
Exista oameni care raman in sufletul tau indiferent cat de departe ai pleca de ei si cat de rar i-ai vedea. Exista oameni care ti-au atins sufletul si indiferent cat de mult trece intre intalnirile voastre, timpul pare sa fie de fiecare data nesemnificativ.
Oana este verisoara mea, dar mai mult decat atat, Oana imi este prietena de cand ma stiu. Ne jucam impreuna in copilarie, in gradina bunicii ei. Inca ma simt vinovata pentru cicatricea pe care o are pe burta. Am vizitat-o la Severin. Am fost la majoratul ei si ea a fost la al meu. I-am scris nenumarate scrisori. Am plans pe umarul ei si i-am ascultat povestile.
Mi-a parut foarte rau cand a plecat la facultate la Bucuresti, insa stiam ca medicina este visul ei, deci am incurajat-o sa il urmeze. Si da, ne-am vazut mult mai rar, insa asta nu a schimbat cu nimic relatia noastra. De-asta i-am fost domnisoara de onoare la nunta si in nici un caz nu puteam sa ratez ocazia de a fi alaturi de ea acum, cand a devenit mama si si-a botezat fetita.
M-am bucurat la nebunie sa o vad atat de fericita, atat de multumita, mai agitata ca niciodata :))) (pentru ca Oana este extrem de agitata de felul ei). Iar fetita ei este o minune, atat de cuminte, doar ca nu seamana cu Oana, ci cu taticul ei.
Nu am plans, desi nu mai aveam mult pana in momentul acela, insa in sufletul meu a inflorit speranta ca atunci cand vor fi mari, copilasii nostri sa fie la fel de buni prieteni cum suntem noi. Doar ca acum Antonia va fi cea responsabila pentru ca va fi mai mare :D.
Abia astept!
Dar pana atunci trebuie sa fiu o matusica buna si sa le vizitez mai des. Am promis, deci sa va asteptati la mai multe articole despre Bucuresti :D.









P.S. Pozele sunt de pe parcursul intregii zile :)))