O mare de emoţii

De când mă ştiu, lumea mi-a spus că sunt prea emotivă, că mă emoţionez prea repede, că plâng prea repede, că mă bucur prea mult sau iubesc prea tare. De când mă ştiu, niciodată nu am putut să ţin în mine sentimentele. Dacă sunt supărată, se vede. Dacă sunt bucuroasă, se vede la fel de uşor. Bine că nu m-am apucat de poker pentru că nu aş fi câştigat niciodată nimic. Faţa mea este o carte deschisă.

Dintre toate emoţiile însă, cel mai greu îmi este cu furia. Nu sunt eu genul care se enervează şi ia lumea la bătaie, dar am şi eu momente şi momente, uneori ajungând să mă aprind extrem de uşor. Şi în momentul acela, pot aveam una din două reacţii: ori încep să urlu ca descreierata ori, când realizez că orice aş spune face mai mult rău decât bine, nu mai spun nimic şi încep să plâng. Dacă ar fi să descriu furia mea, aş spune că atunci când sunt foarte foarte furioasă sunt cam ca un dragon. Chiar mă mir că nu scot fum pe nas. Dar toată energia trebuie eliberată cumva şi, din moment ce flăcările nu sunt disponibile, apelez ori la decibeli ori la muuulte lacrimi.

Să nu credeţi că mă ţine mult furia. De obicei, maximul se consumă în lacrimi pentru că am învăţat cu mult timp în urmă că furia exprimată în cuvinte răneşte oamenii mai mult decât o palmă. Deci decât să spun ceva ce poate voi regreta, mai bine tac şi plâng. Pentru că atunci când eşti furios raţiunea trece pe planul 2, iar primară devine dorinţa ta de a face cât mai mult rău celuilalt. Lacrimile, în schimb, sunt doar apă sărată care curăţă ochii, obrajii şi sufletul.

Din punctul meu de vedere, furia este un sentiment inevitabil. Dacă nu cumva eşti ceva călugăr tibetan, este imposibil să nu experimentezi furia. Problema însă nu este furia, ci modul în care o gestionezi. Trebuie să o laşi să se consume, nu să te consume. Deci dacă aşa simţi că te eliberezi, ţipă, spune ce ai de spus, pentru că persoana asupra căreia îţi versi furia, deşi va fi supărată, cel mai probabil te va ierta. Sau, cel mai bine, cu cele mai puţine daune asupra celor din jur, plângi. Să laşi lacrimile să iasă la suprafaţă nu este dovadă de slăbiciune, este dovadă de putere. Puterea de a-ţi arăta sentimentele, emoţiile. Puterea de a nu le face rău celorlalţi. Puterea de a te arăta vulnerabil.

Aţi stat vreodată să vă gândiţi cum ar fi lumea noastră fără emoţii? Nu trebuie să faceţi un exerciţiu prea drastic, este suficient să vizionaţi filmul Equilibrum. Pe mine m-a marcat filmul acesta pentru că mi-am dat seama că sentimentele sunt cele care ţin comunităţile unite. Fie ele pozitive sau negative, sunt de mii de ori mai puternice decât orice raţionament. Şi lumea privată de ele ar fi o lume gri, lipsită de culoare. Lumea fără furie, fără iubire, fără teamă, ar fi precum o pădure toamna târziu, înspăimântoare şi lipsită de farmec.