestie asa complicata precum prietenia cu o fata 😛 OR they’re gay :)) cam asta ar fi variantele dupa mine, si ca si concluzie, friendship goes both ways, teoria pica si daca cel putin unul din voi a avut odata un vis/un gand altfel, chiar daca a reusit sa il innece adanc in prietenie, ceva tot e acolo 😀 nu cred ca asta e o gandire sceptica, ci rationala, pt ca Dumnezeu nu ne-a facut ca 2 piese de puzzle degeaba nu?

  3. Ely says:

    o daa si eu am asfel de prieteni.Nu multi dar am.Unul imi este coleg de serviciu si nu il pot vedea altfel . Imi este ca un frate , ne ajutam reciproc in situatii de criza .Il cunosc cam de 7 ani si barfesc cu el mai mult decat cu fetele :))

  4. Cristina says:

    Andra este posibil orice mai ales că sunt oameni între oameni. Și da există relații de fraternitate cum le spun eu, ca de la frate la soră și invers, și relații mai complicate cum spui tu, atunci când el sau ea pune mai mult suflet în relație, iar aceasta se transformă în altceva.

  5. Iulia Nanescu says:

    Cel mai bun prieten baiat imi va deveni sot. Asadar, nu ma “abat” de la regula. Dar Andra mi se pare atat de frumos ca ai astfel de relatii. Imi si pot imagina cat confort psihologic se instaleaza intre voi doi. Ma bucur pentru tine.

  6. vienela says:

    Am avut un prieten care mi-a fost ca un frate. Eram vecini si ne intelegeam de minune. Nu isi dorea nimic de la mine, nu imi doream nimic de la el, decat simpla prietenie. Puteam vorbi cu el absolut orice, fara sa ne suparam.
    Dupa ce s-a casatorit, dupa ce si eu m-am maritat, viata ne-a dus departe unul de celalalt. Am avut surpriza sa il revad acum doi ani. Parca nu se intamplase nimic. Am comunicat ca inainte…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.