Întotdeauna am admirat-o pe Paula pentru curajul de a fi ea și de a se exprima atât de liber. Întotdeauna i-am admirat inițiativele, iar proiectul ”Poartă riduri” l-am urmărit încă de la primele imagini postate pe Instagram. Și mi-a plăcut. Mult. Așa că m-am bucurat nespus când am primit invitația la vernisajul expoziției. Și m-am bucurat și mai mult că am putut participa deoarece acest aspect nu ține întotdeauna de mine.
Vernisajul
Evenimentul propriu-zis a avut loc pe 8 martie la Casa cu Iederă. Expoziția încă este disponibilă acolo până spre finalul lunii, deci încep cu sfârșitul și vă îndemn de pe acum să mergeți să o vedeți. Nu veți regreta.
Am ajuns cu întârziere la vernisaj (evident) și am ratat toate discursurile. Din fericire, lumea nu se grăbea să plece așa că am avut parte de socializare din plin. Am revăzut prieteni vechi și cunoștințe. Am discutat despre viață, poșete și copii. Am admirat tablourile și am făcut poze. Era o grămadă de lume, aspect care nu m-a surprins deoarece Paula are darul de a strânge oamenii în jurul său.
Imaginile, de diferite dimensiuni, decorau întreg spațiul: peste 20 de instantanee cu femei extrem de frumoase, extrem de expresive, care își poartă cu mândrie ridurile. Unele dintre ele erau prezente la eveniment. Pe unele dintre ele le cunosc personal. Pe altele m-am mulțumit să le admir prin intermediul fotografiilor. La toate am admirat curajul de a se arăta atât de autentice în ziua de azi. Pentru că se vedea în fiecare imagine o bucată de suflet. Sau poate sunt eu poetică în seara acesta. Cine știe (în timp ce scriu aceste rânduri este miezul nopții).
Cine mai poartă riduri în ziua de azi?
E o întrebare legitimă, după umila mea părere. Chiar văzusem un fragment dintr-un podcast pe Instagram în seara aceasta în care un tip zicea că bătrânețea este de fapt o boală pe care o putem controla. Nu am stat să ascult tot podcastul pentru că Ava dormea, dar mi s-a părut o idee extrem de grăitoare pentru timpurile pe care le trăim.
Ne ferim de bătrânețe ca de ciumă, mai ales noi, femeile. Nu ne spunem vârsta (vinovat) și folosim toate trucurile posibile ca să încetinim (dacă nu chiar să inversăm) trecerea timpului. Creme peste creme (vinovat), tratamente faciale (:D), intervenții chirurgicale, orice trebuie doar să arătăm în continuare tinere. Am ajuns în stadiul în care ne uităm la femei pe stradă și nu mai suntem capabile să ne dăm seama, la prima vedere, ce vârstă au. Sau cel puțin eu am ajuns în stadiul acesta. Practic trăim o perioadă în care oamenii, dar mai ales femeile, vor să pară atemporali, să fie definiți de orice altceva, dar nu de vârstă. Ceea ce e foarte trist dacă stăm să ne gândim că trecerea timpului nu este un lucru rău.
Fiecare moment care trece, fiecare an, contribuie la maturizarea noastră. Da, perioada 20-30 de ani are farmecul ei, dar eu una vă spun sincer că nu m-aș întoarce la ea nici bătută. Nu aveam minte deloc la 20 de ani și prefer să nu mă gândesc deloc la unele dintre alegerile pe care le-am făcut. Despre adolescență nici nu are rost să vorbim. Este dovedit științific că nimeni nu are creierul complet dezvoltat până la 25 de ani, deci adolescența e un no man’s land de care fiecare dintre noi se bucură, în sinea sa, că a scăpat.
Acum, între 30 și 40 de ani, sunt undeva on the edge, încercând să nu îmi arăt neapărat vârsta, dar bucurându-mă de ea. Trăiesc cu o micuță groază de momentul în care voi împlini 40 de ani pentru că nu mi-a ieșit complet din minte ideea că oamenii de 40 de ani sunt bătrâni. Însă, în același timp, nu mă simt bătrână, deci cum aș putea fi chiar dacă mai am doar câțiva ani până la 40? Și totuși copiii îmi spun săru-mâna tanti…
Da, am deviat de la subiect, dar, cumva, cred că acesta este scopul expoziției ”Poartă riduri”, să ne îndemne să ne punem întrebări. Să ne reamintească faptul că timpul trece și e ok. Suntem în continuare frumoase. Avem în continuare ceva de spus. Nu trebuie să ne ascundem vârsta. Fiecare an care trece ne transformă. Ne dă un plus de farmec. Ne ajută să ne acomodăm cu noi. Ne dă putere și libertate.
Bucură-te de fiecare moment
Ok, acum e momentul când ne luăm cu toții virtual de mână și cântăm Kumbaya :D. Sunteți pregătiți? :)))
Glumeam, dar nu chair. Până la urmă pentru mine ”Poartă riduri” este un reminder: savurează fiecare moment. Conectează-te cu ceea ce simți, cu tine și cu cei din jur. Bucură-te că timpul trece pentru că asta înseamnă că ai trăit mai mult. Bucură-te de semnele pe care le porți cu tine pentru că ele îți arată că te-ai schimbat. Da, schimbarea ne sperie, dar viața este schimbare continuă. Și nu, oricât am dori, nu putem opri timpul. Dacă s-ar fi putut asta eu trăiam de mult într-o bulă temporală la Sălaș și probabil încă mai plângeam după prima mea iubire în timp ce mă dădeam cu bicicleta.
Nimic bun nu vine din stagnare așa că poartă riduri și mergi mai departe. Poartă riduri și bucură-te de viață.
Paula, dacă citești aceste rânduri, îți mulțumesc pentru inițiativă. Expoziția este minunată și mi-a oferit posibilitatea să spun atâtea. Sper să fie la fel de revelatoare pentru toți cei ce vor veni să o vadă. Felicitări!
Deci, dragilor și dragelor, nu uitați: Casa cu Iederă, deadline sfârșitul lui martie. Nu ratați expoziția ”Poartă riduri”.
