Dacă miercuri vă povesteam despre Men in Black International, astăzi a venit momentul să vă îndemn să vedeți un film românesc. Parking, cel de-al patrulea film al lui Tudor Giurgiu, a debutat la TIFF și a avut recent premiera în Timișoara, iar eu am avut norocul de a mă afla în sală pentru a viziona pelicula. Vreau să știți de acum că filmul mi-a plăcut foarte mult, iar în continuare vă voi explica de ce.
Povestea
Adrian este un român ce muncește în Spania. Are veleități de poet, dar vrea o viață mai bună și acesta este motivul pentru care devine emigrant. Viața în Spania nu este așa cum se aștepta el, dar nici foarte rea. Are unde locui, un loc de muncă și un prieten de nădejde care l-a învățat limba spaniolă. Ce îi lipsește? Iubirea!
Parking comments by Andra
Povestea filmului se bazează pe cartea Apropierea a lui Marin Mălaicu-Hondrari. Evident că am cumpărat și cartea, dar nu am apucat să o citesc. Totuși, din cele spuse de Tudor Giurgiu la premiera, povestea din film reprezintă doar o parte din povestea din carte.
Acum, să vă povestesc despre film.
În general, nu sunt fan al filmelor străine pentru că nu înțeleg limba. Totuși, Parking este un film în spaniolă, iar această limbă îmi este familiară, așa că m-am simțit ca în tinerețe când mă uitam la telenovele. Bine, o telenovelă evoluată și cu accente de România comunistă, dar o telenovelă never the less.
Fără spoilere, vreau să vă spun că Parking spune de fapt 3 povești: una este povestea emigrantului. Oamenii pleacă din România în căutarea unei vieți mai bune. Mulți au parte de ea, mulți nu. Adrian trăiește într-o rulotă, izolat aproape de oameni și lucrează ca pasnic de noapte. Nu câștigă foarte mult, doar mai mult decât ar câștiga în țară. Însă el este mulțumit deoarece la venirea în Spania nu avea nimic, doar un bilet pe care scria Busco trabajo și nu cunoștea limba deloc. La momentul desfășurării acțiunii însă, el are o familie – într-un fel – o casă, este îndrăgostit și s-a reapucat de scris poezii. Și acum să vedem: ce înseamnă fericirea? Pentru că Adrian este fericit. Voi ați fi în situația lui?
A doua poveste este aceea a prieteniei dintre doi bărbați: Adrian și Rafael. Rafael este seful lui Adrian, cel care practic îl adoptă. Însă prietenia lor pare puțin cam toxică și cam dezechilibrată. Rafael nu îl plătește tocmai bine pe Adrian, ba îl mai implică și în afacerile lui dubioase. Da, l-a primit cu brațele deschise și l-a învățat limba engleză, însă a avut și de câștigat de pe urma lui. Și atunci, cât de adevărată este prietenia lor? Și unde anume trebuie să tragi linia în relațiile toxice? Eu cred că traficul de droguri ar fi un punct bun, dar ce știu eu :D.
Dintre cele trei povești, preferata mea este centrală în film: povestea de dragoste dintre Adrian și Maria. Mi-a plăcut cum a început povestea lor. Mi-a plăcut senzualitatea iubirii lor. Mi-a plăcut faptul că erau amândoi atât de boemi și de aerieni. Nu mi-a plăcut ce a făcut el la început, dar mi-a plăcut la nebunie cum s-a terminat. Bine, nu s-a terminat, ci abia a început practic :D.
Acum, să vă spun despre accentele de România comunistă. Cum Adrian este din Sângeorz Băi, în Parking sunt introduse imagini ce par din altă epocă, dintr-o Românie ușor idilică, ce contrastează cu gălăgioasa Spanie. Aceste imagini au fost pe alocuri stranii, dar au fost și nostalgice, un fel de recviem pentru trecutul României. Oare și pentru viitorul ei? Rămâne de văzut.
Nota mea pentru Parking este 9.
Vă îndemn să urmăriți pagina oficială a filmului pe Facebook și să vedeți când îl puteți găsi în cinema. Dacă aveți povești din străinătate, aștept comentariile voastre. Dacă ați văzut filmul sunt curioasă cum vi s-a părut. Nu uitați să îmi scrieți!
